Cermeiul vrea să scape de „lanternă” pe ”Hristo Stoichkov Arena”! Vlad: „Puncte pentru moral și clasament, actuala poziție nu ne onorează”

Puțină lume ar fi pariat pe locurile din clasament ale echipelor ce se vor duela vineri (ora 17), la Dudeștii Vechi, în cadrul etapei a 5-a a Ligii a III-a. Pobeda Star Bîșnov e a treia în seria a 8-a, cu 9 puncte, în timp ce Gloria Lunca Teuz Cermei deține „lanterna roșie”, cu un singur punct în clasament. Și, dacă împotriva celor mai bine cotate formații ale campionatului, Lipova și Reșița, nu se putea face mare lucru, „sămădăii” sperau să scoată mai mult din deplasarea de la Pecica și confruntarea internă cu nou-promovata din Ineu.
A venit un singur punct din această ultimă dispută, oaspeții egalând în penultimul minut de joc golul lui Michel Vlad, din minutul 48. „Suntem într-o situație delicată după aceste prime patru etape, avem doar trei goluri marcate și un punct în clasament. Sigur că am avut în primele două etape doi adversari extrem de buni și noi eram încă în formare, în cunoaștere, căci sunt mulți jucători noi și tineri la Cermei. În schimb la Pecica ne-am propus mai mult, dar gazdele ne-au întors după ce am condus noi, iar în ultima etapă am pierdut nemeritat două puncte acasă, cu Ineul. Are mai puțină importanță dacă marchez sau dau pase de gol, atâta timp cât pierdem puncte etapă de etapă. Dar, nu dezarmez, sper doar să fiu sănătos, să mai am realzări personale și eu zic că vor reveni și rezultatele. Din păcate, ne lipsesc niște goluri la ce ocazii am avut, trebuie să fim cu toții mai eficienți”, menționează mijlocașul de 27 de ani crescut de UTA.
În penultima rundă a play-outului din sezonul precedent, Pobeda și Cermei au remizat (0-0) pe ”Hristo Stoichkov Arena”, rezultat la care ambele formații erau salvate matematic de la retrogradare. Acum, calculele sunt altele în special pentru „sămădăi”. „Sigur că nu va fi ușor la Pobeda, au trei victorii, dar și noi avem mare nevoie de trei puncte pentru moral. Durează un pic să ne omogenizăm, dar am lucrat mult la antrenamente ca să îndreptăm ceea ce am greșit după fiecare etapă. Domnul antrenor este profesionist, ne pregătește bine tehnic și tactic și își dă interesul să ne explice la fiecare în parte ceea ce a greșit și unde trebuie să îmbunătățim. Așadar, la Dudești Vechi trebuie să luăm trei puncte, să ne ridicăm în clasament de pe această poziție pe care nu ne-am dorit-o și nu ne onorează”, a adăugat Vlad.
Formații probabile:
Pobeda: Stoianov – Lungu, Bîrloveanu, E. Miculescu, Angheli – Paunchici, Briciu – S. Budur, Vasilcin, Solomon – V.Grigore.
Cermei: Bodea – Lazăr, Clipotă, R. Iuga, Deta – D. Salka, Cocriș – P. Varga, Piț, Vlad – Șimăndan.
Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj) – Cristain Gozman, Ludovic Zifceac (ambii din Oradea – Bihor)
Observatori: Sorin Ciotlaus (Deva), Monica Sabolovits (Caraş Severin)