Baschet

Eșecul ce pune vicecampioana în gardă pentru semifinale: CSM CSU Constanța – FCC UAV Arad 76-68





Vicecampioana României nu a scăpat de ce i-a fost teamă, de un eșec la Constanța ce-i pune în discuție prezența în finala LNBF din acest an. Și nu neapărat din cauza situației în clasament, ci din semnalele ce vin raportul de forțe cu gruparea de pe Litoral, cu care – probabil – se va revedea în semifinale. În tur, în Polivalenta de pe Mureș, FCC UAV Arad câștigase la limită  84-82, pentru ca în această seară, fetele Tatianei Gallova să se impună cu 76-68 (16-13, 24-17, 17-19, 19-19). Sigur, a contat enorm absența căpitanului Brankica Hadzovic (accidentat) sau că echipa „galben-albastră” este la al doilea meci oficial departe de casă în tot atâtea zile (sâmbătă, câștigase cu 80-60 la București, cu Agronomia), dar motive de îngrijorare există.

Ex-ul Dzombeta a făcut legea pe parchet

Altfel, meciul a fost în ansamblul său echilibrat, cu excepția sfertului doi când s-a făcut – practic – diferența. Bulj a început cu Akathioutou (singura jucătoare aflată pe parchet pe tot parcursul meciului), Pyka, Georgieva, Vaida și Greene, cele două echipe preluând pe rând conducerea pe tabelă în primul sfert. Asta până în ultimele două minute, când coșurile lui Dzombeta, Tobin și Ardelean nu au mai avut decât replica lui Green: 16-13!

Bosniaca Miljana Dzombeta, care a îmbrăcat și maioul FCC-ului, și-a intrat și mai bine în rol în a doua repriză mică. A fost excelent susținută de americancele Tobin și Rivers, în timp ce dincolo, dintre jucătoarele de peste Ocean, doar Baptiste s-a ridicat la nivelul meciului. Green a fost destul de bună pe faza defensivă, cu un nou „double-double”, dar pre puțin eficientă sub panoul advers. Practic, disputa s-a decis în sfertul doi, câștigat clar de amfitrioane: 24-17!

Reacția arădencelor a fost prea puțin convingătoare, căci în ultimele 20 de minute au reușit să recupereze doar două puncte, insuficient pentru a mai întoarce rezultatul. După problemele la mâna stângă a lui Hadzovic, cipriota Akathioutou  a jucat mai mereu și a acumulat o oarecare stare de oboseală, iar Fleșer încă e prea fragedă pentru confruntările cu miză. Așa se face că atacurile arădencelor nu au fost prea limpezi, iar când Racic sau Georgieva nu au avut nici ele o zi prea bună, constănțencele au scăpat – fără mari – emoții în câștigătoare.

Au pierdut și avantajul meciurilor directe

În ultimele două minute, s-a ajuns la un plus +6 al gazdelor, 71-65, dar după ce Baptiste a scăpat o  minge din mână Fota a marcat pe contraatac și lucrurile erau clare. Baptiste s-a revanșat cu o „triplă”, dar concluzia partidei a scris-o tot Fota tot cu o aruncare de la distanță: 76-68!

 Cu această victorie, a noua consecutivă în campionat, Constanța face 25 de puncte, dar are și un meci mai puțin disputat și amenință acum locul doi înainte de play-off, ocupat de FCC UAV. „Galben-albstrele” nu doar că nu și-au securizat poziția secundă, dar stau mai slab la meciuri directe în disputa cu fetele lui Gallova și asta în contextul în care mai au deplasări de risc maxim, la Rapid și Sepsi.

Formații și marcatoare:

CSM CSU Constanța: Dzombeta 26 (3×3), Tobin 21, Rivers 17, Fota 7 (1×3), Petrof 3 (1×3), D. Ardelean 2, Podar, Cucu, T. Manea, Croitoru, Vitulova.

FCC UAV Arad: Baptiste 26 (2×3), Greene 12, Pyka 10 (2×3), Akathioutou 7 (2×3), Racic 4, Georgieva 4, Fleșer 3 (1×3), Vaida 2, Ciotir 0.

Campionatul se întrerupe pentru „dubla” selecționatei „tricolore” cu Spania (9 februarie) si Ungaria (12 februarie), din ultima fereastră a calificărilor pentru FIBA Women’s EuroBasket 2023. Cu toate că are 8 jucătoare românce în lot, Aradul nu trimite pe nimeni  dă nicio jucătoare la lot. Pentru FCC UAV Arad, următoarea partidă pe puncte vine pe 15 februarie, în capitală, cu Rapidul.

FOTO: CSM Constanța Baschet (facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button