UTA Arad

Ciobotariu vrea ca Voluntariul să-și recapete moralul cu trei puncte în fața UTA-ei! Ricardinho: „Au calitate în față, la Miculescu și…atacantul ăla”





FC Voluntari o întâlnește, mâine (ora 18,30), pe UTA în cadrul etapei a treia a Superligii, dar unul dintre subiectele zilei în tabăra ilfovenilor este rămânerea lui Constantin Budescu. Mijlocașul ofensiv de 33 de ani este disputat de trupa lui Liviu Ciobotariu și Petrolul Ploiești, unde Gabi Tamaș face lobby pentru fostul său coleg din „alb-albastru”.

Ciobotariu încă îl așteaptă pe Budescu la echipă: „A făcut parte din familia noastră…”

Până una alta, cei de la Voluntari nu și-au pierdut speranța să-l aibă din nou pe Budi în mijlocul lor și chiar i-au făcut o invitație specială pentru ziua de sâmbătă. „Ieri am vorbit cu Budescu și i-am zis că sâmbătă facem fotografia de grup și-l așteptăm alături de noi. El e un jucător liber de contract și va merge unde consideră că îi este mai bine. Este alegerea lui, noi îl așteptăm oricând. Dacă va dori să revină cu adevărat la Voluntari este primit cu brațele deschise. Dacă va alege să meargă în altă parte, noi nu avem cum să fim supărați pe el. Atâta timp cât a fost aici, a făcut pate din familia noastră, am beneficiat de serviciile lui și ne-a ajutat în toate meciurile în care a jucat. Din păcate pentru noi și pentru el s-a întâmplat acea accidentare pe care o regretăm. Repet, dacă va merge la alt club nu am cum să fiu supărat pe el, o să-i urez succes și multă baftă”, a spus Liviu Ciobotariu în conferința de presă ce precede meciul cu trupa lui Ilie Poenaru.

Nu agreează „exilul” de la Mioveni: „La Voluntari ne simțim ca acasă”

Pentru ilfoveni este a doua confruntare la rând considerată acasă, dar ce se va dsputa pe „Orășenescul” din Mioveni. „Ciobi” are promisiuni că după jocul cu UTA, echipa sa se va întoarce pe noul gazon de pe „Anghel Iordănescu”. „Vrem să ne facem jocul nostru, suntem pregătiți din toate punctele de vedere și mental și fizic. Avem nevoie de un joc bun și un rezultat pozitiv, trei puncte, pentru că vreau să ne recăpătăm moralul pe care l-am pierdut la etapa precedentă pe care am disputat-o la Mioveni. În mod normal, trebuia să jucăm acasă, dar nu s-a putut. Avem promisiuni că următorul meci de acasă, cel cu Sepsi, îl vom juca pe terenul nostru. La Voluntari ne simțit ca acasă, avem vestiarele și intimitatea noastră. Una e să jucăm la Voluntari și alta e să mergi la Mioveni. Cu tot respectul pentru cei de acolo cărora le mulțumesc pentru că ne-au pus la dispoziție terenul, dar ne simțim mult mai bine pe stadionul nostru”, mai afirmă Ciobotariu.

Mai vrea jucători pentru o mai mare concurență în lot

Acesta dă de înțeles că va mai cere conducerii întăriri până la finele perioadei de transferuri. „Tot timpul mai este nevoie de jucători, ca să ai un lot echilibrat valoric. În momentul de față am fi compleți, numai că mai sunt anumite posturi pe care eu îmi doresc o mai mare concurență. În mare parte același lot, am pierdut doar patru jucători, mă bucur că am reușit să prelungim multe dintre contractele care au expirat și erau destui de mulți: Vlad, Meleke, Nemec, Droppa, Marcelo (n.a. Lopes). Dar, e adevărat, am și pierdut fotbaliști importanți, de bază, mergem înainte”, încheie fostul fundaș al naționalei. Ciobotariu jr., Tamaș, Ion Gheorghe și Budescu sunt fotbaliștii importanți la cares-a referit – probabil – Liviu Ciobotariu.

Ricardinho: „UTA are o echipă puternică, cu jucători buni în față și în bandă și o să fie un meci echilibrat”

Al treilea cel mai bine cotat fotbalist din lotul ilfovenilor cu 900 de mii de euro este Ricardinho. Fundașul dreapta portughez începe al patrulea sezon la Voluntari, ecchipă cu care speră să joace în play-off și în acest sezon. „Noi luptăm în fiecare meci pentru trei puncte și dacă putem să stăm acolo sus, de ce nu? Anul acesta e foarte greu, sunt multe echipe bune. Acum, însă, ne gândim doar la meciul cu UTA.  Vom avea un meci dificil, jucăm acasă, dar – practc – în deplasare, la Mioveni. E puțin diferit față de un joc la Voluntari, pe terenul nostru, cu fanii alături, dar nu putem face nimic. UTA are o echipă puternică, cu jucători buni în față și în bandă și o să fie un meci echilibrat. Noi luptăm pentru trei puncte, ca în fiecare meci. Știm că Miculescu e un jucător bun, de picior stâng, care are multă calitate. Îl au și pe atacantul ală (n.a. probabil Claudiu Keseru), dar trebuie să fim atenți la toți jucătorii lor de atac, căci au mare calitate acolo”, susține Ricardinho, care a dezvăluit că porecla sa în română este „Rică”. Lusitanul a mai recunoscut că se gândește și la un transfer: „Acum sunt aici, am contract, dar totul este posibil până nu se încheie perioada de transferuri. Dar asta este valibil și pentru alți jucători, nu doar pentru mine”.

FC Voluntari – UTA se joacă sâmbătă, începând cu ora 18,30, pe stadionul din Mioveni. Ilfovenii vin după un eșec, 0-1, tot în orașul argeșean, în timp ce arădenii au bifat primul succes stagional: 2-0 cu Petrolul, pe teren propriu.









13 comentarii

  1. Atacantul „ala” o sa sparga maine gheata. Eu l-as juca in locul lui Ubbink, cred ca i-ar prinde bine vreo 2-3 etape incepute de pe banca de rezerve. Titular Ademi pana are benzina, dupa care sa intre Zlatan de Arad.
    Haide UTA !

    0
    0
  2. ” Atacantul…ala „, Keseru nu fost nicodata folosit ” la creatie”, nu pentru asta a fost adus, el trebuie sa dea goluri ( daca…mai poate ). Pina acum nici ocazii nu a prea avut. Am mari dubii daca Keseru poate ajuta UTA. Il vasd a treia solutie, dupa Postolache si neamtul nou venit. Dar sa fim sinceri, nici UTA nu face un joc care sa il favorizeze pe ” atacantul din gura portii”.

    0
    0
    1. Pentru inceput e bine ca nu mai botezi jucatorii , dar in greseala tot persisti , vezi ca ala nou venit e elvetian nu neamt…

      0
      0
      1. Multumesc pentru atentionare …” vigilentule” ! Nu-i suparare ! ( mai ales daca azi jucam…bine,…dar si cu folos)

        0
        0
  3. @Lucian
    Toate articolele au auto-refresh ca la livescore si sare imaginea de ceva vreme. Se poate repara?

    0
    0
    1. eu nu vad asa ceva … android 11 mobil si browsere pe sistem macOs la laptop … as dori detalii, mobil si/sau mobil, ce sistem de operare, browser … mai are cineva astfel de probleme???

      0
      0
        1. la mine nu face nimic pe iphone 11 cu ultimul soft … nici pe laptop Macbook Air M1 pe safari, chrome si inca 8 browsere pe care le-am verificat … mobil android la fel nu face probleme

          posibil sa fie ceva la reclamele automate de la Google si mai degraba celalalt partener, SunMedia, care nu stiu localizat pe SUA ce distribuie … aici pe Romania cel putin vad ca e ok totul …

          nu imi dau seama ce se intampla … sa mai asteptam ceva reactii de la alti useri

          0
          0
          1. Multumesc pt clarificari. La mine problema exista de cel putin 2 luni de zile

            0
            0
    2. @Utacm…Te ajut eu,mi-am mancat nervii si ficatii,@Lucian stie asta…Mi-a luat foarte mult timp ca sa imi dau seama ce se intampla,noroc ca am prieteni specialisti in IT,dar tot eu am gasit cauzalitatea,ei doar mi-au rezolvat problema faptica…In primul rand,exista reclame ale site-ului,oficiale dar si altele,sute,ba chiar mii de reclame capusa care se infig peste tot unde exista multe vizualizari…Nu cei de la @sportarad le gestioneaza,ci distribuitorul pe locatie vulnerabil,la care este arondat pe server..
      In prima faza,s-a rezolvat la mine,toamna trecuta, atunci cand au inceput problemele grave…Instalat un ADblock mediu,cat permitea procesorul respectiv…Doar ca prin luna mai,pe site-ul @sportarad,aceasta aplicatie nu mai facea fata…Nu puteam sta mai mult de 2-3 minute pe o stire ca mi se bloca totul,reclamele invazive ajungeau pana la peste 2000…Nici o comanda nu mai puteam accesa…Trebuia sa scot acumulatorul…Am rezolvat in prima faza doar partial,instaland o varianta noua de Adob…Doar ca nu mai facea fata microprocesorul…Era mereu la turatie maxima…
      Nu am avut incotro si am schimbat Lap-Topul…Acum este totul perfect..Pot pleca de acasa linistit,sa las deschis,pentru ca mai mult de 32-35 nu mai intra…Nu mai am nici cea mai mica problema…
      Pe telefon este mult mai usor,indiferent de fabricatie…Din timp in timp,te intreaba daca accepti up-grade care nu se poate face decat pe retea net Wirelles…Acceptare imediata…Verifica daca nu cumva ai setarea blocata…Iti cere locatie,etc…Ce sa imi fure?Date personale?Nu am ce sa ascund…Liber la acces furnizor retea si invers…
      Succes!

      0
      0
      1. Multumesc Giro. Pe mobil am probleme desi am automatic upgrade permis. Exact cum zici tu, nu pot sa stau pe articol decat maxim 2-3 minute si se face un auto-refresh, iar cand revine nu se opreste chiar acolo unde eram cu cititul. Cateodata apar reclame 3-4 una dupa alta, nu mai mult. Accept de fiecare data sa dau datele personale cand imi este oferit. Ma pot descurca cumva, dar e incomod si nu mi se intampla altundeva numai cand citesc Sportarad

        0
        0
  4. pe mobil samsung android12 la fel cand sa incarci ceva se duce pagina mai jos trebuie sa stai cateva secunde ca sa fie stabil

    0
    0
    1. mda, android 12 inca nu e la o varianta stabila, dureaza pana se impaca cu toate scripturile java … vor urma updateuri si va fi ok

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button