UTA Arad

Echipa de tineret a UTA-ei începe anul în Cupă, cu derby-ul cu Poli! Gaica: „Jucăm la Arad, vrem să câștigăm și să facem un joc bun”





Echipa de tineret a UTA-ei a reluat antrenamentele pe 9 ianuarie, tocmai pentru ca primul meci oficial al anului să o prindă într-o formă bună. Și nu vorbim despre orice meci, ci despre derby-ul vestului cu Poli, contând pentru etapa a treia din Grupa A-Vest a Cupei României. Acesta se va desfășura duminică, 26 februarie, pe arena „Motorul” începând cu ora 12, iar arădenii nu mai au decât varianta victoriei dacă mai vor să spere la o calificare în optimi de pe unul dintre primele două locuri din grupă.

Gaica: „Să începem pozitiv anul”

Dacă în Liga de Tineret sunt lideri incontestabili în Seria Vest (la 10 puncte peste cea de-a doua clasată, Viitorul Cluj), „roș-albii” au două eșecuri în Cupă: 3-4, cu Viitorul Cluj și 1-2, cu LPS Banatul. Tot două înfrângeri au, însă, și poliștii: 2-3 cu Banatul și 0-2 cu Ripensia. „Sigur că ne-am fi dorit rezultate mai bune și în Cupă, dar, în toamnă, am sacrificat puțin competiția pentru partidele de campionat. Între accidentați și jucători dați la prima echipă, am avut probleme de efectiv la un moment dat, dar acum lucrurile stau ceva mai bine. Îl mai avem accidentat doar pe Bota, a revenit Iurasciuc, Negoescu se pregătește și el cu noi și este o armă în plus. Claudiu s-a pregătit un preparator fizic la București, mai departe vom încerca să-i dăm minute, iar el, prin prestații și ceea ce face la antrenamente să demonstreze că merită din nou o șansă la prima echipă. Pe Poli o cunoaștem foarte bine, avem un mic ascendent moral asupra lor pentru că i-am bătut acasă în toamnă, însă – până la urmă – niciun meci nu seamănă cu altul. Jucăm, totuși, acasă, poate vom avea și suporteri alături de noi, vrem să începem anul pozitiv și mai ales să facem un joc bun după o perioadă destul de soliciantă de pregătire”, a spus Sandu Gaica, cel care o antrenează pe UTA U18 alături de Adi Ungur și Costel Bogoșel.

În ultimul meci de verificare înainte de confruntarea cu poliștii, arădenii au trecut cu 4-2 de CAO Oradea, după „dubla” lui Bădău și reușitele lui Cibi și Ekmecki. Pentru UTA play-offul Ligii de Tineret se reia pe 19 martie, la Sfântu Gheorghe, împotriva lui Sepsi.

FOTO: Costel Șerban

2 comentarii

  1. Posturi TV cu profil fotbal ar trebui să-și facă loc măcar la meciuri importante la unele din aceste partide de vârf. Mai ales ca nu sunt ore de speriat. Folosește tuturor. Cum s-a reușit odată ,, cuplaj” cu echipa mare. Adevărat ca intervin cheltuieli dar unde vorba aia mănâncă patru merge și alti doi. Aceiași asistenta medicala, de organizare etc. Nu degeaba mulți dintre ei devin anonimi. Sunt crescuți în anonimat.!

    0
    0
    1. Asa este domnule @Ionescu Gavrila…Fugeam de la scoala doar ca sa vad in deschidere meciul echipelor de „tineret sperante”,asa cum se numea campionatul lor pe atunci,culminand cu „Luceafarul”,spuma spumelor…
      Nu sunt un nostalgic al epocii marete dar au fost si multe lucruri bune care s-au distrus sau au incaput pe mana unor ageamii….
      Toti se dau cu caramida in piept dar nici o minte luminata nu are ideea sa puna meciurile juniorilor in deschiderea seniorilor…dar nici nu stiu daca gazonurile ar rezista la doua meciuri consecutive….

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button