Stranieri aradeniUTA Arad

Arădenii Vulturar și Pop au strâns 72 de minute în eșecul dur al României U19 cu Norvegia!



Naționala U 19 a României și-a început dezastruos parcursul din cadrul Turului de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea Campionatului European. Într-o grupă cu Franța, țara gazdă, Irlanda de Nord și Norvegia, „tricolorii” antrenați de Alexanru Pelici au cedat astăzi cu 4-0 în fața nordicilor.

Norvegia avea 3-0 încă din minutul 25, după reușitele semnate Hansen-Aarøen 4′, Flataker 14′, Schjelderup, ultimul gol căzând în cel de-al patrulea minut de prelungire, din partea lui Riisnæs.

Arădeanul lui Lecce, Cătălin Vulturar, a fost titular, dar a fost înlocuit la pauză cu Martinovic. Utistul Rareș Pop a rămas pe bancă până în minutul 64, când l-a schimbat pe juniorul momentului în Superligă, „faristul” Adrian Mazilu.

Următorul meci al „tricolorilor” va avea loc sâmbătă, 25 martie, de la ora 16, împotriva Irlandei de Nord, iar trei zile mai târziu la rând vine naționala „cocoșului galic”.

Primele clasate din cele 7 grupe de la Turul de Elită vor obține calificarea la Campionatul European U19 din această vară. Turneul final va avea loc în perioada 3-16 iulie și va fi găzduit de Malta.

Echipa României contra Norvegiei: 1. Dincă – 14. Kovacs, 5. Pașcalău, 17. Duțu, 13. Borza (4. Sălceanu 86) – 8. Vulturar (15. Martinovic 46), 18. Sala – 11. Mazilu (16. Pop 64), 10. Radaslavescu (20. Bujor 64), 7. Musi (21. Trică 76) – 9. Burnete. Selecționer: Alexandru Pelici









Un comentariu

  1. in minutul 25 nordicii aveau 3-0,,,,se pare ca nu ne putem compara cu astfel de echipe bine crescute.. rares al nostru a intrat in loc la mazilu ,,,,cred ca halland fugea cu amandoi in spate plus cu musi sub brat..sper sa fie o experienta buna pentru baiat in ciuda infrangerii drastice,are ce invata..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button