UTA Arad

Utistul Pop a iluminat jocul României cu Italia: „Am fost mai motivat că am jucat acasă, am fi meritat cel puțin un rezultat de egalitate”





Singurul fotbalist al UTA-ei convocat de Daniel Pancu la naționala sub 20 de ani a schimbat puțin fața amicalului cu Italia, disputat la Arad joi seară și încheiată cu victoria oaspeților cyu 2-1. Rareș Pop a intrat pe teren în minutul 56 al confruntării cu peninsularii și i-a oferit două pase mare efect lui Ianis Stoica. Pe prima dintre ele atacantul lui FCSB a transformat-o în penalty pentru România și golul de 1-2, în timp ce pe cea de-a doua a reluat-o incredibil pe lângă cu puține minute înainte de final. „E un copil foarte bun, n-am văzut în viața mea. La 2005 să ai asemenea pase de gol… M-a servit de două ori, dar, din păcate, am înscris doar o dată”, spunea atacantul lui Becali la finele disputei cu Italia.

M-am simțit ca la un meci al UTA-ei

La rândul său, Rareș Pop a recunoscut că s-a simțit foarte bine în tricoul naționalei acasă și crede că România putea obține un rezultat de egalitate. „Eu zic că am făcut un meci bun, chiar colegii mi-au spus că a fost mai bine decât în partidele trecute. Un pic s-a văzut diferența de gabarit dintre noi și ei, dar având în vedere atitudinea noastră nu cred că a contat atât de mult. Cel puțin din momentul în care am intrat pe teren am fi meritat cel puțin un rezultat de egalitate, dar e un început, există speranțe pentru fotbalul românesc. Când m-a băgat pe teren, domnul Pancu mi-a spus să fac ceea ce știu, să fac ceea ce fac și la UTA și totul va fi bine. Fiind din Arad, sunt obișnuit cu așa atmosferă frumoasă. Pot să spun că m-am simțit ca la un meci al UTA-ei și chiar am fost mai motivat că am jucat acasă, în fața acestor suporteri minunați. Într-adevăr, mă îngrijorează puțin starea terenului pentru meciul cu Polonia și meciurile UTA-ei, dar nu avem ce să facem, jucăm unde trebuie și asta e”, a menționat mijlocașul de 17 ani al UTA-ei, mezin al tricolorilor sub 20 de ani, alături de „faristul” Borza.

A fost la școală din cantonamentul naționalei! Pancu: „Fără asta nu se poate la un anumit nivel”

Pop l-a surprins pe Pancu cu o solicitare inedită. „Rareș a fost plecat și pe la școală săptămâna asta, am înțeles că e eminent, s-a învoit luni și miercuri. Am mai spus-o, el a fost convocat strict pe evoluțiile și pe valoarea lui, nu are nici o legătură că aparține de UTA. Este unul dintre jucătorii care au ceva fără de care nu se poate, mă refer la minte și inteligență, fără asta nu se poate la un anumit nivel. Pe lângă calitățile lui fizice tehnice, are și lucrul acesta. Îi doresc mult succes și să fie sănătos, că sigur viitorul îi aparține”, a spus selecționerul României sub 20 de ani. „ L-am întrebat pe Mister dacă pot merge și la școală, având în vedere că am lipsit cam mult în ultima perioadă. Am zis că dacă tot sunt în Arad să merg și la școală…”, a recunoscut juniorul titular al „Bătrânei Doamne” din ultimele meciuri din Superligă.

La final, Daniel Pancu a recunoscut că s-a gândit să convoace un al doilea jucător arădean. Este vorba despre mijlocașul central al lui Lecce, Cătălin Vulturar, doar că gruparea din sudul Italiei nu și-a lăsat jucătorii la loturi în afara calendarului internațional.









3 comentarii

  1. Grauntele de aur la tona de steril. Vestea buna ar fi ca la Academie, mai exista aur. Pentru Pop, unanimitate în analiza. Pustiul știe și aplica procedee – lecții, peste vârstă din buletin. Mai are de învățat, dar mai mult pentru un Anderlecht, decât pentru liga lui Burleanu. Ii place și scoala, rara avis. Ne aducem aminte cum și Atilla Kun II, cocheta cu o cariera pentru vioara. Apoi a optat pentru fotbal iar vioară a devenit…. Violon D’Ingress.!! Bafta în continuare la UTA și problemele ei diurne.

    0
    0
  2. Subiectiv fiind , apariția lui Rareș pe teren a fost evenimentul zilei , obiectiv , prestația utistului nostru a fost mai mult decât consistentă, sclipitoare și utilă echipei. UTA are viitor , numai că trebuie valorificat de profesioniști pe teren , nu in culise de interese personale .

    0
    0
  3. Vesea buna este că băiatul acesta are și părinti care il stie indruma. A cere să mergi la scoală este ceva ciudat printre tineri. Cum zicea Decebal Radulescu de cineva de la fcsb. „La ce-mi trebuie scoală?” Nu stiu despre cine-i vorba si nici nu mă interesează.
    A doua veste buna este ca Rares stie șuta si pasa cu ambele picioare. Nu stă să le tot potrivească. Timpi de executie la el sunt foarte mici in comparatie cu altii de la noi care pierd timp cu potrivirea de pe un picior pe altul.
    A treia veste buna e modestia. Sperăm să rămână la fel de harnic și util echipei.
    E o mina de aur, zic eu. Si e la UTA in curte.
    Mai sunt si altii, doar ca trebuie descoperiți și avut incredere in ei.
    Abia ștept mercato de iarnă sa vina Hrezdac si Pătlăgică înapoi. Poate si promovarea altora de la academie, un Cibi mai des băgat in echipă. Hai Gyuszi, fii curajos cu ai nostri nu te mai uita peste mari si țări ca ne-am lãmurit cu ei.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button