Juniorii U15 ai Progresului Pecica au scris istorie: Sunt primii campioni județeni ai centrului juvenil al grupării „galben-albastre”!


Echipa de juniori Under 15 a clubului Progresul Pecica a obținut un rezultat istoric pentru fotbalul din orașul arădean. Puștii antrenați de Alexandru Szep și Tiberiu Barbu au cucerit titlul de campioană a județului Arad, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria Centrului de Copii și Juniori.

Certitudinea câștigării titlului a venit, aseară, după succesul cu 3-1 al „galben-albaștrilor” contra celor de la Crișul Chișineu Criș, formația de pe locul 3. Pe arena „Pădurice”, căpitanul Denis Simonca a reușit o „dublă”, iar Mihai Muncuți a înscris și el pentru gazde, în timp ce pentru elevii lui Vlad Preja a punctat Alexandru Mureșan.

La finalul partidei, campionii au primit medalii si diplome din partea conducerii Asociației Județene de Fotbal Arad, reprezentată la Pecica de către președintele Răzvan Cadar, secretarul general Vasile Rad și Leontin Buda, membru în Comisia Județeană a Arbitrilor.  Nu au lipsit nici președintele Consiliului Județean,  Iustin Cionca, fostul ministru Constantin Traian Igaș, dar și o parte din oficialii și sponsorii clubului. Denis Șimonca este cel care a ridicat cupa în fața colegilor, după care a urmat o bucurie generală și masa la un restaurant din localitate. La meci au fost prezenți numeroși spectatori între care și o inimoasă galerie formată în special din copiii, colegi la clubul pecican cu jucătorii din teren. Partida și festivitatea de premiere au fost transmise în direct pe youtube de către Radio Zestrea Pecica, canal unde se poate urmări oricând înregistrarea evenimentului.

„Este în totalitate meritul copiilor, muncesc zi de zi. Nu am avut ca obiectiv de la început câștigarea campionatului, dar pe parcurs s-au derulat jocurile în favoarea noastră, am crezut în șansa noastră și până la urmă au reușit. Sunt câțiva jucători care deja au  promovat la echipa mare și câțiva care sunt în vizorul antrenorilor de la echipa mare. Sunt convins că de cel puțin 3-4 jucători, dacă nu mai mulți, vom mai auzi peste câțiva ani la Liga a 3-a și chiar mai sus”, a spus Alexandru Szep, antrenorul principal al juniorilor pecicani.

Campionii ediției 2021-2022 a întrecerii județene rezervate juniorilor U15 (născuți în anul 2007 și mai mici) sunt: Gabriel Raț, Andrei Szeles, Denis Simonca, Gabriel Szep, Cătălin Graure, Mihai Muncuți, Radu Chiriac, David Stanciu, Mario Bănățan, Eduardo Belea, Lucas Pelle, Marius Szauka, Bogdan Apostol, Cornel Cârpaci, Florin Tulbure, Richard Nagy, Denis Varga și David Ruzsa.

 

3
0





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.