Fotbal judetean

90 de ani de fotbal la Zăbrani: trei zile de sărbătoare în comuna arădeană!


În anul 1932 un grup de oameni din cadrul breslei meseriașilor din Zăbrani au hotărât să înființeze o echipă de fotbal care să participe la întrecerile sportive ale vremii, sub conducerea medicului veterinar Mussar Adam. Aceasta s-a numit Guttenbrunner Sportverein, pentru ca de-a lungul timpului echipa s[ poarte mai multe denumiri.

În anul 1948 echipa din Zăbrani a participat în campionat sub numele de Viforul.  Mai târziu prin anii 1949 – 1950 echipa a fost preluată de către „Gostatul” din Zăbrani şi va juca sub denumirea de Recolta sau G.A.S.. Sub tutela acestei Gospodăriri Agricole de Stat (denumirea întreagă) echipa va juca în campionatul Regiuni Banat, până prin anii 1960 când se face reorganizarea Gostatului şi centrul s-a mutat la Fântânele. Din acel moment echipa va purta denumirea pe care o are şi în prezent de Victoria Zăbrani. Culorile clubului sunt alb – roșu.

Cu o istorie și un palmares demne de reținut, echipa, formată pe timpuri de locuitori ai comunei a reprezentat mereu cu cinste Zăbraniul și culorile clubului în competițiile la care a participat de-a lungul vremii.

La împlinirea a 90 de ani de la înființare, oficialitățile și conducătorii clubului din Zăbrani îi onorează pe cei care au scris istoria, iar cei care mai sunt printre noi sunt așezați la loc de cinste pentru a-i inspira pe cei mai tineri, prin ambiția și dăruirea dovedite în anii dedicați din suflet Clubului  Sportiv Victoria Zăbrani. „Reamintim că manifestarea se va desfășura pe parcursul a trei zile, începând cu joi, 9 iunie, când la baza sportivă din Zăbrani se așteaptă primii musafiri. Va  continua pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, urmând a se încheia cu festivitatea jubiliară la Căminul Cultural din Zăbrani ”, a spus președintele clubului din Zăbrani, Adi Bădău.

FOTO: Viforul Zăbrani 1948 – A fost prima echipă găsită în arhivele vremii care a participat într-un campionat organizat

Sus de la stânga la dreapta: Învăţătorul Cuculescu (de la scoala din Pîrneava) , Sari, N. Backin, Geis, Buteanu, Suciu , J.Backin, o persoană din conducere, arbitrul Miatovici

La mijloc: Gligor, Jurjescu, Hammes

Jos: Sehl , F. Graf , T. Graf.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button