Fotbal judetean

Pâncota a câștigat play-outul Ligii a IV-a cu o rundă înainte de final! Mițiți: „Băieții au fost conștincioși, am crescut de la meci la meci, la anul vrem și mai mult!”





Podgoria Pîncota a trecut cu 5-2 de CS Beliu și a câștigat play-outul Ligii a 4-a cu o etapă înainte de final. Formația lui Dănuț Mițiți a condus cu 5-0, după „dubla” lui Ionel Bălăban (9 și 16), Claudiu Bălăban (20), Țop (52) și  Mărgăian (77), belenii mai reducând „daunele” doar pe final, prin Onoc (79) și Alex Manea (85).

Cu cele trei puncte, Pîncota câștigă derby-ul Podgoriei, cu Păulișul, pentru poziția a 5-a. Între cele două echipe sunt 5 puncte înainte de meciul direct din „fieful” elevilor lui Georgiu. „Sunt foarte bucuros pentru atingerea obiectivului chiar înainte de ultimul meci al stagiunii. E meritul băieților, sunt foarte mândru de ei, de când lucrăm împreună echipa a crescut de la meci la meci. Terminăm primul sezon îmreună, pentru că în turneul din primăvara trecută nu ne-am înscris, dar am știut și atunci să gestionăm acele două luni cu meciuri amicale și antrenamente. Băieții au fost conștincioși, s-au pregătit foarte bine și terminăm meritat în prima parte a clasamentului. Bineîneles, că la anul ne dorim și mai mult, poate un loc 3, 4, dar pentru asta am mai avea nevoie de doi-trei jucători, unul neapărat cu experiență”, spune Dănuț Mițiți, antrenorul Podgoriei.

Implantul fraților Bălăban de la divizionara a 6-a, Voința Zărand, a reușit perfect la Pâncota. „Ionel chiar trece printr-un moment de formă extraordinar, e poate cel mai determinant fotbalist din play-out, dacă nu și din play-off. A prins încredere, își pune valoare calitățile și ne-a ajutat mult în tot sezonul, dar mai ales în ultimele săptămâni. Claudiu își face și el treaba foarte bine, cine spune că nu avem jucători buni, de viitor și în eșaloanele inferioare se înșeală. Mă bucur pentru ei, dar și pentru alți copii de-ai noștri. Avem o pepinieră bună la Pâncota și chemăm periodic tinere talente la antrenamentele primei echipe”, a adăugat Mițiți.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Radu Boiciuc, fotbalist care a făcut parte din echipa Liceului Teoretic Pîncota care a câștigat a șasea ediție a turneului „Ludovic Bonyhadi”. „Nu cred că e o întâmplare această victorie importantă pentru băieți. Trei dintre ei, Raul Hera, care a devenit și golgheterul competiției, Mihăiță Șteleac și Emanuel Mihoi fac parte din lotul nostru, iar pe Boiciuc l-am chemat de curând să se pregătească cu noi. O să-i monitorizăm și pe ceilaliți, din acest punct de vedere sunt răsfățat, ca să zic așa. Sânge proaspăt, tineri talentați vin mereu din spate la Pâncota, iar mie îmi place să lucrez cu ei. Pentru asta trebuie să mulțumesc conducerii că are încredere în mine și, bineînțeles, autorităților locale care ne susțin activitatea”, mai susține fostul mijlocaș al celor de la UTA sau ACU.

În ultima rundă, Pâncota se deplasează la Păuliș, echipă pe care Dănuț Mițiți a antrenat-o cu succes timp de trei sezoane. „Nu am ambiții cu ei, cu atât mai mult cu cât din echipa pe care am antrenat-o eu nu a mai rămas aproape nimeni. S-au schimbat oamenii acolo, va fi un simplu meci de campionat, iar cel mai bun să câștige”, a încheiat tehnicianul Podgoriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button