UTA Arad

Nigerianul Godwin, din nou decisiv în amical: UTA – TSV 1860 Munchen 2-1





Terenul central al bazei sportive „Regnum Carya Belek” a fost gazda a două amicale legate ale nemților de la TSV 1860 Munchen. În primul dintre ele, „celeștii” din eșalonul trei al Germaniei au remizat, 1-1, cu Kaiserslautern, formație de pe locul 4 din Bundesliga 2, după care au trimis pe teren o garnitură secundă împotriva UTA-ei. Arădenii nu au făcut cel mai bun meci, dar s-au impus până la urmă, cu 2-1, prin reușita nigerianului Godwin, venită cu 5 minute înainte de final.

Goluri din faze fixe, UTA a marcat după doar 3 minute

Fiindcă Vukcevic e bolnav și nu a ajuns în Antalya, iar Romario Benzar se va alătura noii sale echipe de abia luni, pentru postul de fundaș dreapta, Laszlo Balint a apelat la ultimul junior promovat în lotul utist, Hunor Sarkozi. Isac și Pop au fost și ei jucători sub vârstă ce au început testul cu nemții de la TSV, ce părea să ia o turnură pozitivă după doar trei minute de joc. Rareș Pop a centrat din corner și albanezul Batha a înscris cu capul din numai 6 metri. Arădenii au rămas la comanda jocului, iar Stahl a avut două ocazii importante să facă 2-0. Mai întâi, a corectat cu o reluare la colțul scurt o centrare a lui Ubbink, parată – însă – de Kretzschmar, după care a întârziat finalizarea după pasa ideală a lui Milosevic și Gluck l-a blocat la sacrificiu. Ocaziile s-au răzbunat după 25 de minute de joc, când bavarezii au egalat tot după o lovitură de colț. Tallig a centrat, Batha l-a pierdut din marcaj pe Skenderovic, care l-a bătut pe Iacob de la colțul lung. Partea a doua reprizei întâi nu a mai adus nimic din punct de vedere ofensiv pentru cele două combatante.

Godwin a rezolvat al treilea amical pentru „roș-albi”

Balint a schimbat total echipa la pauză, optând pentru o formulă cu două vârfuri clasice, Postolachi – Keseru. Chiar fostul internațional a avut prima ocazie a reprizei, după o acțiune colectivă frumoasă a arădenilor, dar șutul său de la 15 metri s-a dus de puțin pe lângă colțul scurt. Nemții au reacționat printr-un „cap” din apropiere a lui Lakenmacher, scos cu dificultate de Balauru. UTA s-a dereglat puțin din punct de vedere tactic, când mărit la trei numărul atacanților de careu, odată cu intrarea nigerianului Godwin. Totodată, mijlocașii Cibi și Șteau au coborât într-o linie de fund în care și Abeid a jucat pe picior invers. Skenderovic a avut șansa să o ducă pe TSV în avantaj, dar lovitura sa cu capul din poziție ideală s-a dus peste poartă. Expert al golurilor din amicale (a mai înscris de trei ori și cu sârbii de la Vojvodina și Vrsac în noiembrie), Joseph Godwin a punctat și cu TSV, după centrarea lui Barbosa din stânga și execuția din alunecare, cu stângul, ce s-a dus lângă bara din dreapta portarului. Era minutul 85 și „Bătrâna Doamnă” a scăpat în câștigătoare, cu toate că Lakenmacher a mai avut două șuturi bune de la marginea careului.

UTA joacă din nou în Antalya vineri, 13 ianuarie, în fața celor de kazahilor de la Kyzylzhar.

Formații:

UTA: Iacob (35 Balauru, 73 Mociu) – Sarkozi (46 Bota, 73 Godwin), A. Chindriș (46 Erico, 73 Cibi), Benga (46 Hoxhallari), Dobrescu (46 Abeid) – Isac (46 Anton), Batha (46 Cascini) – R. Pop (46 Șteau), Ubbink (46 Keseru), Stahl (46 Willie Barbosa) – Milosevic (46 Postolachi). Antrenor: Laszlo Balint

TSV 1860 Munchen: Kretzschmar (46  Schmid) – Lannert, Gluck, Lang (30 Belkahia), Greilinger – Wein, Wicht (73 Freitag), Boyamba (73 Sur) – Tallig, Skenderovic, Lakenmacher. Antrenor: Michael Kollner

FOTO: UTA Media Design

9 comentarii

  1. Sper ca macar pentru Godwin sa avem un contract bun sa nu mai facem greseala ca si cu Otele. Se arata un atacant bun, nesperat. E si foarte tanar, are mult potential…trebuie neaparat incercat si in oficiale.

    0
    0
    1. Am mai spus-o, Goodwin este jucator de ultima atingere cu o alonja impresionanta in careul de 11 m reusind sa inscrie din firimituri scapate de la masa altora.

      Eu unul l-as titulariza in jocurile de acasa chiar daca aportul sau la constructia ofensiva este neglijabila obiectiv datorata, inaltimii sale si implicit a vitezei reduse de reactie intr-un joc de tip combinativ.

      In schimb cind vine vorba de gol dintr-o singura atingere de balon oportunismul sau este comparabil cu cel al unui leopard la pinda, absolut LETAL cind prada face cea mai mica gresala ! Un jucator inteligent, focusat permanent si exclusiv pe prezenta balonului in raza sa de alonja in interiorul careului.

      In deplasare la-s introduce pe finaluri „fierbinti” cind avem nevoie de un gol ca de aer.

      0
      0
  2. Adica , UTA a jucat cu echipa a 3-a a echipei din liga a 3-a din campionatul german , echipa care se zbate sa nu retrogradeze in liga a 4-a germana.Faina treaba ! Faina organizare ! Asa mai bine juca amicale cu Socodorul, Felnacul, Pecica sau Cris.Dar in meciurile amicale asta nu conteaza, important este sa stabilim relatiile de joc in teren, sa ne omogenizam, sa-i introducem in atmosfera echipei pe cei nou veniti, sa realizam victorii de moral , etc.Gargara, incompetenta si dorinta de a reveni de unde am plecat acum 3ani, adica in Liga 2.Multumim Meszar, Falca, Bibart.!
    P.S.: Cu gazonul de pe UTA cum mai am evoluat ? Tot cu lopetile si cazmalele ? Cum este cu canalizarea si degivrarea ? Ghioceii au aparut dar gazonul OK pe UTA inca nu !Alo, RECONS, CLM, Primaria Arad, Tehnodomus !

    0
    0
    1. Stai liniștit că echipele din 3. Bundesliga care se bat la promovare ar cam trage lejer la cupe europene dacă ar fi să joace în superliga noastră.

      0
      0
  3. Faptul ca ei sunt in Liga a 3-a din Germania si UTA in Superliga romaneasca nu are relevanta, partida a aratat ca suntem cam tot pe acolo. In plus, valoarea loturilor exprimata in milioane euro e, din cate am inteles, cam tot pe acolo. Revenind la meci, nu am vazut decat prima repriza si ultimile 10 minute, dar: dupa golul nostru din min 3, TSV-ul ne-a cam calarit vreo 25 de minute. Milosevici nu mi se pare superior lui Postolachi. Nu e vorba de neadaptare, relatii de joc etc, pe un fotbalist adevarat il „mirosi” dupa 2-3 pase, 2-3 sprinturi, pozitionare la minge, demarcaj. Or, noul venit cam lenes la fuga mi s-a parut, intr-un meci in care trebuia sa demonstreze. Macar Postolachi se duce vijelie in pressing, iar Keseru da si el 2 pase de gol la 3-4 meciuri. Godwin pare sa fie acolo la momentul potrivit, cu ceva noroc, dar nu il cred capabil sa duca mai mult de o repriza. Daca s-ar concentra mai mult la finalizare, tot moldoveanul mi s-ar parea potrivit. Interesanta alegerea lui Balint de final, cu 2 varfuri si apoi chiar cu 3, probabil ca asa a si cazut golul 2. Personal as merge pe o varianta de acest gen, jocul cu un varf impins cu spatele la poarta pe post de turn de control si devieri cu capul spre cei care ar veni din urma pare sa nu dea roade la UTA. Ubbinck din nou lent, franeaza clar jocul, in ciuda unor pase bunicele cand afe dansul chef. Parca ne face o favoare cand se pune in miscare. Dobrescu, saracu, se zbate, dar da multe pase direct la adversar si are mari carente de plasament., poate fi usor depasit in regim de tehnica si viteza. Mi-a placut Stahl cat a jucat, dar nu se concentreaza deloc la finalizare si deja devine o obisnuinta.

    0
    0
    1. Cel care este fotbalist, se integreaza imediat in proportie de 75-80 %, indiferent de sistemul de joc al noii echipe.Dar aia sunt fotbalisti, nu doar jucatori de fotbal sau imbracatori de echipament si incaltatori de ghete.La saracia de la UTA nu este cazul de a avea in echipa fotbalisti.Ultimul fotbalist de la UTA a fost Mara , dar si acela a plecat dupa un tur la Urziceni cu Dan Petrescu.Alti fotbalisti n-am mai avut de atunci si au trecut vreo 20 de ani daca nu mai bine !

      0
      0
  4. Si Rapidul s-a chinuit cu o echipa de liga3a din Turcia. Sunt meciuri amicale in care se testeaza toti jucatorii pt. a gasi cea mai buna formula de prim 11. Datori pt. a juca mult mai bine decat a facut-o anul trecut suporterii avand mari sperante in ei sunt Keseru, Postolachi, Ubbink etc

    0
    0
  5. Problema nu e că am jucat cu o echipă de liga a treia din Germania,ci că am jucat cu echipa lor de rezerve.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button