Liga a 2-aȘoimii Lipova - Liga 3 arhivă

Lipova a ieșit cu fruntea sus din Cupă, în compania Buzăului! Abrudean: „Ne-am ridicat la nivelul lor” v.s. Pustai: „Nici nu știu dacă să mă bucur” + FOTO






Șoimii Lipova a „murit” frumos în fața Gloriei Buzău, în play-offul Cupei României Betano. Formația din Liga 2-a a avut nevoie de 120 de minute pentru a trece de divizionara terță din județul Arad, cu scorul de  4-2, după reușitele semnate Alexandru Boiciuc (15), Mihai Neicuțescu (76), Ariel Lopez (104) și Rareș Uțiu (119), respectiv Ovidiu Bulza (40) și Sebastian Susan (72). Raportat la numărul de ocazii clare de gol create, calificarea în grupe a trupei lui Cristian Pustai este meritată, cu toate că au existat momente ale jocului când ostilitățile puteau lua o altă turnură.

Abrudean: „Au fost două situații foarte mari în momente importante”

Acest lucru a subliniat și Adrian Abrudean, antrenorul Lipovei, care a avut și încă are de gestionat trei partide oficiale în doar 6 zile. După 0-2 la Pecica, 2-4 cu Gloria Buzău, urmează disputa cu Crișul Chișineu Criș, tot pe teren propriu. „În primul  rând, vreau să-i felicit pe băieți, pentru că au luptat până la ultima picătură de energie. Au depus un efort considerabil, am marcat două goluri și am fost aproape să ajungem chiar la penalty-uri. Trebuie să recunoaștem că am întâlnit un adversar foarte bun, un adversar cu pretenții în acest an, ce ne-a întins la modul cel mai serios. Pe de altă parte, am avut – totuși – două situații foarte, foarte mari în momente importante. Filimon și Modan au fost doar cu portarul în față, dar, din păcate, nu am putut scoate maximum din aceste faze. Cred că dacă reușeam să marcăm acolo, puteam chiar să terminăm jocul, ca să zic așa. Asta este până la urmă, ei s-au calificat, noi rămânem cu un joc în care am pus probleme și ne-am ridicat la nivelul lor. Asta este cel mai important, cred că toți băieții au avut numai și numai de câștigat, iar publicul spectator a avut și el parte de un spectacol  frumos. Au văzut goluri multe și le mulțumim pentru modul în care ne-au aplaudat la final. Terenul a fost foarte greu astăzi, sperăm să-și revină până vineri, căci ar fi în avantajul nostru în meciul cu Crișul.  Dar, și mai important este să ne refacem noi și să ne pregătim cât mai bine pentru jocul de vineri. Normal că nu este un lucru bun că am ajuns în prelungiri, dar așa a decurs jocul de astăzi, așa că u avem decât să mergem înainte și să încercăm să ne pregătim foarte bine pentru jocul de vineri”, a spus „principalul” lipovanilor după eliminarea onorabilă din turul 4 al Cupei României Betano.

Pustai: „ Nu ne așteptam să ajungem în prelungiri, ne-a dat peste cap…”

Până la urmă, lui Cristian Pustai i-a ieșit „rețeta” prin care a odihnit câțiva dintre titularii Gloriei Buzău, precum Stoian, Trebotic, Pârvulescu sau Blejdea, însă, pe de altă parte, nu ar fi dorit ca echipa sa să ajungă la prelungiri la Lipova. „Eu am vizionat adversarul și le-am spus și jucătorilor că Lipova este o echipă bună. Îmi place tot ce am văzut azi aci, condițiile, stadionul, publicul, nu am decât să-i felicit pe oamenii de aici pentru ceea ce fac pentru fotbal. Noi, într-adevăr, puteam să rezolvăm meciul în prima repriză. Am avut la 1-0 trei-patru situații clare până a venit acea greșeală din minutul 38, am intrat cu 1-1 la pauză și au început să spere gazdele. Golul doi al lor a fost frumos, dar cred că era parabil. O să ne uităm și să vedem, pentru că distanță a fost destul de mare, trebuie să văd reluările. Nu ne așteptam să ajungem în prelungiri, ne-a dat peste cap, căci eram și așa obosiți. Am venit la cușetă, am sperat altceva, nu au fost chiar ceea ce trebuie, mergem repede înapoi, vom ajunge mâine dimineață, e oboseală. În plus, sunt 30 de minute în plus pe un teren ce arată bine de dinafară, dar pe dinăuntru e un pic cam greu, pentru că a plouat destul de mult. Până la urmă rămâne o calificare, nici nu știu dacă să mă bucur sau nu la ce sistem este. Încă nu m-am lămurit, încă nu mi-a zis nimeni cum se fac urnele. Știu doar că mai avem trei jocuri de jucat, când vor fi ele, intermediare și până în decembrie, când terenurile vor fi din ce în ce mai grele. Pe de o parte, mă bucur că pot juca și alți jucători care au minute mai puține, dar, pe de altă parte, nu înțeleg urnele”, a punctat Pustai, care se bucură pentru Boiciuc, Neicuțescu și Uțiu, care au punctat în premieră pentru Gloria Buzău astăzi.

Dacă Lipova joacă deja vineri, cu Crișul (ora 17), Buzăul va juca pe puncte în Liga 2-a de abia luni (ora 16), la Clinceni, cu Unirea Constanța.

Minigalerie foto de la Șoimii Lipova – Gloria Buzău, 2-4, din turul 4 al Cupei României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button