Fotbal judetean

Felnacul a pierdut șefia Ligii a IV-a după o deplasare cu evenimente la Șimand, Sabău susține: „Nici o problemă, mai sunt multe puncte în joc!”





O singură etapă a stat Victoria Felnac pe primul loc în clasamentul Ligii a IV-a Arad. Dacă săptămâna trecută, Sântana s-a încurcat la Curtici, ieri, VI-FE a remizat la Șimand (0-0), prilej cu care a fost întrecută și de Socodor, însă doar la golaveraj.

Confruntarea cu „șoimii” lui Jany Ruska a avut un moment psihologic și anume accidentarea destul de gravă a căpitanului felăcan, Migricel Istin. În debutul reprizei secunde, acesta a fost ușor impins de Cordoș în portarul Rusu, care ieșise la o minge aeriană și a căzut foarte rău. A încercat să continue meciul, dar după două minute a fost înlocuit cu Rechițan, iar la finalul meciului a ajuns direct la spital. Se temea o problemă în zona rinichilor, dar, până la urmă, e vorba doar despre o lovitură puternică în zona lombară. Cel mai probabil, experimentatul fundaș va încerca să revină pe gazon la derby-ul cu Sântana, din ultimul meci al anului.

Totodată, a contat și absența lui Zele (bolnav), dar și eliminarea lui Pasăre pentru două cartonașe galbene încă din minutul 65. „Nu a fost ziua noastră ieri, trebuie să recunoaștem că nu meritam mai mult, dar aceeași discuție e valabilă și pentru echipa din Șimand. Exceptând episodul accidentării lui Istin, a domnit fair-playul. Poate, dacă am fi marcat prin Dancă la ocazia clară din finalul primei părți ar fi fost altceva, dar, repet, una peste alta remiza e rezultatul just. Nu e nicio problemă, mai sunt multe meciuri și puncte la dispoziție, avem și meciul direct cu Sântana acasă, chiar înainte de vacanță, continuăm să muncim pentru a rămâne pe podium. Simțim susținerea suporterilor, a domnului primar Malița, care e și fizic alături de noi ori de câte ori îi permite timpul, iar președintele Marius Bătrân știe să ne dea acel echilibru care- poate – ne-a lipsit în trecut”, spune Alexandru Sabău, directorul administrativ al lui VI-FE.

Înainte de marele derby cu Sântana, Felnacul mai dă piept cu Beliu (acasă) și Macea (în deplasare).

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button