UTA Arad

Benga: „Știm că mai avem mult de muncă și trebuie să ne adaptăm foarte repede la cerințele lui Mister”





Alexandru Benga a început cel de-al treilea său sezon în culorile UTA-ei. La Pitești, experimentatul fundaș central l-a avut în premieră alături pe albanezul Erion Hoxallari, care în amicale a început mereu în banda stângă.

De altfel, au existat destule „fracturi” pe axul central. „Am început foarte prost jocul, am primit gol în primele minute. Apoi, am avut și noi ocaziile noastre de egalare, nu am reușit să înscriem. În schimb, am continuat să facem destul de multe greșeli personale, neforțate și așa le-am dat șansa celor de la FC Argeș să mai aibă câteva ocazii și apoi să facă 2-0. Ne pare rău, știm că mai avem mult de muncă și trebuie să ne adaptăm foarte repede la cerințele lui Mister și trebuie să privim cu încredere spre partida de luni, contra celor de la Petrolul”, au fost cuvintele lui Benga după eșecul din Trivale.

10 comentarii

  1. Cu scuzele de rigoare dar nu cred că v-a pus mister să fiți penibili in duelurile unu la una sau să vă da-ți pase precum la dușmani,sa nu zic direct in aut sau la adversari fără să fiți presați de aceștia.
    Agresivitate și mobilitate 0/ cu și fără minge,mă mir că ați avut bunul simț sa salutați galeria la final de meci, penibil,nu va treceți in cv că ați jucat la UTA din moment ce nu reprezentați cum se cuvine acest club, pentru unii a fost o onoare iar pentru voi e doar un nume care apare în fișa postului….sau cv,!!!

    0
    0
    1. Ați fost total debusolați,nu ați înțeles nimic din ce va cerut Poenaru ! Toată echipa a fost inexistentă chiar și stahl care in amicale se mișca foarte bine . Așa se întâmplă cu schimbările de antrenori și a sistemului de joc.Trebuie avută răbdare cu aceasta echipă. Am văzut că șint unii specialiști pe la TV că a început sa de-a în Keșeru ,acum Keșeru nu mai e bun ??? Ce gunoaie ,zdremțe ,resturi de specii umane .Ce sa facă Keșeru singur nu a avut nici o minge bună și totuși a avut o ocazie de gol cu capul. Hai băieți aveți timp să vă redresați.

      0
      0
  2. Vezi LOTZI, te-ai luat de mine ca, ce X 2 , bate UTA. la scor si uite-te ce a iesit !!! Daca pacalesti fotbalul si nu esti concentrat la maxim la ora meciului,nu ai cum sa ai rezultate. Relatiile de joc a suferit foarte mult ceea ce s-a vazut in foarte multele greseli elementare pe teren . Aceste relatii de joc trebuiesc imbunatatite cat mai repede pt. a aduna cat mai multe puncte puse in joc ,prin multa munca la antrenamente . S-a vazut cum KESERU ,nu se intelegea deloc cu coechipierii lui pe teren, aceste lucruri trebuiau rezolvate . Cu acest lot de jucatori pe care l-a ales POENARU ,daca nu se pune osul la treaba, UTA. dinou se va chinui in zona mlastinoasa a retrogradarii, deci nu este de gluma la cum s-au comportat de foarte slab toti jucatorii !!! Sper ca, toti jucatorii sa se trezeasca si sa joace fotbal nu turca si sa nu ne mai faca zilele amarate prin prestatia lor slaba pe teren. Cu speranta in viitor , FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  3. Ce sa spuna Benga?Probabil unicul jucator valabil astazi,dar nici el 100%,din alte cauze care nu au depins de el,cred…Incerc sa refolmulez cumva,ca sa fiu mai pe inteles..Benga a fost mereu pionul constant pe postul sau,nu-i asa?Daca si Erico langa el in duo,foarte mici probleme pe fundasi centrali au fost…Dar ori de cate ori,din varii motive, a fost nevoie de variante pe benzi,indiferent ca au lipsit Shlyakov,Vukcevici mereu s-a terminat prost…In sensul ca cei doi(Benga si Erico) au trebuit sa faca si munca unor Dima,Medjimorecz,Baravikas,etc…Exact la fel s-a intamplat si astazi…Cand si Vukcevici a facut cel mai slab meci,probabil,din cariera sa personala iar Xoxhalari parea umplutura ca fundas central,altul Dobrescu parea cazut involuntar in echipa de start,inseamna ca nu ai aparare deloc..
    Si daca simti ca nu ai aparare,iei gol absurd in secunda 80,inseamna ca nu poti urca liniile si adversarul te preseaza cel putin moral..Mijlocul nu poate exista constructiv in cazul ca simte ca nu poate urca de langa aparare,devii inghesuit,se incurca unii pe altii…Adica,in traducere,inchizatorii sunt comprimati intre fundasi si mediani,vine de la sine dar automat,atacantii devin izolati,rupti ca un pod prabusit care ar trebui sa alimenteze linia de atac.Se creeaza spatii mari in care adversarul poate sa se joace,sa profite de niste zone mari create..Greselile colective se platesc dar cele personale,la acest nivel pretins,dorit,sunt impardonabile…Nu au intrat zilele in sac dar nu prea sunt optimist la ce am asistat astazi,fizic, in soarele dogoritor al stadionului Dobrin..
    Sa speram ca nu e Dracul atat de negru…Este mult loc de revigorare si cu o cu totul alta prestatie,neaparat ATITUDINE!…Eu raman la ideea ca deocamdata sa nu facem o tragedie si nici inmormantare..Eu nu astept 10 etape cum spun altii,in maxim 4-5 etape cred ca ne putem face o imagine clara,altfel e bai mare…
    Doamne ajuta!

    0
    0
  4. UTA a inceput campionatul exact asa cum l-a incheiat pe cel precedent. Adica in genunchi. Am impresia ca pe acesti jucatori nimeni si nimic nu-i poate motiva. Asa s-au invatat. Trai pe vatrai la UTA.Unica diferenta e ca acum avem un alt antrenor. Din pacate aceiasi Marie cu alta palarie, Spectatorii, suporterii, ar merita statuie ca se duc si crapa de caldura pentru voi sa va vada si sa va sustina. imi pare rau domnilor jucatori de la UTA dar nu meritati o astfel de sustiere

    0
    0
  5. Benga, cel mai bun din partida cu Argeș,loate alături de Iacob.
    Succes în etapele ce vor urma, meriți sa fii căpitan la UTA. Ai atitudinea potrivită și ești un om de mare caracter!

    0
    0
    1. Binenteles că el sau Ubbink trebuia căpitani. L-au pus pe Keseru de la Oradea, un nou venit. Imediat i-au pus banderola pe brat, aproape că e considerat presedinte de club…serios!!! Marele căpitan. Nu există nicio minte luminată la club? Cum să-i dai banderola??? Dezamăgire cruntă cu tot ce ati făcut in vara asta la club. Nu e bine si nici nu se intrevede ceva clar. Poenaru nu este un bun organizator, nu este un pedagog bun, el e prieten cu toți ca la piaț. I s-a dat UTA pe mână și nu-i vine să creadă, e depășit, incă este in euforia că este la Arad.

      0
      0
  6. BENGA, ai jucat binisor dar ala din Madagascar, Bertrand ,a trecut pe langa tine ca trenul rapid la golul doi !!!

    0
    0
  7. Eu cred ca Iacob, Benga, Miculescu si Ubbinc au fost singurii care au miscat cite ceva. Nu cred ca ….lui Mister ii este clar ce pot jucatorii si ce trebuie sa joace UTA, inovatiile sale cu Matei, Hoxhallari, si Keseru au fost perdante, -nici Dobrescu nu e cine stie ce valoare- au dezechilibrat echipa. Asta e, trebuie sa ridicam capul, trebuie sa batem Petrolul, ca e mai bine cu 3 puncte, din 2 meciuri, decit daca faceam 2 egaluri si nu pierdeam. Dar, Poenaru…trebuie sa ne arate ca e antrenor, cu intelegerea a ce poate si ce se cere de la el. Oricum, Keseru imi pare inutil,( in toate amicalele si la Pitesti a fost, nul. ba si semai arata nemultumit..dar era…capitan ( ??), ca si Matei, apoi in centrul apararii ori Chindris, ori Erico, ori Benga. Sintem cam descoperiti si pe fundasul stanga. Cu citeva schimbari, cu mai multa mobilizare si atentie…putem schimba proasta impresie din debut.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button