Denis Bickling a făcut spectacol în Cermei – Curtici: „Cel mai bun meci de când joc eu fotbal, aș vrea un tricou de titular în Liga 3-a”


Gloria Lunca Teuz Cermei a câștigat play-outul seriei a 8-a a Ligii a III-a după succesul cu 5-2 contra celor de la Frontiera Curtici, profitând și de eșecul intern al Progresului Pecica, 1-4, cu Periamul. Omul partidei cu „grănicerii” a fost de departe Denis Cristian Bickling, autor a trei pase decisive și al unui gol.

Transferat de Dinu Maghici la Viitorul, de la Jiul Petroșani

Mijlocașul de bandă de 17 ani face parte din lotul „sămădăilor” începând din această iarnă. În prima parte a sezonului, a evoluat pentru divizionara a 5-a, Viitorul, liderul incontestabil al seriei B. Avea și varianta să evolueze pentru pentru ACB Ineu, în campionatul național U17, alături de grupa sa de vârstă antrenată de Dinu Maghici, dar a refuzat. De altfel, Maghici este cel care l-a transferat pe Bickling la Viitorul Arad, de la Jiul Petroșani, în 2018. Fotbalistul este născut în Petrila, iar la Jiul a fost antrenat de Marin Tudorache. În 2019, a câștigat titlul județean la juniori U15.

Todea :„Are nerv de fotbalist, e un lucru care se antrenează mai greu”

La Cermei, talentatul fotbalist a devenit titular doar în ultimele trei runde ale play-outului. Cristi Todea l-a preferat lui Denis Ursoi și Bickling a crescut de la meci, terminând sezonul în stil mare. „ Îmi place foarte mult de Bickling, are nerv de fotbalist, e un lucru care se antrenează mai greu. Important este să se mențină așa, mai mult, poate să progreseze, are margini de creștere foarte, foarte mari. Dacă rămâne cu picioarele pe pământ, cu siguranță mai poate progresa. Îi mulțumim că a rezolvat meciul cu cele trei pase de gol și un gol, dar toți băieții au fost la înălțime”, spunea antrenorul Cermeiului la finele disputei cu Frontiera Curtici.

Bickling: „Sunt foarte bucuros că mi-am adus contribuția la victoria din ultima etapă, merităm și primul loc în play-off”

Toate reușitele personale ale lui Denis Bickling au venit în repriza secundă, în 14 minute (56-69), când fotbalistul a pasat din dreapta la golurile lui Vlad, Lazăr și Popa, dar și marcat după o acțiune personală și un șut sub transversală. La pauză, Frontiera conducea cu 1-0. „Am început puțin moale meciul, dar în repriza a doua s-a văzut că am fost mai buni. Am stăpânit jocul, am meritat victoria și primul loc în play-out. Sunt foarte bucuros că mi-am adus contribuția la victoria din ultima etapă și că terminăm campionatul cu bine. Le mulțumesc băieților, pentru că, fără ajutorul lor, nu reușeam să am atâtea realizări. Îi mulțumesc foarte mult și antrenorului meu, Cristian Todea, că mi-a dat șansa să joc titular în ultimele etape și s-a văzut creșterea mea exponențială”, a spus Bickling la finele disputei cu trupa lui Radu Anca, retrogradată după insuccesul din Țara Sămădăilor.

Vrea să crească mai mult cu un loc de titular în Liga 3-a

După Florin Dorinel Todoran (2003), care s-a și transferat la CFR Cluj și Ionuț Pop (2004), fotbalist din circuitul echipei naționale U18, Denis Bickling poate fi considerat unul dintre cele mai bune produse ale celor de la Viitorul. „Mă orientez de la meci la meci. La unele încerc să fac mai mult și nu-mi iese, dar alteori reușesc să mă impun cu calitățile mele, viteza și driblingul în regim de viteză. Am și jucători în spate care mă ajută să performez, iar astăzi cred a fost cel mai bun meci făcut de când practic fotbalul, nici la juniori nu am avut asemenea realizări într-un meci. Din vară nu știu ce va fi, poate plec sau poate rămân la Cermei. Aș vrea să joc la Liga 3-a ca titular, să mă dezvolt și mai mult”, a mai afirmat tânărul mijlocaș al „sămădăilor”.

7
0





One thought on “Denis Bickling a făcut spectacol în Cermei – Curtici: „Cel mai bun meci de când joc eu fotbal, aș vrea un tricou de titular în Liga 3-a”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.