Șoimii Lipova

Live-text play-offul Cupei României, ora 16,30: Șoimii Lipova – Gloria Buzău 2-4, final







De la ora 16,30, în play-offul Cupei României Betano, Șoimii Lipova (locul 4 în seria a 8-a a Ligii a III-a) o găzduiește pe Gloria Buzău (locul 7 în Liga 2-a). Meciul are loc pe noua arenă din Lipova, inaugurată în urmă cu aproape două săptămâni de zile, „alb-albaștrii” întorcându-se acasă după mai bine de 6 ani de zile.


Formații:


Lipova: R. Buta – Cristiu, D. Pop, Abel Popa, Pamfile – A. Gavrilă, Susan, Salhi, Ov. Bulza – Bădăuță, Filimon. Rezerve: Jianu – Nagy, Giosu, Sabău, Mare, Clej, Modan, Românu, Hațegan. Antrenor: Adrian Abrudean

Buzău: Albert Popa – Oteliță, Vîrtej, Lopez, Uțiu – Gaitan, Honciu – Al. Munteanu, Neicuțescu, D. Lazăr – Boiciuc. Rezerve: Stoian – Ciobanu. Matiș, Cârstocea, Wiktorski, V. Alexandru, Al. Manea, Sălceanu, Bucur. Antrenor: Cristian Pustai

Arbitri: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Raul Ghiciulescu (Lugoj-Timiș), Ioan Humiță (Armeniș – Timiș). Rezervă: Alexandru Șuvar (Sibiu)

Delegat de joc: Raluca Elena Șerban (București)

Min. 1: A început meciul de la Lipova, în prezența unei tribune aproape pline, sunt aproximativ 1000 de spectatori pe noua arenă a orașului de pe Valea Mureșului. Gazdele joacă în albastru, buzoienii în roșu-alb. Suprafața de joc este foarte moale la Lipova, după ce a plouat mult aseară

Min. 10: Buzoienii au ușor inițiativa, dar construcția lor e greoaie pe un gazon foarte moale

Min. 12: Honciu bate peste poartă o lovitură liberă de la 28 de metri

Min. 15: GOL Buzău! Oteliță a centrat din dreapta în 12 metri, Buta iese târziu dintre buturi și Alexandru Boiciuc trimite  cu capul pe lângă el în plasă!

Min. 17: Filimon primește o minge în careu, încearcă o preluare, dar Vîrtej e atent și degajează balonul

Min. 24: Dublă ocazie pentru oaspeți. Neicuțescu pasează pe culoar, Boiciuc trage cu stângul din 10 metri, Buta respinge până la Neicuțescu, care șutează și el puternic în blocajul lui Pop

Min. 25: Cartonaș galben pentru A. Popa, pentru o intrare tare la Neicuțescu

Min. 29: Galben și pentru Boiciuc, pentru o ținere asupra lui Bulza

Min. 30: Gavrilă centrează din dreapta, Bădăuță reia din foarfecă, de la marginea careului, mult peste poartă

Min. 34: D. Lazăr scapă în stânga, trece și de D. Pop, dar finalizarea e slabă și Buta respinge și apoi reține

Min. 36: Gavrilă pătrunde pe dreapta, trimite o centrare înaltă ce ocolește de puțin pe lângă vinclul de la colțul lung

Min. 37: Boiciuc îi fură mingea lui A. Popa, trage de la marginea careului, Buta respinge în corner

Min. 40: GOL Lipova! Defensiva oaspeților se complică la 18 metri de poarta lui Albert Popa, Ovidiu Bulza e pe fază și trimite un șut pe jos ce prinde pe picior greșit defensiva și portarul Buzăului

Min. 42: Honciu centrează din corner, Boiciuc reia puternic cu capul respinge Buta

Min. 45+1: E pauză la Lipova, scorul este egal 1-1

Min. 46: S-a reluat meciul la Lipova, la Buzău a intrat R. Sălceanu în locul lui D. Lazăr

Min. 49: Galben pentru Sălceanu, fault la Gavrilă

Min. 53: Buta alunecă târziu la picioarele lui Boiciuc, care-l driblase la marginea careului lateral stânga și e avertizat. Lovitura liberă periculoasă se încheie fără rezultat pe tabelă

Min. 54: Bulza îl angajează pe Filimon la 13 metri ușor lateral dreapta, dar șutul e mult peste poartă

Min. 55: Gaitan trage de la marginea careului, Buta respinge de lângă bară

Min. 57: Schimbare la Lipova, iese Gavrilă, intră Clej

Min, 63: Honciu trage mult peste poartă din 13 metri

Min. 65: Schimbare la Buzău, a intrat Matiș în locul lui Munteanu

Min. 66: Bulza trage cu efect din careu, prinde Popa

Min. 67: Galben și pentru Cristiu

Min. 72: GOL Lipova! Reușită de genericele TV din partea lui Sebastian Susan. Mijlocașul gazdelor a executat magistral o lovitură liberă de la 35 de metri, poziție centrală, mingea merge la paianjen în stânga lui Albert Popa

Min. 73: Schimbare la Buzău, iese Boiciuc, intră V. Alexandru

Min. 76: GOL Buzău! Gaitan execută o lovitură liberă din dreapta, Mihai Neicuțescu reia cu capul lângă bara din dreapta lui Buta

Min. 78: Honciu șutează de la 30 de metri, Buta atinge cu vârful degetelor mingea și acordă corner

Min,. 79: Schimbare la Lipova, iese Bădăuță, intră Modan

Min. 83: Modan a pătruns în viteză pe dreapta, dar pasa în centru e fără adresă

Min. 87: Schimbare la Lipova, iese Bulza, intră Mare

Min. 88: Oteliță trage de la 25 de metri ușor lateral dreapta puțin pe lângă colțul lung

Min. 90: 4 minute de prelungire

Min. 90+2: Galben și pentru Salhi

Min. 90+4: Centrare V. Alexandru din dreapta, Matiș reia cu capul de la colțul lung, Buta respinge și trimite meciul în prelungiri

Min. 91: A început prima repriză de prelungiri, fără alte schimbări în cele două echipe

Min. 93: Matiș centrează din stânga, Alexandru e singur în 5 metri, dar reia cu capul incredibil pe lângă poartă

Min. 94: Galben și pentru Matiș

Min. 100: Gaitan trage puternic de la 28 de metri, Buta respinge în corner

Min. 101: Schimbare la Lipova, iese Salhi (accidentat) și intră Sabău

Min. 104: GOL Buzău! Honciu a centrat din drepta, iar Ariel Lopez a înscris cu o lovitură de cap puternică sub transversală

Min. 105: Final de primă repriză de prelungiri

Min. 106: S-a reluat repriza a doua de prelungiri, la gazde a intrat Românu în locul lui Filimon, iar la oaspeșți Manea în locul lui Neicuțescu

Min. 111: Dublă schimbare la Buzău, au ieșit Honciu și Matiș și au intrat Cârstocea și Wiktorski

Min. 114: Clej trage din careu, parează Popa

Min. 116: Al doilea galben pentru A. Popa și eliminare

Min. 119: GOL Buzău! Pe o contră, Rareș Uțiu înscrie cu un șut de la 23 de metri, ce s-a dus în dreapta lui Buta

Min. 120: 2-4 rezultat final și Gloria Buzău transpiră din greu pentru calificarea în grupele Cupei României

5 comentarii

    1. Domnule Tom, cind o sa vorbesti si scrii in 6 limbi la nivelul meu dupa ce esti plecat din tara de mai mult de 30 de ani, atunci sa m-ai faci observatii din astea. Intervine si autocorectia la mobil cind se transmite.

      0
      0
  1. bravo Lipova! nu e putin lucru să fi egala unei echipe semiprofesioniste! liga a treia e o ligă de amatori până la urmă

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button