Șoimii Lipova

Lipova, peste Socodor pe zăpadă! Enciu a reușit „dubla” pentru „șoimi”, pentru viceliderul județean a debutat Cigan!





Învingătoare cu 2-1 în fața celor de la Lotus Băile Felix (locul 5 din seria a 10-a a Ligii a 3-a), CS Socodor încerca să-i pună probleme și Lipovei, într-un amical disputat în această dimineață acasă, aproape de graniță. Doar că „șoimii” nu s-a lăsat surprinși și și-au revenit repede după eșecul contra Dumbrăviței (0-2) de la mijlocul săptămânii. S-a terminat 4-2 în favoarea viceliderului din C8, după ce scorul pauzei era 2-0.

Pe un teren moale, acoperit cu zăpadă, Jichici a deschis scorul cu un șut de la 30 de metri ce s-a dus sub transversala porții lui Vaida. 0-2 s-a făcut după 31 de minute, când D. Rusu a centrat din stânga și Al. Popovici a marcat cu capul. Prin același procedeu a înscris și Enciu, la 12 minute de la debutul părții secunde din pasa lui Gavrilă. În 5 minute (60 și 65), Socodorul a dat iluzia revenirii pe tabelă după „dubla” lui George Pirtea. Mai întâi, fostul mijlocaș al Mioveniului a marcat după o acțiune personală, iar apoi a transformat un penalty obținut de Lezeu. Totuși, trupa lui Abrudean a repus destul de repede (min. 72) lucrurile în ordine, prin același Enciu, care a fost pe fază la o învălmășeală în careul gazdelor. 2-4, rezultat final.

Darazs l-a avut la dispoziție și pe Cigan: „Un atacant cu experiență, sperăm să ne ajute să ajungem la baraj”

Pentru Socodor a debutat și Cristian Cigan (35 de ani), băiatul fostului antrenor al Ineului în Liga a 2-a, care a bifat cluburi importante în cariera sa, precum FC Bihor, Dinamo, Liberty Salonta, Gaz Metan Mediaș sau Voința Sibiu. În sezonul 2017-2018 a jucat în vecini, la Crișul, pentru ca ultimele sezoane să și le petreacă în Ungaria, la Szeged-Csanád și Füzesgyarmat. „Mulțumit de toți jucătorii, i-am rulat pe toți, am avut destule ocazii. Am reușit să îl convingem pe Cristi Cigan, este un atacant cu experiență, a revenit din Ungaria și sperăm să ne ajute în returul campionatului. Vrem să luptăm până în ultima etapă pentru accederea la baraj. Mă bucur că nu ne-am accidentat, mâine avem amical cu Pecica, la ora 11 pe Motorul”, a spus Tiberiu Darazs, tehnicianul celor viceliderului din Liga a 4-a, care azi nu a putut conta din diverse motive pe  Sîrb, Copil, Țoca și Faur.

Abrudean: „Meci de luptă, factorul fizic a fost atins”

Dincolo, Adi Abrudean nu a putut conta doar pe Bulza (ușor accidentat) în timp ce la Grigoriu (sosit de la Dumbrăvița) a renunțat deja. „Le mulțumim celor de la Socodor pentru că am jucat pe terenul lor de iarbă, dar, din păcate, vremea nu a ținut cu fotbalul și ca atare terenul a fost foarte greu. Astfel, jocul a fost în mare parte unul de angajament, de luptă, în care – bineînțeles – efortul a fost unul considerabil, băieții s-au dăruit din nou, iar factorul fizic a fost atins. Prea multe nu mai sunt de spus dar, sunt mulțumit de acest test și sprăm să avem parte de vreme mai bună pentru a putea să practicăm ceea ce ne dorim cu toții. Mi-a plăcut cum a apărat Poiană, sunt convins că este un portar bun. Mă bucur că face parte din lotul nostru, aveam nevoie de un portar cu experiență lângă Buta. Mai căutăm un mijlocaș de bandă, junior 2003 sau mai mic, încercăm să rezolvăm cât mai repede”, a spus antrenorul „șoimilor”, care-și va vedea la lucru echipa și miercuri, de la ora 12,30, pe „Motorul”, cu Ripensia, iar sâmbătă cu Lotus Băile Felix .

Formații:

Socodor: Vaida – Ciornei, Pele, Gerheș, Covaci – Lezeu, Dema – S. Mako, Șulea, Pirtea – Cristi Cigan (Oradea).  Au mai intrat: Flueraș, Miclea, Turcuș, Olariu, Ofrim, Chiș.

Lipova (prima repriză): Buta – Cristiu, Petruț, Giosu, Pamfile – Gavrilă, Susan, Jichici, D. Rusu – Modan, Popovici.

Lipova (repriza a doua): Poiană – Clej, Sabău, A. Popa, Angheli (60 D. Pop II) – Gavrilă (70 Nagy), D. Pop I, Jichici (70 Susan), D. Rusu- Modan (An. Rusu), Enciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button