ACB Ineu

Ineuanul Banam, 79 de minute pe teren pentru naționala Centrafricană în eșecul cu Uganda!







Cu ineuanul Ngonzo Banam titular, Republica Centrafricană a debutat, ieri, la Cupa Africii rezervată reprezentativelor sub 20 de ani. Partida cu Uganda s-a încheiat cu un eșec, 1-2, iar fotbalistul antrenat de Cristian Sculici și Teodor Mihuț la ACB Ineu a jucat până în minutul 79, când a fost înlocuit cu Ouagole.


Banam a evoluat în banda stângă timp de o oră de joc, după care a fost trecut pe postul de bază, cel de atacant. Nu s-a remarcat cu nimic și naționala sa e obligată să obțină un rezultat pozitiv, joi, de la ora 19, împotriva celor din Congo pentru a mai spera la calificarea în optimi.


Între timp, Ineul se pregătește să o găzduiască mâine, de la ora 16, pe CAO Oradea într-un nou meci amical. Zărăndanii au oficializat și achiziția mijlocașului central ofensiv, Daniel Călin (16 ani), care a fost crescut de Ateltico, dar care ajunge pe malul Crișului Alb de la Dinamo. ACB-ul încheie săptămână cu un nou test, la Zăbrani, cu echipa pregătită de Dani Șule.

Video rezumatul partidei dintre Republica Centrafricană și Uganda



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button