Balint: „Vulnerabilitatea defensivă ne arată că ăștia suntem, dacă nu ne trezim și reacționăm finalul nu va fi deloc fericit”

UTA și-a prelungit la 14 partide fără victorie seria negativă din Superligă după 1-2, la Ploiești, cu Chindia. Cooper (min. 9) și Neguț (min. 81) au marcat pentru trupa lui Toni Petrea, în timp ce arădenii au răspuns doar prin reușita lui Ubbink, din minutul 31. La rândul său, Laszlo Balint a ajuns la nu mai puțin de 18 partide consecutive fără succes pe banca „Bătrânei Doamne”, în ambele mandate și la final s-a arătat dispus să plece dacă șefii clubului consideră că el e marea problemă a echipei.
Altfel, legat strict de joc, Balint a insistat pe labilitatea defensivă a echipei sale. „Știam că va fi un meci care se va rezuma în foarte multe momente la luptă. Chiar și așa, eu zic că – în mare parte – am controlat ostilitățile. Din păcate, este foarte greu să speri să câștigi un meci în momentul în care primul șut pe poartă este gol. Revenim, am avut puterea să punem presiune, am egalat. În a doua repriză am început foarte bine, am avut bară, am avut ocazie, am stat cred că primele 30 de minute din repriza a doua numai în jumătatea de teren a adversarului și apoi vine acel șut…Din nou, nu știu, nu pot să îmi explic. Facem niște greșeli inexplicabile pentru nivelul și pretențiile unei echipe de primă ligă. Din punct de vedere al atitudinii, nu am ce să le reproșez jucătorilor , s-a văzut astăzi că și-au dorit foarte mult să câștigăm. Nu neapărat să facem un punct, ci să câștigăm. Am avut momente în care am și riscat în ideea asta, dar e foarte greu. Această vulnerabilitate defensivă până la urmă ne arată că ăștia suntem, indiferent ce facem, ăștia suntem, trebuie să acceptăm. Le-am spus-o și băieților în vestiar, în momentul de față, din păcate, suntem cu toții de Liga a II-a și, dacă nu ne trezim și reacționăm, finalul nu va fi deloc fericit”, a afirmat „principalul” arădenilor.
Dar, Balint a vorbit și despre neșansă după înfrângerea cu Chindia. „Până la urmă, e vorba și despre ghinion. Și la Craiova bară, cu mingea scoasă apoi de pe linia porții, aici bară și sare balonul afară. Noi nu avem o dată să fie bară și gol, să vedem și noi că avem o dată sau să speculăm şi noi greşeala adversarului…Noi tot timpul când greşim se schimbă tabela. În schimb, noi trebuie să avem patru-cinci ocazii uriașe ca să putem marca un gol. Asta este, e o situație în care trebuie să găsim resursele necesare, să fim puternici și să mergem înainte. Pentru că, indiferent ce se întâmplă, structura competiției, cu înjumătățirea punctelor, ne dă speranțe. Dar, până una alta, săptămâna viitoare avem, din punctul meu de vedere, un meci crucial. Meciul cu Botoșani e mai mult decât o finală pentru noi”, a mai spus antrenorul UTA-ei.


și încă ceva: tot ce cade la noi in careu e penalty, și tot ce cade la celălalt careu nu e penalty. rar mai vezi așa ceva.
Iar ne victimizam? Avem o echipa de Finala Ligii Campionilor, dar ne fura arbitrii, asa-i?
n-am cum să spun că joacă echipa bine…joacă intr-adevăr prost si foarte greoi jucătorii. dar și arbitri ne pișcă de nu ne vedem. Chindia tot dădea gol până la final din penalty. Adevărul este că avem si jucători extrem de neglijenti. nici nu mai știu ce să zic. Până la urmă cred că conducerea e depăsită…nu știu!!! e o situație complicată rău
Mania persecuției. Toți fanaticii unor echipe consideră că…
fanatici ?! cred că ai depăsit limita. doar tinem cu UTA, poate uneori suntem subiectivi dar nu-ti dă nimeni dreptul să ne numesti fanatici. exagerezi de-a binelea
limane, du-te unde s-o necat tiganu
Ați controlat ostilitățile? Faceți o cerere la LPF sa vă facă o derogare și să primiți niste puncte. Mister, aberezi? Meciul se joacă pe goluri, te-ai fi gândit?
Aștept un Vanter, un Neluțu care simțea, nu știu bazat pe ce, poate e Mama Omida , un semnal de Salvare etc sa se exprime, și să mă acuze pe mine că am fost exagerat.
Pai ce sa ii faci LIMAN, asta este, am crezut si eu ca, baietii astia dupa atatea amaruri de jocuri necastigate,vor sparge ghiata in sfarsit dar m-am inselat . Am zis si eu ca,mananca terenul dar nu a fost asa ,au incercat dar atat s-a putut, fotbalul se joaca pe goluri !!! Ce este de facut ? MESZAR stie si cu Balint.
Una e credință, alta e putinta
Bine LIMAN asa este cum spui tu.
Evident că e așa cum zic eu. Din păcate!
Domnule Balint apreciez atașarea dumneavoastră sentimentală față de clubul UTA . Nu vreau să jignesc pe nimeni privind capacitățile profesionale. Am observat că în declarații ați dat nume și posturi unde se așteaptă întăriri,dar despre postul de portar nimic. Ca fost fotbalist,sunt sigur că știți că portarul dă o siguranță în plus întregii echipe. Ori, când la primul șut pe poartă este gol,nu mai există atitudine și determinare, devine crispare,apare un joc haotic. Multe semne de întrebare la alcătuirea echipei,care duce,pe bună dreptate la tot felul de speculații. Despre conducere…..contracte mari pentru lipsa de performanță. Plus lipsa de transparență în luarea deciziilor, fără conferințe de presă la nivel local. Care duce tot la speculații care mai de care. Cu toții ați dezbinat acest club de fotbal la toate nivelurile,nu mai există unitate nici în teren, nici în tribune. Rezultatul este locul în clasament care nu face cinste nimănui. Șansele de supraviețuire în prima ligă scad de la meci la meci, datoriile se măresc și ele care va duce la faliment. Haideți să ne facem treaba cum trebuie începând din birouri, teren și tribune,spre beneficiul clubului. Hai UTA! Hai Aradul!
Esti plin de tine LIMAN si iti dauneaza la CREDINTA ,ai grija !!!