Diverse

Facultatea de Medicină – specializarea Asistență Medicală Generală





Specializarea Asistență medicală generală (AMG), cu durata de 4 ani, nivel de studii licență, este una din cele mai noi programe de studii din cadrul Facultății de Medicină a U.V.V.G. Arad.

Specializarea se adresează asistenților  medicali care doresc să-și completeze studiile și practica până la cel mai înalt nivel, asigurând absolventului o calificare profesională care facilitează acțiunile de protejare a sănătății la nivelul grupurilor considerate cu risc și nu numai. De asemenea, furnizează servicii de îngrijiri de sănătate comunitară pe baza competențelor și abilităților dobândite, oferă în mod independent indicații și sprijin persoanelor care necesită îngrijiri. 

Programul de studii, permite, de asemenea, elaborarea de strategii și desfășurarea de activități de educație pentru sănătate.

Pregătirea teoretică și practică din cadrul programului are în vedere definirea rolului pe care asistentul medical generalist îl are ca promotor al stării de sănătate a populaţiei, prin înţelegerea influenţelor pe care modul de viaţă îl are asupra necesităţilor de îngrijire, precum și deprinderea respectului faţă de pacient prin adoptarea unor standarde corespunzătoare din punct de vedere cultural, etic şi profesional. 

Accentul se pune pe pregătirea practică a asistenților, existând un parteneriat între Universitate și Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din Romania – Filiala Arad.

_____________________________________________________

ÎNSCRIERILE CONTINUĂ!

Pentru informații suplimentare ne puteți scrie pe adresa de email admitere@uvvg.ro  și/sau suna la numerele de telefon +4/0748988884 , sau +4/0257280373. 

De asemenea, vom fi și la centrele de înscriere din Arad, și de la filiale.

https://www.uvvg.ro/reluam-inscrierile-pentru-anul-universitar-2022-2023/









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button