UTA Arad

Mutu a felicitat-o pe UTA, dar nu împărtășește opinia lui Poenaru legată de arbitraj: „Nu-l contest, dar el privește lucrurile prin prisma echipei lui”





Rapidul lui Adi Mutu o bate pentru a doua oară la rând pe UTA în derby fără gol încasat. După acel 2-0 de la Arad, din play-outul ediției trecut de campionat, a urmat un 1-0, semnat de Junior Morais după un șut frumos de la 30 de metri ce l-a surprins puțin pe Balauru, în minutul 17.

„Am avut ocazii să facem 2 sau 3-0, dar ei au avut o ocazie în ultima secundă”

Antrenorul giuleștenilor a avut cuvinte de laudă la adresa „Bătrânei Doamne”, dar a scos în evidență și intervenția lui Horațiu Moldovan la șutul bun al lui Vukcevic din ultimul minut de prelungire. „Am jucat contra unei echipe bune, pe această cale vreau să-l felicit pe Ilie și echipa lui. UTA a jucat un meci deschis, a venit aici să facă puncte și asta s-a văzut. Mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci, a fost un meci intens, am avut ocazii să facem 2 sau 3-0, dar ei au avut o ocazie în ultima secundă, când Moldovan a avut o intervenție senzațională. Nu am avut timp să reacționez, a fost o fracțiune de secundă acolo, dar bineînțeles că m-am bucurat că Moldo a apărat. Păcat că mingea era la noi, adică dacă jucam mai simplu înainte de a obține UTA lovitura liberă nu se mai ajungea acolo. Dar, cred că – per ansamblu – am făcut un meci bun. Vreau să îl felicit pe Onea pentru meciul pe care l-a făcut și pentru că a reușit să țină 90 de minute după 6 luni de zile de zile, cred că e un câștig important pentru noi. Junior Morais va juca stânga sau dreapta, o să vedem în funcție de adversare, în funcție de ce meciuri avem, acum o să vină și etapa intermediară și o să avem nevoie de tot lotul”, a spus Mutu după meci.

Important e că cele trei puncte au rămas în Giulești”

Altfel, „Briliantul” a ocolit „subiectul arbitraj”, atacat de Ilie Poenaru. „Eram foarte departe de faza cu al doilea galben și eliminarea lui Batha. Nu pot să contest ceea ce spune Ilie, pentru că el privește lucrurile din punctul lui de vedere și prin prisma echipei lui. Deci, nu am ce să spun, eu mă bucur că am câștigat acest meci. Totodată, cred că există echilibru în fotbal, pentru că a fost într-adevăr un meci echilibrat, dar, cum spuneam, au avut o șansă într-adevăr mare în ultimele secunde ale meciului, dar și noi în repriza a doua am avut două ocazii foarte mari și nu am reușit să fructificăm. Important e că cele trei puncte au rămas în Giulești și de luni pregătim meciul cu Sepsi”, mai afirmă Mutu.

„Fără presiune nu se poate

Pentru Rapid urmează deplasarea de la Sfântu Gheorghe. „Este un campionat puternic, sunt meciuri în care se poate întâmpla orice. Sunt echipe bune, care pot obține puncte și de aceea trebuie să fim foarte atenți. Cum spuneam, campionatul este mult mai dificil decât în anii trecuți și se simte lucrul ăsta. Eu cred că e bine pentru fotbalul românesc, pentru spectacol, pentru a crește și nivelul. Presiunea este la o echipă și un club mare ca al nostru, fără presiune nu se poate, dar obiectivul nostru este clar, nu cred că trebuie să amintim la fiecare meci acest lucru. Mergem înainte, exact cum spuneam, meci cu meci vedem unde vom ajunge. Sepsi, la fel ca și UTA, este o echipă foarte bună, vom avea un meci greu, foarte greu, dar – cum am spus – noi jucăm cu atitudine și respectăm ceea ce facem la antrenamente. Bineînțeles că și că avem fotbaliști care au execuții de genul ăsta, cum sunt Sefer, cu FC Argeș sau Morais, în seara asta. Câteodată asta e, lucrurile s-au mai simplificat”, a încheiat fostul atacant al naționalei.

FOTO: prosport.ro









4 comentarii

  1. Mutulica a vazut alt meci,probabil ca mai are ceva substante puse deoparte de pe vremea Chelsea,altfel nu-mi explic ce a comparat sau despre ce vorbeste???I-am calarit in 10 oameni,pana la final,cu o brigada de arbitri,observatori,camera VAR doar miticieni in majoritate…In consensul ca ai avut un singur meci sambata ,celelalte amanate,chiar nu ai gasit arbitri de pe altundeva?Si ca circul sa fie complet,ba nu functioneaza transponderul tusierului,exact pe cand ii inghesuiam,ba se opreste jocul,tot pe momentele noastre bune,pentru hidratare sau orice altceva…
    Am memorie scurta…Nu tot Rapid critica pe Petrolul pentru anti-joc,ca au tinut de 1-0?Mai Mutulica…Vezi ca ulciorul nu merge de multe ori la apa…

    0
    0
  2. MUTULEE !!! Ce meci ai vazut ? UTA. a dominat meciul mai tot timpul chiar si in 10 oameni ,va tremurau chilotii pe voi, a-ti avut un noroc incredibil ca, a-ti castigatdar ulciorul nu merge de multe ori la apa !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button