Gloria LT CermeiȘoimii Lipova - Liga 3 arhivă

Lipova a spart gheața la Cermei pentru un loc în turul doi al Cupei! Todea: „Ne-au dezechilibrat accidentările” v.s. Polgar: „Mă bucur că am făcut istorie!” +FOTO












A venit și primul succes al celor de la Șoimii Lipova în meciurile oficiale disputate la Cermei. În primul tur al Cupei României, „sămădăii” au condus cu 1-0, după reușita lui Vlad (59), însă Filimon a întors soarta calificării cu reușitele din minutele 80 și 90+3. Cele două formații se vor reîntâlni și în noul sezon al Ligii a 3-a, așa că există loc de revanșă.

Todea: „Ca atitudine și devotament nu am ce să le reproșez jucătorilor mei”

Pentru Cermei s-a închis și un cerc al meciurilor estivale, fiindcă doar Lipova a bătut-o din iulie încoace și tot cu 2-1. „A fost un meci echilibrat până pe final, când am avut probleme medicale și ne-am dezechilibrat. Ne-am bătut de la egal la egal cu o echipă ce are un obiectiv important, așa că îmi felicit băieții pentru cum s-au comportat. Am avut ceva probleme de poziționare, dar ca atitudine și devotament nu am ce să le reproșez. Când joci cu o echipă de nivel superior e important să fructifici ocaziile pe care le ai, dacă vrei să scoți ceva. Urmează să ne adunăm, a fost o lecție din care e important să tragem învățăminte și să ne concentrăm pe campionat. Ne-am fi dorit să mergem mai departe în Cupă, dar azi e Lipova ce merge mai departe și le dorim succes. Dacă era rezolvat cu actele și Rareș Deta poate era mai bine, conta un senior în plus la mijloc și suntem descoperiți la poziția de atacant. Avem soluții, doar așa de combinații, dar nu un atacant pur sânge. Ne interesează atitudinea și  azi am fost la înălțime. Când am alcătuit lotul, am știut că mă pot baza pe fiecare dintre cei pe care i-am ales. Avem probleme medicale cu Balazs și Cocriș, sperăm să-i recuperăm pentru prima etapă de campionat. Continuăm cu antrenamente, nu mai facem meciuri amicale în aceste ultime 10 zile de pregătire”, apunctat Cristian Todea, antrenorul „sămădăilor”.

Polgar: „ Îmi doresc să mergem cât mai sus în Cupă, să ducem o echipă de prima ligă, dacă vom putea”

Asemenea lui Stupar, la Crișul, și Adi Abrudean a avut probleme de ordin personal și a absentat la jocul de Cupă, de la Cermei. Pe margine a stat Norbert Polgar, care tocmai a ieșit din „iarbă”. „Mă bucur că am câștigat, am făcut istorie pentru Lipova cu această primă victorie la Cermei. Le-am ținut în vestiar băieților un mic discurs și le-am spus că vreau foarte mult să câștigăm acest meci, unul foarte important. Era primul test oficial pentru noua noastră formulă contra unei echipe destule de bune. A fost un meci echilibrat, cu ocazii mari și de o parte și de alta, dar, până la urmă, mă bucur că am reușit să câștigăm noi și să mergem mai departe. Am început puțin mai greu, dar, după 10-15 minute, am echilibrat jocul, am avut și noi ocaziile noastre. Am avut și momente de dominare, de fapt cele două echipe s-au alternat la conducerea jocului. Îmi doresc să mergem cât mai sus în Cupă, să ducem o echipă de prima ligă dacă vom putea. A doua etapă de Cupă va fi peste două săptămâni, între primele două etape de campionat, așa că va fi o periaodă încărcată, destul de grea, dar avem un lot bun, echilibrat valoric și ne vom concentra pe ambele competiții, sperând să facem o figură frumoasă. Jucăm cu oricine, din Arad sau din alt județ de lângă noi”, a punctat „secundul” lui „Știli”.

Mini galerie foto de la partida Gloria Lunca Teuz Cermei – Șoimii Lipova






Un comentariu

  1. felicitari ambelor echipe pentru spectacolul fotbalistic oferit si organizare,succes Lipovei in cupa

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button