UTA Arad

Balint le transmite un mesaj clar jucătorilor săi: „Să uite de CV-uri și să-și asume responsabilitatea misiunii noastre!”





UTA și-a complicat și mai mult existența în Superligă după eșecul intern (1-2), cu CS Mioveni, singura echipă aflată sub ea în clasament. Pentru prima oară de la revenirea la Arad, Laszlo Balint a acuzat probleme de atitudine, sau – mai precis – a vorbit despre o lipsă de combativitate din partea elevilor săi în special în primele 25-30 de minute ale meciului.

În ieșirile sale publice, antrenorul utist vorbește mereu despre spirit de sacrificiu, orgoliul de a purta culorile „roș-albe” din partea elevilor săi, dar pe teren lucrurile stau puțin altfel. Întrebat de ce nu intră cum ar trebui în mintea jucătorilor prin discursurile sale motivaționale, Laszlo Balint a spus – oarecum – că sunt jucători care se supraevaluează sau cel puțin se raportează la ceea ce au realizat la alte echipe. „Sunt deschis cu voi, mai ales că sunt lucruri pe care și fanii sunt convins că vor să le audă. Din discuțiile mele cu jucătorii, ei au spus că au încredere în grup, că e calitate. Sunt de acord cu ei, doar că această calitate nu se vede în nimic, mai ales în poziția din clasament. Mesajul transmis e că trebuie să uite de absolut tot, de CV-uri, de faptul că au jucat la națională, în  Champions League, căci momentul impune asta. Nu contează nimic, nici CV, nici nimic, trebuie să înțeleagă toți că fără să ne asumăm această luptă, responsabilitatea misiunii noastre, o misiune foarte grea, va fi greu să reușim. Ține de noi, noi suntem principalii adversari. Ne apasă orice meci pe care nu îl câștigăm, pentru noi există o doză suplimentară de presiune cu fiecare etapă care trece și nu câștigăm. Dacă analizăm, nu cred că azi am pierdut în fața unui adversar mai bun, e dureros asta pentru mine. De exemplu, Sepsi ne-a bătut, au fost mai buni, asta e, dar când pierzi puncte și spui trebuia și putem să fac mai mult, e o problemă mai mare”, a precizat Laszlo Balint.

Tot antrenorul „roș-albilor” încearcă să rămână pozitiv și optimis privind șansele de salvare a echipei sale. „Nu cred că e cazul să dramatizăm, deși e clar, e o situație foarte grea. Suporterii au dreptate, reproșurile și criticele sunt justificate și trebuie să le acceptăm,. Dar, sunt convins că odată ce reușim să câștigăm toate astea se vor dilua, nu vor dispărea, dar se vor dilua așa un pic. Dacă eu aș fi stat aici și v-aș fi vorbit despre o victorie cu Mioveni, nu însemna nimic, oricum mai avem multe meciuri în care trebuie să fim resposnabili. Această înfrângere nu înseamnă că trebuie să depunem armele, vreau să rămânem încrezători în ceea ce putem face, sarcina mea e să îi fac pe jucători să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă pentru Arad, pentru suporteri, pentru club această misiune foarte grea în care suntem angrenați”, a mai afirmat Balint.

Acesta a recunoscut că se află în cel mai dificil moment al carierei sale de antrenor, mai ales că el a ajuns la 17 meciuri fără victorie la UTA în campionat, dacă adunăm și meciurile dinaintea plecării sale de la Arad, în luna februarie a anului trecut. „Pentru mine e cel mai greu moment al carierei, dar știți că nu vreau să cedez. O să merg acasă, mă calmez și caut soluțiile să îmbunătățim ce e de îmbunătățit. Dar, acum cel mai important aspect e cel mental și emoțional, pentru că jucătorii trebuie să aibă încredere în ceea ce pot face. Nu trebuie să fie timorați, de acolo apar greșeli simple. Am văzut jucători cu greșeli total necaracteristice capabilităților lor și toate vin de acolo, din această apăsare mentală. Simțim presiune, sunt jucători care – poate – sunt pentru prima dată angrenați în lupta pentru evitarea retrogradării. Eu am fost în această luptă ca jucător, știu ce înseamnă, nu e ușor să o duci, dar să rămânem puternici și să nu capitulăm. Mai sunt multe puncte puse în joc, sunt convins că, odată cu prima victorie, care pare greu acum de atins acum, vom fi mai dezinvolți”, a mai punctat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

17 comentarii

  1. Dacă ne bate și Chindia, treaba o să devină aproape certă. Doar o minune prin play-out, be va mai ridica în zona barajelor.

    (Înfrângere la Chindia combinată cu una în fața Botoșaniului, ar însemna retrogradarea în proporție de 99,99%. Nu văd cum am recupera deficitul creat, cu tot cu înjumătățirea punctelor. La ce meciuri vin apoi, Hermannstadt, Farul, CFR, FCSB și CSU, nu știu ce puncte mai putem scoate.

    Toate astea pentru că în vară s-a construit o echipă fără cap și fără coadă!

    0
    0
    1. O să fie interesante următoarele 2 meciuri mai ales dacă următorul se joacă pe mocirla de pe Ilie Oană care e mai rău decât propriul nostru gazon și după cu Botoșani pe mocirla de pe FN. Putem să ne punem pofta în cui dacă ne dorim fotbal frumos și rezultat bun. Ambele „terenuri” sunt impracticabile.

      0
      0
  2. Tactic suntem vraiște , fiindcă unii joacă ce le cere antrenorul , alții se joacă de-a fotbalul , mimând ridicolul , cochetând cu ticăloșenia celor ce le cer așa ceva . Păcat , UTA și frumoșii sai suporteri, tocmai de asta nu au nevoie . Respect pentru UTA , asta va cerem !

    0
    0
  3. Mioveni cum a știut să joace dintr-o atingere?
    Rudimentarii noștrii toți se cred mingicari.
    Balint a greșit echipele în ambele meciuri după ce au arătat Benzar Barbosa Postolachi Milosevic trebuie sa fie titulari și Abeid când ii expiră suspendarea știe sa centreze cel mai bine din lot, Balauru ca e mai constant Anton în locul lui Cascini și Marrone în locul lui Rareș POP ca e mai copt pt prima liga.
    Și așa suntem de 13 meciuri fără victorie de ce sa nu dea șanse celor care nu au avut sau sunt proaspăt veniți tot forțăm cu aceiași care știm ce pot sau mai bine zis ce nu pot.

    0
    0
  4. Am ajuns la momentul 0. Nu avem nici o speranta ca vom scapa de parazitii din conducere sau de marionete precum Iacob sau Keserü…unii ar vrea sa scapam si de Balint! Dar cine ar veni in locul lui? Cine s-ar baga in mocirla asta? Un antrenor valoros si sanatos la cap nu cred…. Asa ca trebuie sa acceptam ca pe ei îi avem si cu ei „defilam”, ramane de vazut daca spre matineu sau spre vremuri mai bune. Trebuie sa intelegem ca din acest moment nu vom mai porni favoriti in fata niciunei echipe si ca meciurile ar trebui abordate in primul rand la egal, exact cum am facut-o in primele doua sezoane cu Balint sau Badea. Echipa a demonstrat ca nu are nici valoarea nici forma sportiva necesara pentru a ataca si pentru a-si domina adversarii…deci mai bine jucam la ciupeala si mai reusim si cate o victorie din cand in cand decat sa atacam ca prostii si sa castigam un meci din 20.
    P.S.
    Pe Iacob sper totusi sa nu il mai vad in poarta UTA-ei prea curand. Din punctul meu de vedere dacă se continua cu el e clar ca insusi conducerea tehnica isi doreste retrogradarea.

    0
    0
    1. 3 jucători 1 coordonator 1 winger 1 atacant mobil vitezist și smurd-ul Gigi Multescu dacă nu face infarct pe bancă sigur ne salvează.

      0
      0
  5. Așa să fie precum zici, Mister! Foarte mult timp nu mai este iar situația zic eu, spre deosebire de părerea dumneavoastră, este dramatică. UTA este pe loc direct retrogradabil și, ce e mai grav, nu sunt semne bune deloc, in afara de vorbe.

    0
    0
  6. Cum să uite Keseru de CV??? El crede că e buricul pământului si noi n-am mai văzut fotbalisti numa pe el. Vai in ce eroare esti Keserule, tu esti unul dintre cei mai slabi jucători care au îmbrăcat tricoul alb rosu. Apropo, Gyuszi, cine îi duce la Arad pe acesti jucători cu CV? Noi suporterii? Când vă lecuiti de apucăturile astea? De ce zace Hrezdac si Pătlăgică prin liga 3? Și altii prin ligi inferioare si ne aduceti „petarde”? Ce să mai faceti cu jucători consumati? Așa jucători, așa loc…15

    0
    0
  7. Cum sa nu dramatizezi cand situatia este foarte grava !!! Daca nu castigi cu CHINDIA la Ploiesti ,este jale. Vin meciurile cu Hermanstandt, Farul,CSU Craiova, FCSB si de scos puncte,sanse alabe. Apoi vine Play-out si chiar cu injumatatirea punctelor daca esti la distanta mare de celelalte echipe,nu mai ai timp sa recuperezi !!! Dapa cum joaca baietii de slab, UTA este in pericol mare de tot !!!

    0
    0
  8. Keseru , Iacob, Batha umpluturi. Ubbink doar la vorbe e bun, în afară de assistul de la Craiova nu a ajutat nimic echipa asta! Balint ar trebui să îi treacă pe bancă, nu e doar părerea mea ci a tuturor! Ajunge!

    0
    0
  9. De acord cu tine GELU.Nu se mai poate asa , BALINT chiar nu isi da seama la cum joaca unii jucatori de slab la fiecare meci ?Vad ca, BALINT pune aceeasi placa cu gata sa fim barbati si oferit o noua sansa,pana cand ? Pana nu se mai poate face nimic ?KESERU titular ? Nu vezi domnule ca,nu mai merge cu el, de ce se insista ? IACOB, numai goluri cam orice sut pe poarta, BATHA nimic de aratat !!!

    0
    0
  10. Da domnule Balint aveți perfectă dreptate ce le-ați spus jucătorilor, dar nu e nici o grabă au timp pentru a conștientiza unde au ajuns, nu e nici o grabă, poate obținem în ultima etapă o victorie frumoasă ca în meciul cu Gloria Bistrița din urmă cu ceva ani. Noi Aradeni suntem obișnuiți cu ,,Am învățat ceva din aceste meciuri sau trebuie să ne trezim sau noi trebuie să scoatem corabia de la apă,,.
    Spuneam în urma cu câteva zile că suntem cea mai slabă echipă din Liga1, iar acum îmi pare rău că nu m-am înșelat.
    Să auzim de bine și sper într-o mare minune și mai sper că nu o să jucăm în viitorul campionat înainte de amiază.

    0
    0
  11. In 2 meciuri, din 6 șuturi pe poartă, UTA a luat 3 goluri. E mult , e puțin 50%?
    Poate că tot Digi o fi de vina. Sau arbitrul. Sau gazonul. Sau FRF. In niciun caz jucătorii care nu au mai reușit să câștige un meci de aproape 15 etape și mai mult decât atât, au fost umiliți, acasă, de ultima clasată.
    Îmi pare rău că trebuie să o spun dar Iacob, la cat da aiurea din mâini ar fi mai potrivit într-o intersecție sa dirijeze circulația.
    Speranțe mai sunt, hai UTA, inca se poate!

    0
    0
  12. La primul gol marcat de Mioveni mijlocasii centrali Batha si Cascini dorm iar Benchaib este lasat singur cu Benga,la golul marcat de Craiova mijlocasii centrali Batha si Cascini dorm iar Bauza merge singur si linistit ca pe bulevard tot cu un fundas central Hoxhallari. De ce suntem pe locul 15? Nu avem portar,Iacob si Balauru cum joaca cum primesc goluri,mijlocasii centrali Batha si Cascini sunt mai slabi si ca Nelut Rosu,Keseru si Ubbink doi figuranti ce fac scandal daca nu joaca titulari! Asta este UTA in acest sezon!

    0
    0
  13. Mai avem o problema grava dar ne e greu sa acceptam asta . Nici antrenor nu avem. Mergeti sa vedeti ce antrenamente de 2 bani face . Despre ce vorbim domnilor . La meci joci ce pregatesti . Cu asta basta. Cand aveai aradeni in echipa ai fost ca echipa de 2 ori la baraj de promovare. Salariile erau vai mama lor si erau date cum erau. Acum avem toti mercenarii lumii si sincer va spun nu merita nici jumatate din banii aia putini luati de aradeni. Astia au toate conditiile de pe lume . Cantonamente avioane hoteluri dar fotbal 0. Sunt echipe mai mici dar mai bine organizate ca UTA.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button