UTA Arad

Balint, după succesul UTA-ei în amicalul TSV 1860 Munchen: „Din poziția noastră, e important să câștigi, nu prea contează cum!”





UTA nu a câștigat în Superligă de la revenirea lui Laszlo Balint pe banca tehnică, dar are victorii pe linie în Cupa României și meciurile de verificare. În prima partidă a anului 2023, cu caracter amical, disputată în Antalya în fața nemților de Liga 3-a de la TSV 1860 Munchen, arădenii s-au impus cu 2-1, după reușitele semnate Batha (min. 3), Godwin (min. 85), respectiv Skenderovic (min. 25) au fost autorii golurilor de la „Regnum Carya Belek”.

Una peste alta, este bine că am gestionat destul de bine cam toate momentele jocului”

Absolut toți cei 25 de jucători deplasați în Turcia de stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” au intrat pe teren în această după-amiază, pentru juniorul Sarkozi și „stranierii” Milosevic și Barbosa fiind vorba despre un debut sub comanda lui Balint. „În momentul acesta, am încercat cumva să aliniem două formule cât se poate de echilibrate pentru cele două reprize. Am început cu trei jucători Under această partidă și în a doua repriză au mai intrat Bota și Cibi, care sunt produse ale Academiei noastre. A fost și Raul Șteau, plus Mociu, deci avem jucători tineri care sunt în anturajul echipei și – bineînțeles – trebuie să muncească, să crească, să-și ridice nivelul. Dar, dacă sunt aici cu noi, au potențial. Cât despre desfășurarea meciului, e clar că într-un meci amical, mai ales împotriva unei echipe de eșalon inferior, în primul rând intervine partea aceasta de duel. Noi am avut momente în care am suferit, s-a văzut că adversarul este o echipă puternică, arțăgoasă, care – se pare – a avut un tonus mai bun decât noi. Dar, una peste alta, este bine că am gestionat destul de bine cam toate momentele jocului, inclusiv atunci când nu am avut mingea. Nu au fost probleme foarte mari, am reușit să marcăm și dintr-o fază fixă lucrată, deci sunt și aspecte pozitive. Pe de altă parte, e evident că sunt lucruri ce trebuie lucrate în continuare și îmbunătățite. Categoric sunt importante și rezultatele din amicale, eu asta le-am și spus băieților înainte să plecăm de la hotel. Câteodată, cel puțin în poziția în care suntem noi, e important să câștigi, nu prea contează cum. Așadar,  pentru noi acesta este un detaliu, dacă nu cel mai important, dar cu siguranță foarte important. Trebuie să ne eficientizăm în așa fel încât în momentul în care ajungem la meciurile din SuperLigă, să putem face puncte, pentru că situația din clasament o cere cumva imperios”, a spus antrenorul principal al UTA-ei după testul cu nemții de la TSV.

Îl așteaptă pe Benzar în Antalya, dar: „Mai avem nevoie și de alte dubluri”

Sarkozi, Bota și Abeid au fost fundași dreapta în confruntarea cu bavarezii, însă de mâine în Antalya ajunge și un fundaș dreapta de meserie, cu experiență. Însă, Balint vorbește și de alte posibile achiziții pentru echipa sa. „Am reușit să îl semnăm pe Romario Benzar pe o poziție pe care suntem deficitari. Astăzi am jucat cu doi copii, unul de la Liga a III-a, de la Progresul Pecica și celălalt din academie, al cărui post de bază este, de fapt, cel de fundaș central, dar l-am jucat în bandă din lipsă de soluții. S-au descurcat atât cât au putut ei de bine, dar e clar că trebuie să acoperim acea poziție. Mai avem nevoie și de alte dubluri, dar, una peste alta, important este că în momentul acesta cu ce avem la dispoziție oameni ca să lucrăm cât se poate de bine, în așa fel încât să ne ridicăm nivelul. Avem ceva discuții, sperăm să le accelerăm, dar e clar că în acest moment, dacă vrem să aducem ceva, trebuie să fie peste ceea ce avem noi. Repet, încercăm să ne ridicăm nivelul, dar – totodată – să încercăm să conturăm un lot cât se poate de echilibrat, atât numeric, cât și valoric. Să spunem că stăm destul de bine, dar e clar că din punct de vedere valoric avem nevoie de soluții, pentru că cel puțin în ultima perioadă, în sezonul de toamnă au fost momente când în repriza a doua, din păcate, la nivelul schimbărilor s-a cam făcut diferența”, a adăugat „principalul” arădenilor.

Obiectivul din Turcia: „Să ajungem la potențial maxim la ora meciului de la Craiova”

Întrebat ce n-a mers în prima parte a sezonului și care e targetul pentru bucata iană-primăvară, Laszlo Balint a adăugat: „E greu să mă pronunț la ce a fost înainte de veni eu. În lunile noiembrie, decembrie, e drept că în campionat, cel puțin, am avut meciuri în care poate am fi meritat mai mult. În primul rând, mă refer la la ultimul meci, cel cu Rapid, când am fost egalați din acea fază de penalty, cumva făcut prostește în prelungiri. Dar, e istorie, am tras învățămintele din absolut tot ceea ce s-a întâmplat. Cel puțin de când am venit eu, am discutat asta cu băieții și după perioada petrecută aici, în Antalya, sper ca la ora meciului de la Craiova să ajungem la potențial maxim, pentru că jucăm – până la urmă – împotriva unei echipe care și ea este în acea zonă. Cu toate că a legat 2-3 rezultate pozitive și s-a săltat deasupra locurilor de retrogradare. Pentru noi e foarte important să ajungem la ora acelui meci cu mare încredere în potențialul nostru și, bineînțeles, cu calitatea necesară pentru a câștiga meciul respectiv”.

UTA va juca cel de-al doilea amical din Antalya vineri, 13 ianuarie, contra kazahilor de la de la Kyzylzhar.

 

2 comentarii

  1. Un meci cu foarte multe greșeli și cu multe faulturi în repriza a doua nu cred că am avut un șut la poarta nemților dar înțelegem că este un antrenament dar dorim să vedem un prim unsprezece un joc în viteză și cu mai multe șuturi spre spațiul porții. Oricum vă dorim să vă întoarceți sănătoși și să câștigăm cele trei puncte cu Craiova.

    0
    0
  2. E bine de spus si faptul ca …oaspetii- liga a treia germana- avand 2 meciuri diferite in aceiasi zi au cam jucat…cu multe rezerve. In continuare nu prea avem…in afara lui Dobrescu ( care nu este o supervaloare) fundas stanga, Aly Abeid are inca multre etape de suspensare de ispasit. PS Ce e curios este ca Otele si Jobbello in loc sa fie dusi sa aiba pregatire…stau la arad. ciudat. Otele putea fi folosit …pina la vara, mai ales ca s-a dovedit a fi foarte util. Sa iti pui piedica singur,…nu orea inteleg, mai ales ca tu club…i-ai facut contractul.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button