Baschet

Pas apăsat spre semifinală: FCC UAV Arad – CS Universitatea Cluj 90-55



Sfertul de finală al Ligii Naționale de Baschet Feminin, dintre FCC UAV Arad și CS Universitatea Cluj, a început cu o victorie scontată, inclusiv ca diferență de scor, a vicecampioanei en-titre. În fața a aproximativ 600 de spectatori, „galben-albastrele” nu s-au întrebuințat prea mult în fața unei echipe ce nici nu știa regulamentul. Trupa de pe Someș a aflat de abia în Polivalenta arădeană, că în play-off pot intra concomitent pe parchet și patru jucătoare străine și doar o româncă, susținând că și-ar fi făcut și ele altfel lotul în perioada de transferuri. Așa, însă, diferența dintre actualele garnituri a fost de 35 de puncte: 90-55 (25-9, 18-19, 28-14, 19-13).

Bogdan Bulj a profitat de regula mai sus menționată și a început confruntarea cu „alb-negrele” cu Hadzovic, Pyka, Greene și Baptiste, lângă cipriota cu cetățenie română, Veatriki Akathiotou. Startul de meci nu a fost prea convingător, căpitanul Hadzovic deschizând tabela după 2 minute. Greene a punctat și ea, iar poloneza Pyka a reușit prima „triplă” pentru 10-2. De aici încolo, diferența avea să se mărească minut după minut, cu paranteza sfertului doi, câștigat – oarecum surprinzător – de vizitatoare la un punct: 18-19.

Partea a doua a întâlnirii a fost dominată clar de către gazde, cu sârboiaca Bogicevic în zi de puncte. De altfel, ultimul transfer al lui Bulj s-a simțit excelent și la debutul pe parchetul arădean, cu 20 de puncte în compania Alexandriei, pentru ca azi să termine cu 21. De altfel, jucătoarele de pe posturile 1-3 au fost cele mai prolifice pentru FCC UAV Arad, semn că clujencele nu s-au apărat prea bine și talia nu a contat la finalizare, în timp ce în ofensivă au apelat la destule aruncări de la distanță și semi-distanță, terminând cu același număr de coșuri de 3 puncte ca și partenerul lor de întrecere – 6! Fosta jucătoare a Aradului, Alexandra Uiuiu rămâne cea mai bună jucătoare a Clujului și la 34 de ani.

Așadar, echipa de pe Mureș are 1-0 în sfertul cu someșencele, care se joacă juca după sistemul cel mai bun din trei jocuri.  Partida a doua se joacă la Cluj, duminică 26 martie, de la ora 13.

Formații și marcatoare:

FCC UAV Arad:  Bogicevic 21 (3×3), Akathiotou 17 (1×3), Hadzovic 15, Pyka 15 (3×3), Greene 12,  Baptiste 8, Ciotir 2, Georgieva, Mîrne-Nagy, Fleșer

U. Cluj: Uiuiu 12 (2×3), , Putra 12 (1×3), Sutton 12, Kelemen 8 (2×3), Santa (1×3), Chiș 4, Bota 2, Popovici, Mihășan, Farago, Rus.

În celelalte dueluri din sferturile de finală: CSU Olimpia Brașov – Rapid 61-68, CSM CSU Constanța – Hoya KSE Târgu Secuiesc 84-54 și Sepsi Sfântu Gheorghe – BC Sirius Târgu Mureș 105-37.

FOTO: FCC UAV Arad









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button