Și „bronzul” a fost ratat la loteria penalty-urilor: Universitatea Craiova – Atletico Arad 5-4
Atletico a făcut un turneu final al Ligii Elitelor U15 foarte bun, însă nu a cules roadele. Arădenii nu au pierdut nicinul dintre cele două meciuri de la Craiova, dar se întorc acasă fără medalii fiindcă Zeița Fortuna nu le-a zâmbit la loteria penalty-urilor.
La 24 de ore după dezamăgirea trăită în semifianala cu FCSB, pierdută pentru o singură eroare de la punctul cu var, „galben-negrii” au strâns admirabil rândurile pentru finala mică cu gazdele de la Universitatea Craiova. În urmă cu trei săptămâni, oltenii îi bătuseră cu 3-1 pe băieții lui Petruț și Erdei, care – însă – astăzi ar fi meritat să câștige la numărul de ocazii mari create, în special în ultimul sfert de oră.
Chiar și în prima parte, Atletico a avut situațiile sale, cea mai mare aparținându-i lui Șiclovan, după un sfert de oră, care a tras din 9 metri de puțin pe lângă. E adevărat că și Craiova a avut două ocazii bune, prin același jucător, Teodor Luță.
Repriza secundă a luat pur și simplu foc, ambele echipe având șanse mari să decidă meciul. Portarul Robert Rusu a avut marele merit să-și țină echipa în joc, intervenind miraculos în fața lui Sava, care scăpase în două rânduri singur cu el, dar și la un alt șut puternic al aceluiași „decar” al gazdelor, din 12 metri. În ultimul sfert de oră, arădenii și-au masat adversarul în 25-30 de metri, atacând cu toate liniile. A lipsit doar golul, căci Marinescu și Câmpan (în două rânduri) au trimis de puțin pe lângă, însă eroul partidei avea să fie portarul Universității. Acesta a fost decisiv în fața lui Șiclovan (fază la care mingea a lovit și bara), Salka și Câmpan, iar când el a fost depășit a fost salvat de Găină, care a salvat din fața porții șutul lui M. Rusu.
Așadar, oltenii s-au bucurat că au rămas în picioare până la loviturile de departajare, unde au fost mai inspirați. Cele două echipe s-au dus cap la cap până la ultima serie, când Stana a marcat, iar Cazacu l-a ghicit pe Cîmpan. Până atunci, mai marcaseră de la punctu cu var: Ilie, Bușa, Luță și Găină, respectiv Felea, Indreica, Șiclovan și portarul Rusu. 5-4 pentru Craiova și Atletico trebuie să mulțumească cu locul 4.
Petruț: „Am fi meritat măcar un loc 3, pe de altă parte cu toții puteam face mai mult în pregătirea acestui turneu final”
Arădenii au doar regretul rezultatelor la Craiova, căci, ca și prestații, nu au fost cu nimic mai prejos decât restul finalistelor. Dimpotrivă. „Din punctul nostru de vedere, am făcut un turneu bun, din care meritam mai mult. Ne-au lipsit doar golurile, ne-am confruntat cu o mică lipsă de inspirație în față, dar – în rest – am fost la înălțimea adversarilor. Nu am primit gol, iar penalty-urile, se știe, sunt o loterie. Ieri, cu FCSB, a ratat Stanciu, azi i-am dat banderola de căpitan și toată încrederea noastră, azi a ratat Lucas Câmpan, e rândul să fim alături de el. Așa cum ne-a salvat în alte meciuri, a dat goluri decisive, tot așa acum trebuie să-i arătăm susținerea noastră. Ne pare rău că nu venim măcar cu locul 3 la Arad, l-am fi meritat după cum am jucat azi și numărul de ocazii create, dar fotbalul e crud de multe ori. Pe de altă parte, cu toții puteam face mai mult în pregătirea acestui turneu final, plecând de la noi, antrenorii și continuând cu copiii, dar și părinții lor”, a fost concluzia antrenorului Adrian Petruț.
Formații:
U. Craiova: azacu – Găină, G. Popescu, Guse (Vozaru), Pancu, E. Popescu, Băloi (Buşă), Stana, Ilie, Luță, Mitriță (Niculae). Antrenor: Bogdan Vrăjitoarea
Atletico: R. Rusu – Centye (Salka), Marinescu, Dragoş – Ştef (Măgulean), Indreica, Felea– Şiclovan, Câmpan, Stanciu (Calotă). . Antrenori: Adrian Petruț și Viorel Erdei
Arbitri:Roxana Recorean (Mediaș) – Emeric Tocai și Adrian Epure (ambii din Sibiu). Rezervă: Alexandru Șuvar
Nici un bai,ei sunt la prima experienta de acest nivel!Felicitari copiilor care au jucat de la egal la egal cu adversarele,fara a fi invinsi pe teren.Doar pe munca lor au ajuns in aceasta etapa.Putina vacanta,odihna si de la capat,apoi…Bafta!