
La acest sfârșit de săptămână, a început o nou campionat al ligii secunde la futsal. Aradul e reprezentat și în acest sezon de Șoimii Șimand, care beneficiază și de cea mai nouă sală sală din județ, ce a găzduit, aseară, confruntarea cu Korondy Junior Corund .
Vorbim despre o formație din județul Harghita, pe care băieții lui Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană au bătut-o clar, cu 10-1. Florian Albu a reușit trei goluri, pe lista marcatorilor mai înscriindu-și numele chiar profesorul Mărcuș, dar și Onaca (2), A. Albu, Haloș, Ujoc și Pocioian, pentru vizitatori înscriind Jakobfi.
„Echipa oaspete s-a prezentat cu mulți juniori și ne-a făcut, cumva, misiunea mai ușoară. Am avut și noi absenți, de exemplu băieții de la Socodor, Ciornei, Ghergheș sau Pirtea, care au avut meci în Liga 4-a aseară. Nu știu exact ce să mă aștept încă de la acest sezon, pentru că nu cunosc exact ceea ce pot adversarele noastre”, a menționat Daniel Mărcuș.
Șimandul face parte din seria de Vest a eșalonului secunde, alături de ACS Kereszthegy Remetea, CSM Târgu Mureș, ACS Korondy Junior 2017 Corund, ACS Metropolitan Ișalnița și AS Inter Gheorgheni. Peste o săptămână, șoimii au parte de o deplasare la Târgu Mureș, formație ce a pierdut cu 7-3 la Remetea în runda inaugurală.
Formații:
Șimand: Miclean – Mărcuș, Catană, Micula, Pocioian, Ujoc, F. Albu, A. Albu, Onaca, Malița, Cordoș, Tomuța, Năstase, Haloș. Antrenor: Daniel Mărcuș.
Corond: Gălățeanu – Fabian, Vekay, Hite, Jokobfi, Balazs, Sandor, Benko, Fifalvi, Koletes, Molnar. Antrenor: Mate Gyorgy.
De la ora 15, la sala de sport din Șimand, „șoimii” debutează și noua ediție de campionat național al juniorilor U19, contra celor de la Metropolitan Ișalnița.