Fotbal judetean

Nistor și Filimon, achiziții de Liga a 3-a pentru Unirea Sântana! Puia: „Sperăm să ne ajute în realizarea obiectivului”






Unirea Sântana a a reușit transferurile începutului de an în fotbalul județean. Liderul Ligii a IV-a s-a înțeles cu căpitanii a două formații arădene de eșalon terț și își întărește statutul de favorită la titlul de campioană.

În acest sezon, Alexandru Nistor (33 de ani) și-a pierdut locul de titular la Crișul Chișineu Criș și implicit banderola de căpitan în favoarea lui Gabriel Siminic. Experimentatul fundaș vrea, evident, să joace mai mult, iar cum Dan Stupar nu-i poate garanta asta și-a cerut plecarea. După discuții intense pe finalul anului trecut, „Nisi” a devenit liber de contract și a ajuns sub comanda lui Marius Ciubăncan, la Sântana, urmând – probabil – să facă cuplu în centrul defenivei „uniriste” cu Marcel Bercu.

Vlad Filimon a purtat banderola de căpitan al celor de la Șoimii Lipova până la accidentarea din luna octombrie ce l-a ținut în afara gazonului pentru finalul de an. Polivalentul fotbalist de picior stâng era unul dintre cei mai vechi componenți ai grupării de pe Valea Mureșului, dar a ales să facă un mic și – probabil – provizoriu pas în spate și din rațiuni de ordin familiar. „După convalescența de 8 săptămâni pentru ligamentul colateral, <<Fili>> a decis să coboare un eșalon, la liderul Ligii a 4-a, Unirea Sântana. Având în vedere că este cel mai vechi component al lotului, alături de Abel Popa și mai ales de noul lui statut de tătic și familist, am considerat că și-a făcut datoria și putem accepta solicitarea lui de a juca la o echipă cu un program mai lejer. Îi mulțumim pentru ce a făcut și îi dorim baftă mai departe”, spunea Radu Pop, președintele lipovanilor, la despărțirea de fotbalistul de 29 de ani.

Dar, liderul Ligii a IV-a a oficializat și o despărțire în persoana lui Cristian Șulea, mijlocaș cu profil ofensiv, curtat cu insistență de alte formații cu pretenții din fotbalul județean. „Am reușit două transferuri de la Liga a 3-a, Filimon și Nistor, jucători de valoare, binecunoscuți publicului arădean. Sperăm să ne ajute în realizarea obiectivului, promovarea. Mai vizăm un mijlocaș și să vedem ce va fi cu postul de portar. Noi sperăm că va rămâne Mucha, dar, altfel, ne vom orienta spre un alt portar cu experiență. La plecări, îl aveam pe Cristian Șulea. El nu mai poate participa la cele trei-patru antrenamente săptămânale și va alege o echipă cu un program mai lejer”, a menționat Cătălin Puia, managerul Unirii Sântana.

Formația în roșu-negru se va reuni pe 23 ianuarie, se va pregăti în special la Sântana și va susține și 7 partide de verificare cu: Caporal Alexa (28 ianuarie), Pecica (1 februarie), Curtici (4 februarie), Deva (11 februarie), Crișul (22 februarie), Cermei (25 februarie) și Lipova (4 martie). Pentru Unirea returul începe pe 11 martie în deplasarea de la Bocsig, cu ACB Ineu II.




2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button