Tricoul lui Adrian Mutu de la Fiorentina a adunat cei mai mulți bani la turneul caritabil, câștigat de UTA! + FOTO

Conform tradiției, ultimul turneu al anului la baza DeSavoia din orașul nostru, a avut scop caritabil. Ca și în precedenții trei ani, tot efortul organizatorilor Flavius Măduța, Cristian Lăzău și Cristian Barna s-a îndreptat spre micuțul Sebastian, diagnosticat cu o boală rară. Evident, nimic nu ar fi fost posibil fără participarea celor 8 echipe paricipante: Bidi, UTA, Săvârșin, Sânpaul, Old School, FC Arad, Curtici și Premiere, dar mai ales a celor care au licitat pentru tricourile scoase la licitație cu ocazia reprizei a treia.
Prin urmare, a 9-a ediție a turneului caritabil din perioada sărbătorilor de iarnă de la baza DeSavoia a fost adjudecată de UTA, care a evoluat în formula: Paul Dina – Tiberiu Bier, Paul Copaci, Marius Grad, Roland Nagy, Cătălin Hlistei, Ciprian Rus, Nicolae Mitu, Adrian Ungur și Adrian Negrău. Jucătorul turneului a fost desemnat Nicolae „Uraganu” Mitu, care s-a ales și anul trecut cu distincția, iar organizatorii i-au promis-o deja și pe cea din 2023.

Andrei Țuca a licitat pentru nu mai puțin de 6 tricouri!
Apoi s-a trecut la cel mai important moment al zilei, licitația celor 22 de tricouri puse la bătaie de importanți fotbaliști români și arădeni, plus tricoul pilotului de raliu, Simone Tempestini. Dintre acestea, 6 au ajuns la Andrei Țuca, finanțatorul celor de la Team United Sânpaul, pentru nu mai puțin de 5400 de lei. Cel mai scump tricou a fost cel al lui Adrian Mutu, de la Fiorentina, având chiar semnătura „Briliantului”. Ciprian Rus a ținut să aibă tricoul lui Claudiu Keseru, celălalt atacant al UTA-ei care a purtat banderola de căpitan de la plecarea sa de la echipă, din vara lui 2021. S-au licitat și patru tricouri ale rapidiștilor Grigore, Sefer, Săpunaru și Moldovan, care vor ajunge la Arad doar miercuri, când vor și intra, bineînțeles, în posesia celor care le-au achiziționat. Cert este că s-au strâns aproape 15 mii de lei pentru micuțul Sebastian și pentru o viață ceva mai normală pentru el.
În acest an s-a licitat pentru următoarele tricouri, multe dintre ele puse la dispoziție de Dan Chiorean, unul dintre maseurii echipei UTA:
Sergiu Radu (Wolfsburg) – 400 de lei
Ciprian Rus (UTA) – 500 de lei
Albert Stahl (UTA) – 500 de lei
Simone Tempestini (Raliu) – 450 de lei
Paul Anton (UTA) – 400 de lei
Claudiu Keseru (UTA) – 500 de lei
Patrick Pașcalău (Dumbrăvița) – 500 de lei
George Țucudean (Viitorul) – 500 de lei
Cătălin Hlistei (Poli Iași) – 700 de lei
Ovidiu Hoban (CFR Cluj) – 300 de lei
Adrian Petre (Farul) – 400 de lei
Ciprian Deac (CFR Cluj) – 1100 de lei
Cristian Bălgrădean (CFR Cluj) – 1200 de lei
George Țucudean (Dinamo) – 1000 de lei
Bogdan Lobonț (Fiorentina) – 1000 de lei
Antonio Sefer (Rapid) – 350 de lei
Dragoș Grigore (Rapid) – 500 de lei
Junior Morais (Rapid) – 700 de lei
Horațiu Moldovan (Rapid) – 500 de lei
Cristian Săpunaru (Rapid) – 1000 de lei
Florin Iacob (UTA) – 600 de lei
Adrian Mutu (Fiorentina) – 1500 de lei.


