Fotbal judetean

Final de sezon cu Poliția la stadion: CS Socodor – Victoria Felnac 3-2




Un meci fără miza punctelor, ultimul din ediția de campionat 2021-2022 a Ligii a IV-a Arad pentru Socodor și Felnac, a fost marcat de un posibil incident ce nu-i face cinste vicecampioanei județene. Felnăcanul Pasăre a fost schimbat de Ciba după 32 de minute de joc și a plecat la vestiare înainte de ultimul fluier al primei reprize. Aici, conform declarației sale, a fost așteptat de Teodor Turcuș, fotbalistul Socodorului suspendat după „roșul” încasat la Ineu, care l-ar fi prins de gât și i-ar fi dat un cap la nivelul feței. Cert este că Pasăre a revenit în incinta terenului cu o pată de sânge pe tricou și a sunat imediat la serviciul 112. După aproximativ 20 de minute, un echipaj al Poliției din zonă a sosit la terenul din Socodor, a luat declarații preliminarii, ce ar putea fi atașate la un posibil dosar ce se va deschide dacă atacantul Victoriei va depune plângere penală. Cert este că Pasăre s-a prezentat în jurul orei 14 la Serviciul de Urgențe al Spitalului Clinic Județean, cu dureri în zona ochiului stâng și i s-a făcut un CT. El susține că luni se va prezenta și la medicina legală pentru un certificat care să ateste actul violent comis asupra sa.

Spiritele între cele două formații erau încinse încă dinaintea primului fluier și asta pentru că cei de la Socodor au considerat că Felnacul a fost un arbitru incorect în lupta pentru locul 1. Adică a fost victimă sigură cu Ineul, pe când cu echipa lui Tibi Darazs, pe care – de altfel – a și învins-o la Felnac cu 2-1, și-a dat viața. Așa se face că primul „galben” al meciului s-a dat chiar după câteva secunde de joc, când Olariu a intrat tare la un adversar. În minutul 4, gazdele au și deschis tabela, prin Faur, care a reluat cu capul la coțul lung după centrarea lui Pirtea. Tensiunea a rămas mare, Ciba l-a și schimbat pe Pasăre după „galbenul” luat și pentru a nu mai escalada lucrurile, doar că totul a luat „foc” la vestiare.

Cu președinții Crișan și Bătrân preocupați să țină lucrurile sub control, dar și poliția sosită la fața locului, în iarbă cele două echipe au făcut o repriză secundă destul de spectaculoasă. Felnacul a făcut 1-1 la două minute de la revenirea de la vestiare, prin Băd, care primit o pasă filtrantă de la Măgulean și l-a învins pe Sîrb cu un șut cu spițul. 9 minute mai târziu, Socodorul a trecut din nou în avantaj, prin același Faur, care a profitat de o respingere greșită a defensivei felnăcane și a plasat bine balonul: bară-gol. Pirtea a securizat punctele pentru anfitrioni, după ce a trimis pe sub Rusu, din postură de unu la unu cu acesta. Golul de 3-2 a venit prea târziu pentru vizitatori, mai precis în cel de-al doilea minut de prelungire, pentru a se mai putea schimba ceva. Ghegar a scăpat în dreapta de Szabo, a centrat perfect în fața porții, de unde Flavius Băd a făcut „dubla”.

Crișan: „ Băieții noștri erau farte supărați pe modul cum și-au apărat cei de la Felnac șansele cu Ineul și, prin comparație, cum și le-au apărat cu noi”

Așadar, Socodorul termină al doilea sezon la rând pe locul 2 în Liga 4-a, dar și cu discuțiile legate în jurul posibilului gest violent al lui Turcuș.  „Personal, nu am văzut nimic, e doar declarația jucătorului lor, Alexandru Pasăre, care susține că a fost lovit de Turcuș. Jucătorul nostru spune că nu l-a lovit, până la urmă la fața locului au fost organele de poliție, abilitate să facă lumină. S-au luat declarații, dacă Pasăre va dori să urmeze căile legale, se va demonstra ceea ce a fost. Personal, îmi pare rău că s-a ajuns la așa ceva și mă refer la intervenția poliției la un meci de fotbal, nu meritam un așa final de sezon. Știu doar că băieții noștri erau farte supărați pe faptul cum și-au apărat cei de la Felnac șansele cu Ineul și, prin comparație, cum și le-au apărat cu noi. În plus, în tur, i-au și spart nasul lui Țoca la o fază la care se putea evita foarte bine contactul. Dar, chiar și așa, ce puțin în timpul meciului nu au fost probleme deosebite. Mai ales după ce Pasăre a ieșit de pe teren, după ce l-a provocat pe Țoca, nu s-a mai dat niciun cartonaș galben. Până la urmă, mulți dintre jucătorii care s-au înfruntat azi sunt prieteni între ei și mai ales în repriza a doua au jucat un fotbal de bună calitate. Am câștigat noi, ne bucurăm că am terminat cu o victorie și ne-am sigurat pentru a doua vară consecutivă titlul de vicecampioni. Eu le mulțumesc băieților, antrenorului pentru parcurs și, din câte am vorbit cu ei după meci, o să rămânem cam în aceeași formulă și la anul. Doar Dema se va retrage temporar, căci se va opera de ligamente”, a menționat Petrică Crișan, președintele celor de la CS Socodor.

Ciba: „Nu credeam că în anul 2022 mai poți trăi așa ceva pe un teren de fotbal”

Indiferent de rezultatul de azi, felnăcanii rămâneau pe locul 4 în clasament și, cumva, erau și cu gândul la finala Cupei Românei. În acest sens, nici nu au dorit să iasă prea șifonați dintr-o deplasare complicată. „În primul rând, cei de la Socodor ne-au transmis înainte de meci că Pasăre, Măgulean și Ghergar nu au ce căuta pe teren după ceea ce ar fi făcut în tur. Nu știu exact ce au făcut, dar erau extrem de porniți pe ei, pe noi. Ne-au luat tare de la început, au fost extrem de agresivi în joc, dar aici are un merit și arbitrul Deac că nu l-a iertat pe <<Oală>> (n.a. Olariu) de un galben chiar în primul minut, la un atac tare de tot. L-am și schimbat destul de repede pe Pasăre ca să nu ma existe discuții după ce a luat acel galben și, fiindcă plouase, l-am trimis la vestiar să se spele și să nu răcească. Apoi, ne-a spus că a fost lovit cu brutalitate de Turcuș, jucător care nici nu avea ce să caute în încinta terenului, fiind suspendat. I s-a umflat ochiul, ne-a spus că vede ca prin ceață, sunt scene de acum 25-30 de ani din fotbalul județean sau de pe terenurile echipelor miniere. A fost informat și observatorul de joc, a venit și poliția la fața locului, sperăm să existe o anchetă și dacă există vinovați să plătească. În fine, au fost și așa ziși stewarzi pe marginea terenului care ne-au înjurat ca la ușa cortului și ne-au amenințaț, era greu să te mai gândești la fotbal în condițiile astea. Sincer, nu credeam că în anul 2022 mai poți trăi așa ceva pe un teren de fotbal. Până la urmă, ne bucurăn că, în afara incidentului cu Pasăre,  nu mai avem și alte probleme medicale, cu atât mai mult cu cât avem o finală de Cupă pe care încercăm să o câștigăm sâmbăta viitoare”, a menționat Lucian Ciba, antrenorul celor de la Victoria Felnac.

Formații:

Socodor: Sîrb – Miclea (85 Calau), Ghergheș, Țoca, Olariu (85 C. Covaciu) – Flueraș (76 Chiș), Dema – Szabo (85 Nădăban), Al. Lezeu, Pirtea – Faur (85 Dihel). Antrenor: Tibi Darazs.

Felnac: Fl. Rusu – Mocan, Tomuț, Istin, A. Ponta – Drîglă, S. Măgulean, R. Fritea (66 Lucaciu), Dancă – Puie (59 Ghergar), Pasăre (32 Băd). Antrenor: Lucian Ciba.

Arbitri: Alin Deac – Zoltan Nagy, Paul Iovescu. Observator AJF: Leontin Buda








Articole de la JOHNNYBET



16 comentarii

  1. Turcus ăla scos din fotbal și ați rezolvat problema !
    Ma e și antrenor la PILU !
    Numai probleme a crea de- a lungul timpului !

    0
    0
  2. Dacă ești bărbat, recunoaște nu lovești ca și un nesimțit și te faci ca ploua!!!!
    Rușine Socodor, ați dus anabolziatii aia la stadion ca să ce ?
    Taranoaia rau!!!!

    0
    0
  3. Rusineeee
    Sunteți o echipa de circari care nu aveți ce cauta în fenomenul acesta frumos,a-ți vrut sa reprezentanți Aradul la baraj dar voi sunteți niște pastilati care explodati de prostia care este în voi!!
    A-ți încercat sa intimidați jucătorii de la Vi-fe cu acea mascota pe margine.
    Ușorrr manechinelor ca se întorc toate ‘n viata!

    0
    0
  4. Ce pretenții sa ai când aduci țăranii de la coada vacii sa joace fotbal, mai este unul acolo pe nume Gherghes

    0
    0
  5. Singurii din acest campionat la care ar trebui sa le fie RUSINE sunteti cei de la Felnac!!!!

    Toata lumea fotbalistica din acest judet va cunoaste de mascarici blatisti de mai multi ani …..Lipova, Pecica, acum Ineul v-au cumparat pe “bani de tigari” cand au vrut sa promoveze.
    De ce nu spuneti ca in doua meciuri cu Ineu nu ati luat un galben , iar cu noi ati jucat murdar….de ce nu spuneti de lovitura cu mingea cand jocul era oprit in nas la Toca, spargandu-i nasul??? Dar noi nu am plans, am continuat sa incercam, chiar daca suntem considerati de multi prea mici….

    Sincer este pacat ca stati pe banii comunitatii din Felnac fara a va apara corect sansele, si da, chiar sunteti o RUSINE ca stricati acest sport. Paraziti pe spatele Primariei Felnac si sponsorilor din zona. Din moment ce aveti salariile la zi, onorabil ar fi sa aveti coloana vertebrala, dar de unde….

    Asa duri cum am fost, macar noi ne aparam ONOAREA, CLUBUL SI COMUNITATEA!

    SA VA FIE RUSINE!!!!

    0
    0
  6. Domnul primar al comunei Felnac, stie ce tine pe bani publici? Stie ca ține o echipă fără coloana care nu își joaca sansa cu adevarat? Care se vinde pentru o ladă de bere echipei din Ineu? Ar trebui sa vă fie rușine și să vă lăsați de fotbal, oricum nu aveți nici o treaba … Baftă la spălat ghetele lui Florea și Maneran !!! Jenanți !

    0
    0
  7. Ca ce i de la felnac au abordat diferit meciurile cu ineu fata de cele cu socodor asta a fost usor de observat , insa de acolo si pana la ce face mereu turcuș e cale lunga uitativa cate rosii are in fiecare campionat , din pacate greu sa se poata dovedi ceva pt ca nimeni nu se pune martor fiind la socodor acasa , pe viitor ar trebui sa fim.toti mai buni

    0
    0
  8. Nu cred ca are sens sa mai discutam in care dintre meciuri a fost jocul mai agresiv; la felnac sau la socodor? La felnac, felnacanii au luat 7 galbene (faulturi toate) iar la socodor, cei de la socodor au luat 2 galbene, asta pt ca au fost preocupati de fotbal, avand in vedere posesia coplesitoare.

    0
    0
  9. La felul cum ‘și-au aparat sansele’ Felnacul la meciurile cu Ineu față de cele cu Socodor știe tot Aradu’…. Personal sper sa nu fie asa dar dacă e neutru fiind le înțeleg frustrarea și le dau dreptate celor de la Socodor…păcat ca s-a ajuns la asa ceva dar adevărul e ca Felnacul e o echipa dubioasa… Sa nu uitam cum au câștigat și la Beliu…gol la ultima faza în 10 oameni…’prietenii știu de ce’ 😉😉😉

    0
    0
  10. Am văzut câteva meciuri ale Felnacului și Pasare,Ghergar și piticotul ăla de Măgulean își merita cu adevărat tratamentul celor de la Socodor. Acasă rup picioare,dau fără minge,sunt total nesportivi! E bine ca ii mai curentează unii pentru jegul de joc ce îl fac acasă. Afara văd ca sunt “epilati”,nu reacționează! Mai e și Migricel(ce nume!) 😂 care e pus doar pe lovite și el. Am auzit ca l-a și bătut pe președintele Sabau la el acasă. Penibili Felnac!

    0
    0
  11. Nu-mi plac chestiile de genul dar vad ca trebuie sa intervin.
    1. Nu mai sunt președinte.
    2.Nu am fost bătut de nimeni niciunde
    3. Nu am angajat „malaci” la stadion cu fac alții
    4. Nu am jignit pe nimeni, nu am făcut mișto de nimeni cum au făcut-o alții când am primit 3 acasa.
    Timpul le rezolva pe toate.
    Bafta și sănătate tuturor.

    0
    0
  12. Echipa din socodor câștiga doar pe terenul lor de minifotbal și doar cu arbitrul de casa Deac, când ajung sa joace pe un teren de fotbal și cu alți arbitrii e problema…

    0
    0
  13. Domnilor,Turcus timpul a fost un jucător care încalcă limitele sportivatii..uitați va sa vedeti câte Cartonașe incaseaza pe parcursul unui sezon

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button