UTA Arad

Cascini i-a făcut șah-mat pe Săpunaru și Moldovan la precedentul joc contra Rapidului: „Mergem la București după toate cele trei puncte” + VIDEO





Bautista Cascini e poate cel mai constant fotbalist al UTA-ei în startul acestui sezon.  Mijlocașul argentinian sosit de la formația boliviană, The Strongest, cu care a jucat în Copa Libertadores și apoi în  Copa Sudamericana în această vară, s-a adaptat rapid la Arad și mai ales stilului de joc al lui Ilie Poenaru, cu care a mai lucrat la Academica Clinceni. „Nu mi-a fost tocmai ușor să revin în România. Pe de altă parte, am avut doi ani și jumătate frumoși aici, în care m-am simțit bine. Știam despre UTA, știam că se dorește performanță și a fost un motiv bun pentru a mă întoarce în România. Sigur că a contat și faptul că Ilie Poenaru, pe care l-am avut și la Clinceni, este antrenor la UTA. Dar, a contat și mai mult faptul că sunt condiții foarte bune la Arad, un stadion nou, suporteri și, chiar dacă am avut și alte oferte din Liga 1, am venit aici”, susține fotbalistul sud-american.

Împotriva Universității Cluj, Cascini a și încris golul de trei puncte al arădenilor, cu 8 minute înainte de final, cu execuție în forță pe careo descrie chiar el: „Am acționat rapid, nu am avut timp să mă gândesc prea mult. Am văzut acel culoar spre spre poartă și am acționat instinctual, am tras tare. Cred că e primul gol din carieră cu piciorul stâng, dar sper să mai vină și altele”.

Se înțelege cu Batha și-i place să facă ambele faze ale jocului

Cascini și Batha formează o pereche complementară de mijlocași centrali, cu albanezul ceva mai  defensiv, iar argentinianul mai aplecat spre construcție și chiar finalizare. „Relațiile de joc se creează în timp. Cu Batha am început să mă înțeleg, meci cu meci ne vom simți mai bine unul cu altul, dar nu doar cu Idriz, ci și cu ceilalți jucători și vom fi mai bine de la săptămână la săptămână. Eu prefer să joc mijlocaș box cu box, am jucat la Clinceni ca un decar, dar pot juca și ca un optar sau șesar, cum mă pune antrenorul, nu este o problemă. În fotbalul modern trebuie să joci în ambele faze ale jocului, în atac și în apărare, îmi place să fac ambele faze și mai ales să fiu concentrat la joc. Altfel, nu mi-a cerut nimeni să fiu lider, nu pun preț pe banderola de căpitan, doar să-mi fac treaba cât mai bine pentru ca să ne atingem obiectivele”, a adăugat argentinianul.

„Cu Rapidul, un meci important pentru club, pentru suporteri, avem încredere în noi”

Pentru UTA urmează marele derby cu Rapid, iar Bautista Cascini a marcat contra giuleștenilor la unul dintre ultimele sale meciuri înainte de a pleca din Liga 1. Mijlocașul de 25 de ani a urmărit o degajare a portarului Ureche, a profitat de scurt-circuitul dintre Săpunaru și Moldovan, i-a suflat mingea portarului „alb-vișiniilor” și a marcat în poarta goală de la 25 de metri. Era golul de 2-1 al Academicii antrenată de Ionuț Chirilă, dar Rapidul a întors partida la 3-2 până la final, în cadrul ultimei runde a turului ediției precedente de campionat. „Ultimele luni ale mele la Clinceni nu au fost prea fericite, dar îmi amintesc că împotriva Rapidului am făcut un meci bun, chiar dacă l-am pierdut până la urmă. Acum Rapidul are un alt lot, au și suporterii alături pe stadionul lor, dar și pentru UTA este un derby. Este un meci important pentru club, pentru suporteri, este o rivalitate mare. Noi venim după două partide bune, cu Sepsi și U Cluj și mergem la București după toate cele trei puncte. Nu va fi ușor, bineînțeles, Rapid este o echipă puternică, dar avem încredere în noi”, mai susține Bautista Cascini.

Cu reușita contra celor de la U. Cluj, mijlocașul UTA-ei a ajuns la cota 10 goluri în prima ligă a României.

VIDEO cu rezumatul meciului Clinceni – Rapid, scor 2-3. La minutul 4,50 vedeți golul lui Bautista Cascini









2 comentarii

  1. Cascini nu mai este un personaj interesant,caz de studiu, ci unul de baza…E clar…Ceea ce mi se pare interesant,ar fi ca Poenaru ar avea nevoie de vreo 2-3 clone tip Cascini…si am fi linistiti…Nu se mai joaca de mult cu un creier,coordonator de numar 10…dar baiatul acesta,exact asta joaca…Am senzatia probabila ca Poenaru ii spune sa joace acolo unde se simte cel mai bine si ii da libertate maxima in timpul meciurilor…
    Nu imi pot explica altfel baleiajul sau,cifrele sale…Ma mai uit si eu pe Instat…
    Cel mai disciplinat tactic…Problema pe care o vad stringenta,ca nu este nimeni sa-l dubleze..Jucator ciudat dar maxim eficient…

    0
    0
  2. De ce nu ar putea juca Cassini nr 10 cu Rapid, iar Isac și Batha sa tie mijlocasii centrali? Poate ar fi o experienta utile

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button