Superliga

Cupa se îmbracă în „alb-roșu”: Sepsi câștigă primul trofeu din istoria sa!





Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe FC Voluntari cu 2-1 și a devenit, astfel, noua câștigătoare a Cupei României! Acesta este primul trofeu al echipei covăsnene, care a fost înființată cu numai 11 ani în urmă, în 2011.

Eroul lui Sepsi Sf. Gheorghe în finala cu FC Voluntari, de pe noua arenă din Giulești, a fost, fără dubiu, Marius Ștefănescu. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a fost în zi de grație, reușind să marcheze ambele goluri ale echipei sale (minutele 22 și 38). La al doilea, el a catapultat balonul aproape de vinclul porții lui Mihai Popa de la aproximativ 27 de metri. Ilfovenii au punctat în cel de-al 5-lea minut de prelungire, după autogolul lui Dumitrescu.

În urma acestui rezultat, Sepsi Sf. Gheorghe s-a calificat în Conference League, astfel că nu va mai participa la barajul pentru accederea în C3, în care se vor duela Universitatea Craiova și FC Botoșani.

Fotbalistul celor de la Voluntari, Cristian Costin, rămâne astfel doar cu trofeul Cupei României câștigat cu UTA, în fața lui Poli Timișoara, în vara lui 2016 la nivelul juniorilor. Două luni mai târziu, Costin câștigat și Supercupa, după 5-4 cu Viitorul Constanța, meci în care a marcat golul de 3-2 și a pasat la două dintre cele patru reușite ale lui Adrian Petre.

În altă ordine de idei, Supercupa României care se va juca pe 9 iulie, între CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe, va fi primul meci cu VAR din fotbalul intern.

Formații:

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bălașa, B. Mitrea, A. Dumitrescu – N. Păun, Aganovic (83 Damașcan), E. Gonzales – Bărbuț (71 Golofca), Al. Tudorie (71 Luckassen), M. Ștefănescu (88 A. Fulop). Antrenor: Cristiano Bergodi

Voluntari: M. Popa – D. Ciobotariu, Tamaș, Armaș – Ricardinho (64 Olawale), Rață, Droppa (74 C. Costin), Tavares (46 L. Fulop), Briceag (74 Vlad) – Nemec, Marcelo Lopes (86 Merloi). Antrenor: Liviu Ciobotariu

Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / A1: Grigoriu Mircea Mihail  A2: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava)

FOTO: prosport.ro









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button