UTA Arad

Paul Iacob a ales Rapidul, UTA era și ea interesată de fostul fundaș al Chindiei!





După ce a renunțat la Dima și Medjimorec și l-a transferat doar pe albanezul Hoxhallari, „Bătrâna Doamnă” mai are nevoie de un fundaș central și spera ca acesta să fie Paul Iacob (25 de ani). Fotbalistul de picior stâng, care poate evolua și la mijlocul terenului, a evitat la mustață retrogradarea în tricoul Chindiei Târgoviște, dar, indiferent de deznodământul stagiunii, el ar fi plecat de la formația târgovișteană.

A avut destule oferte bune, printre care și cea UTA-ei, însă până la urmă a ales Rapidul. „Mă bucur că am ales Rapid, abia aștept primul meci să cunosc suporterii. Îmi doresc să fac performanță cu Rapid, de-asta am ales acest club de tradiție. Nu-mi doresc decât să fac performanță și să iau trofee. Suporterii Rapidului sunt cei mai frumoși din țară și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales acest club, a declarat Iacob la semnarea contractului cu formația lui Adi Mutu.

Paul Iacob a crescut la Academia Hagi, debutând în Liga 1 pentru Viitorul Constanța, în 2018, într-o partidă împotriva Concordiei. În ultimul sezon, fotbalstul a jucat 37 de meciuri în tricoul Chindiei, reușind o pasă decisivă. 1 milion de euro e cota proaspetei achiziții rapidiste pe transfermarkt.

18 comentarii

  1. Să cumperi jucători de la echipe mai slab cotate mă cam îndoiesc că vor da randament ,mai ales la Rapid unde se va tăia în carne vie în urma rezultatelor negative. UTA a făcut două mișcări foarte bune cu doi jucători f. buni cu experiență. Vom vedea ce transferuri se va mai face la UTA.

    0
    0
  2. Ce imi plac declaratiile acestor prieteni cu fotbalisti ca o ales o echipa pt suporteri, ai aleso pt bani, nici o treaba cu suporteri.

    0
    0
    1. Ai dreptate, dar la oferte egale suporterii sau orașul mai atractiv pot cântării în luarea deciziei! Orice jucător român la ofertă egală între UTA și rapid ar alege capitala! Aradul e un oraș cam prăfuit , nu prea ai prea multe opțiuni..atrium și methexis?

      0
      0
  3. La ce atitudine a avut acest pseudofotbalist la ultimul meci de la Arad ma bucur ca a ales rapidul, la fel cum ma bucur si pentru C. Matei…mai bun ar fi Celea, daca nu îl ia Craiova.

    0
    0
    1. Celea…a mai fost la UTA, nu il vad sa mai vrea inca odata. Iacob e fotbalist bun, daca nu l-a luat UTA, nu trebuie sa il jignim. UTA asteapta …pina la final, ca deobicei, apoi culege…nu alege. Se asteapta vanzarea abonamentelor ca sa fie bani de transferuri.

      0
      0
      1. Nu vreau sa îl jignesc însă acea privire de om nebun pe care o avea in timp ce îi intimida (chipurile) pe jucatorii nostrii ma fac sa ma indoiesc de acest jucator ca avea ce cauta la UTA . Da Celea a mai fost la noi si e cam greu de adus probabil,eu doar am spus ca îl preferam in locul lui Iacob.

        0
        0
        1. Se pliaza perfect acolo cu alt dement,sapunaru.”Suporterii” sunt ca ei,asta care a aparut pe post de finantator vad ca jigneste pe toata lumea,deci mediu perfect pt debili mintal.Si sper sa nu mai vad astfel de articole aici,mai bine ne-ati spune cine sunt cei 2 care au semnat cu UTA,nu ce transferuri fac cocalarii astia.

          0
          0
  4. Scriati pe site ca saptamana asta pe langa Keseru vor mai veni 2 fundasi din Liga 1…..
    Mai vin???? Sau il prelungim si pe Schlyakov maine…asa sa avem ce scrie…..

    0
    0
  5. Și în plus la Rapid lucrâurile par clare… Buget, și obiectiv!!!! Plus.. Își negociază salariul… Credeți voi ca nu se știu condițiile la o echipa sau alta?? E un cerc destul de mic.. La UTA a zis cineva ce buget avem??, sau ce obiectiv?? Noua ni se cere sa avem răbdare și sa facem pași mărunți!! Asa că!!!
    Haide UTA eterna noastră dragoste!!

    0
    0
  6. Acest Paul Iacob este un jucator labil psihic…L-a omorat pe Sandoi,cu zile..1-2 meciuri bunicele,urmatoarele pur si simplu,debil mintal,apoi iar unul bun…Se potriveste perfect la Rapid langa un alt descreierat,Sapunaru…Ce se aseamana,se aduna..Iar ne-a trecut glontul pe langa ureche…Iar am scapat de un specimen ciudat…Ne iubeste sufletul lui Baron Neuman de Vegvary..Se pare ca ne vegheaza de acolo de sus…Multumim Baro Ur!Stima si respect!Nu ne lasa,de acolo de sus…Stim ca esti in Rai,pentru tot ce ai facut si ai construit UTA…Speram sa nu te mai facem de ras niciodata…

    0
    0
  7. Poate a vorbit cu Albu și a înclinat spre Rapid dar să fim sinceri UTA nu are baza de pregătire numa la icrti sântem cam săraci la domeniul de logistica al clubului cu suporteri sânt cam de trei ori mai multi la noi la UTA la ce condiții sportive oferim țin să cred că fotbaliștii vin doar pt bani.

    0
    0
    1. Un comentariu obiectiv! Bravo! Să ne vedem lungul nasului, nu ne putem compara cu Rapidul, deși în ultimul campionat am avut bugete relativ egale! Dar la suporteri și logistică sunt net superiori! Merg cu sutele în orice deplasare, iar stadionul cu gazon perfect nu se compară cu al nostru! Dar al nostru s-a construit cu banii noștri (a arădenilor) a lor cu banii tuturor românilor!!

      0
      0
    1. Inseamna ca @Lucian ar trebui sa stearga multe poze…Nu are rost sa se oboseasca…:-))))Subiectul in sine trebuie uitat!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button