UTA Arad

Încurajat de evoluțiile bune de la UTA, Benga afirmă: „Atâta timp cât o să joc fotbal, sper să ajung și eu la echipa națională”





După remiza spectaculoasă (1-1) de la Arad împotriva CFR-ului, UTA o întâlnește pe FCSB, pe Arena Națională, duminică seara. Deși se află într-o formă destul de bună în campionat, cu două victorii la rând, elevii lui Dică sunt cu moralul la pământ după ce au fost spulberați în Conference League de Silkeborg, 5-0 atât în Danemarca, cât și la București.

„Mă aștept ca FCSB să aibă dorință mare, dar vrem să avem un răspuns pe măsură”

Titular în toate cele 13 meciuri disputate de echipa „roș-albă” în Superligă (și integralist în 12 dintre ele), Alexandru Benga a fost, poate, cel mai constant fotbalist al UTA-ei în acest sezon. Foarte probabil, apărătorul va face parte din nou din primul „11” al lui Ilie Poenaru împotriva formației „roș-albastre”. „Suntem în fața unei partide foarte complicate, pe care o avem de disputat duminică, la București, împotriva unei echipe care în campionat a câștigat șase puncte din ultimele două partide. Noi venim după o partidă foarte bună contra CFR-ului, suntem concentrați și vrem să continuăm evoluția bună de luni. Cu siguranță putem învăța ceva din meciul de aseară al celor de la FCSB, tocmai de aceea l-am și urmărit, pentru că vrem să analizăm și să cunoaștem cât mai bine echipa FCSB-ului. Bineînțeles că încercăm să exploatăm punctele lor vulnerabile și să dăm o mai mare atenție punctelor lor forte. Mă aștept să fie un meci foarte disputat, ei sunt într-o criză de puncte în campionat și își doresc foarte mult să revină și să fie acolo sus, unde au fost în ultimele sezoane. Mă aștept să aibă o dorință mare, dar în același fel aștept și de la noi să avem un răspuns pe măsură. Mai exact, mă aștept să avem aceeași motivație pe care am avut-o luni, aceeași dorință de sacrificiu și aceeași atitudine. Cred că va ieși un meci disputat, iar noi vom avea șanse să ne întoarcem cu puncte de la București”, a spus fotbalistul care împotriva CFR-ului a provocat autogolul lui Kolinger, cel care a anulat reușita lui Boateng, tot după o fază fixă.

Regretă punctele pierdute până la meciul cu CFR: „Supărați și frustrați”

După gol, puternicul apărător s-a urcat pe gard în dreptul sectorului în care se afla familia sa. Practic, utistul i-a dedicat reușita fiului său Filip (fotbalist și el la Viitorul Arad), care luni a împlinit 6 ani. Altfel, contra CFR-ului, arădenii au arătat o cu totul altă față comparativ cu alte partide din acest sezon, în care s-au pierdut destule puncte. „Sunt două puncte de discuție. În primul rând, sunt fericit, nu neapărat pentru punctul în sine după meciul cu CFR, ci pentru evoluția per total a echipei. Am simțit realmente din nou speranța că putem face lucruri mărețe dacă vom aborda fiecare partidă cu aceeași atitudine și determinare pe care am avut-o luni. Iar al doilea punct al discuției este acela că, într-adevăr, suntem supărați sau frustrați că am pierdut prea ușor unele puncte.  Atunci când se va trage linie, mai ales în contextul în care acum clasamentul este foarte comprimat, fiecare punct contează. Și da, într-adevăr, ne pare rău după câteva meciuri în care am pierdut puncte” a încheiat Benga, considerat al patrulea căpitan în ierarhia vestiarului, după Keseru, Iacob și Ubbink.

Să profităm de faptul că FCSB nu va avea un moral foarte ridicat”

Deși joacă la nivel de seniori de peste 15 ani, Benga nu a trecut vreodată printr-o umilință similară cu cea suferită de FCSB contra danezilor de la Silkeborg. Totuși, apărătorul e convins că elevii lui Nicolae Dică vor dori să se revanșeze duminică: „Nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu într-o astfel de situație, sunt sigur că nu este deloc plăcut și trebuie să gestioneze foarte bine această situație. Dar, sincer, pe noi nu ne interesează foarte mult, noi vrem să speculăm această situație în favoarea noastră, vrem să profităm de faptul că nu vor avea un moral foarte ridicat. Iar dacă ei vor dori să demonstreze duminică și să aibă o reacție împotriva noastră, e foarte important cum vom răspunde noi. Trebuie să fim pregătiți să răspundem cu aceeași monedă, să fim agresivi, să fim deciși, hotărâți, astfel încât să ne facem meciul ușor”.

Le dă credit tinerilor din lot: „Nu îmi fac probleme foarte mari”

Poate cea mai mare dilemă a antrenorului UTA-ei înainte de acest meci este cea a juniorului, având în vedere că Damian Isac și Raul Șteau, cei mai folosiți fotbaliști sub vârstă din acest campionat, vor fi indisponibili. Însă, Benga are încredere în tinerii săi colegi: „Într-adevăr, Damian a făcut o partidă foarte bună luni și acum că va lipsi este o pierdere, dar avem în componență și alți juniori care eu cred că pot face față într-un meci de Liga 1. Din acest punct de vedere nu îmi fac probleme foarte mari”.

Motivat de reîntâlnirea cu Compagno: „Sper să fie același rezultat”

Fundașul de 33 de ani a ieșit victorios din duelul cu golgheterul campionatului, Andrea Compagno, în partida UTA – FC U Craiova 2-1, înainte ca italianul să se transfere la FCSB. „Sper să fie același rezultat final pe care l-am avut la ultimul meu duel cu Compagno, am câștigat acel meci. Este un atacant foarte bun și, sincer, de-abia aștept să am parte de acest duel. Este foarte motivant atunci când ai un adversar de valoare în față”, mai susține utistul.

Speră la o convocare la echipa națională până ce va agăța ghetele în cui: „De aceea m-am apucat de fotbal”

Evoluțiile bune din Superligă l-ar putea aduce pe fundașul UTA-ei în atenția selecționerului Edward Iordănescu. Acesta a mai îmbrăcat tricoul naționalei Under 19 în trei rânduri, fiind și căpitanul echipei, iar la vârsta la care alții nu știu cum să scape de convocări, Benga vorbește cu emoție despre echipa reprezentativă. „În primul rând, mă bucur că atitudinea pe care o am zi de zi la antrenament și la meciurile oficiale mă face să ajung într-o postură în care sunt remarcat pentru evoluțiile mele. Vis-a-vis de echipa națională, eu pentru ea m-am apucat de fotbal. Practic, atunci când eram copil și juca echipa națională la televizor, stăteam lipit cu ochii de televizor și bucuriile pe care le-am trăit la victoriile tricolorilor, fiind copil, au fost un factor decisiv pentru ceea ce a urmat în cariera mea de fotbalist. Deci, sincer, atâta timp cât o să joc fotbal, sper să ajung și eu la echipa națională. Dar, nu este un obiectiv principal. Dacă va fi să ajung, voi fi foarte fericit, dacă nu, asta este situația”, mai afirmă Alex Benga.

Fiindcă a ieșit de pe teren în minutul 57 al meciului de la Sfântu Gheorghe din pricina unei accidentări, Alexandru Benga nu este liderul minutelor stagionale la UTA. Muntenegreanul Marko Vukcevic a jucat cu 3 minute mai mult decât colegul său de compartiment (1140, față de 1137) și asta pentru că a ieșit din motive tehnice de pe teren la Pitești, în cadrul rundei inaugurale a Superligii. Argentinianul Bautista Cascini e al treilea cel mai folosit utist, cu 927 de minute.

 









4 comentarii

  1. Nu m-am putut abține sau răbda sa citesc tot interviul fără să te întreb:de ce atitudinea nu e aceași,doar sunteți jucători profesioniști care sunt fără restanțe financiare?????
    Probabil voi fii iar criticat dar unii dintre colegii tăi joacă când vor iar în dreptul antrenorului se nasc tot mai multe incertitudini,tu per ansamblu meriți banderola de căpitan iar din ce declari, așa cu frâna de mână trasă se înțeleg multe lucruri de mult evidente pentru mulți suporteri…

    0
    0
  2. LA MULTI ANI FILIP!Daca va calca pe urmele tatalui sau,este caz rezolvat!Succes si maxima sanatate intregii familii Benga!
    Nu este problema noastra cine si pe ce criterii se alege capitanul dar Benga trebuia si trebuie sa fie prima varianta,sub orice forma,ulterior cooptat in cadrul clubului,atunci cand se hotareste sa „agate ghetele in cui”..
    Daca va fi sa fie si selectie la nationala,de ce nu,multa bafta!

    0
    0
  3. De citiva ani buni echipa Nationala cauta cu disperare un cuplu de fundasi centrali capabili sa produca acea sincronizare perfecta in centrul careului propriu de 16m. Au incercat o multitudine de jucatori linga Chiriches, capitanul echipei Nationale, dar pina acum nimic nu s-a concretizat intro formula stabila care sa inspire siguranta. Mai mult am fost martorii unor gafe nepermise si costisitoare din partea unor jucatori considerati ca avind o experienta bogata in jocurile internationale. Dar am pierdut calificari pe baza rulanta la foc automat ! Tatarusanu s-a retras de la echipa Nationala, frustrat probabil de greselile in lant a fundasilor centrali din fata sa.

    Cred ca a venit timpul ca selectionerul Iordanescu sa incerce si alte variante de fudasi centrali la echipa Nationala.

    Eu zic ca atit Benga cit si Chindris ar trebui sa primeasca o sansa la urmatoarea convocare la Nationala. Este un cuplu de fundasi centrali promitatori , care au in plus avantajul ca joaca si progreseaza meci de meci ca titulari pentru UTA Arad.

    0
    0
  4. Alex., Noi suporterii UT-ei te respectam pentru joc , atitudine si spirit de mobilizare la UTA.Daca toti coechipierii tai ar fi la fel, am fi mult mai departe ! De ce Benga , pe postul pe care il are in echipa are putine cartonase galbene ?- Raspuns – pentru ca este cerebral, calculat si stie ce are de facut.Concluzie – ALEXANDRU BENGA – CAPITAN DE ECHIPA LA UTA SI ANTRENOR DIN TEREN. Felicitari Alex Benga si familiei tale frumoase .Adevaratii suporteri de la UTA te iubesc si te doresc la UTA pana la retragere !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button