Amicalul dintre Lipova și Corvinul, decis de execuții din afara careului!

Aflată la Arad în cantonament începând de luni, Corvinul Hunedoara, formație ce nu mai concepe să rateze promovarea în Liga a 2-a la finalul stagiunii s-a aflat față în față cu Șoimii Lipova, viceliderul din C8, în amical disputat pe „sinteticul” de pe „Motorul”. Tabela s-a oprit la scorul de 1-1, ambele reușite venind pe finalul primei reprize.
„Corbii” au avut un start mai bun de meci și Chindriș, Lupu și Hergheligiu au ratat ocazii importante. Însă, primii au „lovit” lipovanii, prin „specialitatea casei” marca Susan. Fostul mijlocaș al celor de la Sebiș și Crișul a marcat direct dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Era minutul 38, pentru ca egalarea corviniștilor să vină la următoarea fază. După mai multe pase în treimea „șoimilor”, Bradu a marcat cu un șut plasat de la marginea careului.
Ritmul a continuat să fie ridicat și în repriza a doua, iar de data aceasta numărul de ocazii a fosr mai mare în dreptul divizionarei terțe arădene. Sabău și D. Pop I au trimis cu capul puțin peste poartă. Apoi, portarul Roman s-a remarcat la șutul de la distanță al lui Gavrilă, iar lui Popovici i-a fost anulat un gol pe motiv de offside. Pentru echipa lui Florin Maxim și Dinu Maghici, Curtean l-a întins serios pe Buta cu un șut puternic trimis de la 25 de metri.
Lipova nu a putut conta pe tinerii Angheli, D. Pop II și Andrei Rusu. „O partidă extrem de utilă atât din punct de vedere tehnico-tactic cât și al angajamentului, în compania unui adversar solid, bine articulat în toate compartimentele. Pot să mă declar mulțumit de modul în care băieții au răspuns. La minusuri ar fi doar faptul că nu am reușit să scoatem mai mult din câteva contraatacuri bine lucrate, lipsindu-ne luciditatea la ultima pasă. Una peste alta, am simțit pulsul un adversar puternic, mă bucur că băieții s-au implicat și au avut o atitudine foarte bună. Din astfel de jocuri avem numai de câștigat. Urmează antrenamente și mai vom juca doar sâmbata viitoare cu FC Bihor. Am dori să-i găzduit la Lipova, pe iarbă, în speranța că ne va permite vremea. Ultima partidă de verificare va fi apoi cu Sântana”, a menționat Adrian Abrudean, antrenorul „șoimilor”.
Formații:
Șoimii: I. Poiană (46 R. Buta) – Cristiu (46 Clej), S. Sabău (70 D. Petruț), A. Popa (46 Giosu), Pamfile – A. Gavrilă (70 Nagy), D. Petruț (46 D. Pop I), Susan, O. Bulza (46 D. Rusu) – Jichici (46 Modan), Al. Popovici (70 Jichici) .
Corvinul (prima repriză): Lefter – Iacob, Elton, Garutti, Neacșa – Chindriș, Bradu – Hergheligiu, Mitran, Lupu – Coman.
Corvinul (repriza a doua): Roman – Iacob, Pop, A. Vlad, Mar – Neacşa, Curtean, Chindriş, Pîrvulescu – Mercioiu, Coman. Au reintrat în minutul 70: Bradu, Lupu, Hergheligiu. În minutul 77, iese Iacob și intră Lupuşor.
Arbitri: Tudor Jurcă – Alina Mihoc, Florin Vesa

