UTA Arad

UTA termină sezonul cu a doua cea mai bună apărare din Liga 1!





Până să aflăm deznodământul barajelor de menținere / promovare în elită, cu Chiajna și mai ales U. Cluj având avantaj în fața celor de la Chindia și Dinamo după prima manșă, astăzi coboară cortina peste sezonul 2021-2022 al Ligii 1. De la ora 20,30, se joacă în play-off  FC Argeș – FC Voluntari, cu ilfovenii ce au nevoie de cel puțin un punct pentru a termina pe un loc 4 ce nu înseamnă, însă, nimic în cheia calificării pentru preliminariile cupelor europene.

Dar, la finalul confruntării de ieri, dintre FCSB și CFR Cluj (scor 3-1), UTA a primit confirmarea că termină sezonul a doua cea mai bună apărare din Liga 1. Dacă formația lui Dan Petrescu ar fi primit alte două goluri aseară, arădenii chiar ar fi fost primii în acest clasament. Așa, însă, cu cele 26 de goluri încasate (20 în sezonul regular și 6 în play-out), „Bătrâna Doamnă” are a doua cea mai impenetrabilă defensivă, față de cele 25 luate de campioana de pe malul Someșului. Podiumul e completat de Chindia, formație ce-și joacă rămânerea în Liga 1 duminică, la Ploiești. Târgoviștenii au încasat 31 de goluri între sezonul regular și play-out.

Interesant este că FC Argeș a încasat în cele 30 de etape ale sezonului regular doar 22 de goluri, iar în 9 confruntări din play-off (ultima e programată deseară) a luat 25 (!?).

Revenind la UTA, dată fiind și această statistică, arădenii au decis să meargă pe mâna acelorași portari, Iacob și Balauru, dar și pe cea a fundașilor Vukcevic, Erico și Benga, cu mențiunea că nici croatul Medjimorec și rusul Shlyakov nu pot fi considerați plecați de la Arad.









7 comentarii

  1. Dacă și atacul își făcea datoria, marcând doar în jumătate din marile ocazii avute, UTA era unde trebuia: în elită. Să nu mai vorbim de punctele pierdute pe mâna arbitrilor… UTA, UTA!

    0
    0
  2. Trebuie mentiona ca in play out am jucat cu echipe mult mai smabe. Nu degeaba facti afirmatia :
    „..Interesant este că FC Argeș a încasat în cele 30 de etape ale sezonului regular doar 22 de goluri, iar în 9 confruntări din play-off (ultima e programată deseară) a luat 25 (!?). „. Pai au jucat ce cei mai buni,…ei fiind cei mai slabi…din play off. Logic .nu ?. Cit despre golurile luate de UTA, multe au fost decisive,caci UTA cam greu a marcat. Fie a gresit Iacob ( goluri cu lob, sau prin lipsa iesirilor pe centrari, ca e mic de statura ) , fie fundasii centrali ( mult a gresit Erico ), care au facut marcaje lejere la faze fixe ( multe in ” epoca Badea”, cind apararea a gafat mai mult), fie pe contre cu o asezre in dfensiva defectuoasa. Una este alta apararea, de bine , de rau a cam tinut echipa, insa ineficienta groaznica a lui Dangubici, Laukzemis..etc a facut ca sa pierdem multe meciuri, in care am avut bune oportunitati de a marca.

    0
    0
  3. Arges a ajuns printr-o conjunctura in play-off. Valoric sunt sub Sepsi, Botosani, Rapid si UTA.

    Cat despre Iacob si iesitul pe centrari, se exagereaza prea mult deja. In fotbalul modern centrarile sunt in forta, nu ai timp sa iesi, daca o faci, risti sa fi surprins de cea mai mica deviere. Ca le place unora sau nu, statisticile il plaseaza pe Iacob in primii 3-4 portari ai Ligii 1. Nu degeaba a si ajuns sa fie convocat la nationala.

    Multe dintre golurile incasate de noi au fost pe nesincronizari ale fundasilor centrali, unde am avea nevoie de inca un amic de nivelul lui Benga, sau peste, erori la marcaj, sau mingi respinse pe linia a doua, de unde veneau jucatori liberi.

    Una peste alta, apararea si-a facut treaba. Atacul ne-a durut rau de tot. Ratari imense, care ne-au costat.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button