Șimandul s-a redresat după sezonul dezamăgitor și le dă bătăi de cap granzilor! Dema: „Marea satisfacție e că avem mulți tineri fotbaliști din comună”

Prezență constantă în ultimele sezoane ale Ligii a IV-a Arad, Șoimii Șimand s-a bătut pentru primul loc în primăvara lui 2021, în campionatul blitz ce a urmat pandemiei de COVID. A pierdut meciul direct de la Curtici, formația ce avea să promoveze în eșalonul terț, după care a urmat un sezon zbuciumat, încheiat pe ultima poziție în clasament. Nu s-a dus în Liga 5-a, fiindcă AJF-ul a mărit numărul de echipe de la 10 la 14 și au identificat cu greu diferența printre formațiile fruntașe din eșalonul secund județean.
Florin Dema: „Le-am cerut băieților să respecte antrenorul, să lege prietenii și aibă prezență la antrenamente”
De data aceasta, „șoimii” s-au prezentat mai bine și la finalul turului sunt pe locul 8 în clasament, cu 16 puncte acumulate. E singura formație din campionat cu golaveraj egal, cu 24 de goluri date și tot atâtea primite. Don și Sechel împart prima treaptă în clasamentul celor mai buni marcatori, cu câte 5 reușite, iar Apostol are 4. „În primul rând, mă bucur că avem mulți jucători tineri, talentați, iar în al doilea, că mulți dintre ei sunt chiar din Șimand. Asta e marea mea satisfacție. Nu vă ascund că am și câțiva jucători preferați, pe care i-aș și vedea jucând mai sus. În primul rând, e vorba despre Andrei Cordoș, un jucător care poate juca oriunde de la mijloc în sus și care e și cel mai bun la futsal, la ambele echipe ale profesorului Mărcuș. Cu o pregătire mai bună, Andrei ar putea juca fără probleme în Liga 3-a la 16 ani, fizicul îl ajută și el foarte mult. Apoi, Lăsculescu e o surpriză foarte plăcută pentru mine, în timp ce pe Apostol sau Don i-am mai văzut jucând înainte de a veni la Șimand și știam ceea ce pot. În general, eu zic că avem o echipă bună pentru condițiile pe care le putem oferi. Dăm salarii până în o mie de lei, în condițiile în care ne batem cu formații ce oferă și de două-trei ori această sumă. Vă dați seama că nu ne-am simțit prea bine în sezonul trecut când am pierdut meciuri pe bandă rulantă, dar au fost și cauze obiective. Au fost destui jucători care ne-au lăsat în timpul campionatului pentru că au primit oferte mai bune și nu ne-am putut opune, nici nu avea rost să-i ținem nemulțumiți alături de noi. Mulți au dat vina pe antrenor, dar Iani Ruska este un băiat serios, știe ce înseamnă această echipă pentru comunitate și când a avut material de lucru, ca să zicem așa, a avut și rezultate. Dani Cordoș, Adi Cuc și Dani Mărcuș l-au ajutat să facă un lot destul de bun, sunt și ei trup și suflet alături de această echipă. Din punctul meu de vedere, ar trebui să avem un retur puțin mai ușor, căci am întâlnit deja echipele cu pretenții acasă și am putea lega niște victorii frumoase acasă. Sigur, nu ne-au picta bine înfrângerile grele cu Sântana sau Curtici, dar am și încurcat echipe bune precum Viitorul, Păuliș sau Felnac. Eu sper să nu pierdem jucători în această iarnă, căci altfel cred că vom face mai multe puncte la primăvară. Fiindcă am jucat și eu la Șimand atâta timp, până la 43 de ani, am rămas un primar foarte legat de fenomen, nu lipsesc de la meciuri, dar mai îmi fac timp să mă duc și la câte un antrenament. Încă din vară le-am și spus băieților că tot ceea ce vreau este respect pentru antrenor, să lege prietenii în cadrul lotului și aibă prezență la antrenamente”, spune Florin Dema, primarul comunei Șimand.
Are oameni importanți alături, iar marea realizare rămâne sala de sport
200 de mii de lei este bugetul anual al „șoimilor” din Liga 4-a și al juniorilor clubului, iar 50 de mii de lei merg anual la echipele de futsal angrenate în competițiile naționale, Liga a 2-a de seniori și întrecerea de juniori U19. „Nu sunt bani mulți, dar nici puțini și oricum tinerii noștri merită să credem în ei și să-i sprijinim cum putem. Îl avem pe profesorul Dani Mărcuș, căruia ar trebui să-i facem statuie pentru cum se implică în sportul de masă, în special cel școlar. Daniel Cordoș completează bugetul cu o sumă importantă, iar la anul vrea să refacă instalația de nocturnă pe cheltuiala sa. E mare lucru să ai lângă tine un astfel de om ce înțelege importanța sportului într-o comunitate și mai are și câțiva prienteni care-l mai ajută. Evident, marea noastră realizare este sala de sport, de la inaugrarea căreia, iată, a trecut un an de zile. Vă spun sincer că la un moment dat nu mai credeam în acest proiect, pe care l-am inițiat prin 2014 parcă, dar sala e în picioare și e una dintre cele mai frumoase din județ. Echipele noastre de futsal meritau să joace acasă, în asemenea condiții, dar și alți șimăndani, copiii mai ales, mai au acces la ea. Se pare că de la anul vom avea și o secție de judo la Șimand, sub îndrumarea Patriciei Panțâr, căci avem solicitări din partea a 40-50 de copii din comună și vrem să le oferim posibilitatea să practice acest sport chiar la ei acasă”, adaugă Dema.
Rămas bun de la șimăndanul Viorel Musca
Pentru Șimand anul s-a încheiat cu vestea dispariția lui Viorel Musca. Maestrul fotografiei sportive arădene a rămas atașat de comuna în care s-a născut. „M-am întâlnit cam prin vară cu Viorel la un meci al UTA-ei și mi-a spus că i-a trecut glonțul, dar că e bine acum. Apoi, dintr-o dată, am citit vestea decesului său, pentru comuna noastră e o pierdere mare. Un fiu al satului care mereu a fost alături de noi, ne-a mediatizat toate evenimentele, îmi amintesc că a fost și la inaugurarea noilor vestiare de la stadion. Mereu mă suna să mă întrebe ce au făcut Șoimii, a un om pasional și pasionat de meseria sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace, sincere condoleanțe soției și băieților săi”, a mai transmis primarul Șimandului.