UTA Arad

Cătălin Popa a ieșit de pe lista recuzaților și arbitrează „acasă” duelul dintre FC Voluntari și UTA!





În februarie 2021, clubul UTA trimitea o adresă la Federația Română de Fotbal prin care îi recuza pe Cătălin Popa și Andrei Antonie, după problemele de arbitraj avute le meciurile conduse de cei doi. Popa fusese delelgat la confruntările cu FSCB (la București) și Dinamo (acasă), când a greșit mai mereu în defavoarea arădenilor, provocând și un discurs-manifest din partea lui Laszlo Balint, antrenorul de atunci al „roș-albilor”. Apoi, „centralul” piteștean s-a revanșat, oarecum, nesesizând hențul la golul lui Roger, singurul al partidei UTA – FC U Craiova din toamna lui 2021. În fine, Popa a mai condus un meci UTA – Dinamo la Arad, în returul sezonului trecut, când a eliminat doi jucători ai „câinilor” (Ehman și Răuță) și – totuși – trupa lui Ionuț Badea nu a putut să deblocheze tabela: 0-0. La fel de adevărat, este că Popa putea dicta un penalty la duelul dintre Dangubic și Buleică pe finalul primei părți.

Mâine, „centralul” de 40 de ani va arbitra acasă, adică în județul de reședință, la Mioveni, disputa dintre FC Voluntari și UTA, din cadrul etapei cu numărul trei al Superligii. Începând cu ora 18,30, Popa îl va avea la tușă pe un alt argeșean – George Neacșu (Câmpulung Muscel), dar și pe alba-iulianul Alexandru Vodă. Rezerva celor trei este însuși Andrei Antonie, arbitrul de care am vorbit mai sus. Notele „fluierașilor” cad în sarcina Teodorei Albon, din Cluj.

În Camera VAR vor lua loc: Iulian Dima (București), adică arbitrul care a condus la centru UTA – Petrolul (2-0) și Romică Bîrdeș (Pitești). Observator de joc este Iuliuss Nemțeanu, din Ghermănești (Ilfov).

2 comentarii

  1. Să-i acordăm totuși prezumția de nevinovăție, dacă va fii mâine imparțial putem fii și noi mai toleranți in analiza arbitrilor+in acest sezon VAR își va pune amprenta și asupra manierei de arbitraj….

    0
    0
    1. Un VAR care schiopateaza(inca),rau de tot..EAD se apara public,declarand ca de vina sunt cluburile care nu sunt la zi cu dotarile stadioanelor respective si tind sa cred,doar partial..Stim,de exemplu, ca la noi sunt probleme cu curentul la stadion,fluctuatii,variatii de tensiune,etc…Cu atat mai mult cu cat pe caldurile acestea,functioneaza concomitent foarte multe aparate de aer conditionat…Nu stiu in ce masura,insa ei cer specialisti in fibra optica, locali,ai organizatorului nu doar cel care are cheia de la camera VAR…Pai care camera VAR,pentru ca ei au 3 microbusuri din 4 minim necesare?Spun minim,fara macar o rezerva…Pentru ca daca uneia dintre cele 3 dube i se intampla ceva(accident,defectiune tehnica,blocaj rutier),vor ramane cu 2…si atunci sa vezi circ si scandal…
      Am inteles ca au vrut sa inchirieze inca o duba,dar nu au gasit….Parerea mea,ironica bine-nteles, sa apeleze la FBI,CIA,Europol..Ei au dube dotate…:-)…Facem haz de necaz….

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button