Fotbal judetean

Și-au apărat locul pe podium cu o remiză la graniță: Frontiera Curtici – Victoria Felnac 0-0





Fiindcă Viitorul e în cădere liberă, iar Păulișul nu pare a avea constanță în rezultate, a treia forță a campionatului Ligii a 4-a Arad se poate decide între Victoria Felnac și Frontiera Curtici, care s-au întâlnit în această după-amiază la graniță. Timp de 60-65 de minute a rezultat un meci viu, cu ceva ocazii importante la ambele porți, după care combatantele au îmbrățișat remiza albă. Avantaj VI-FE care o ține pe „Fronti” la 6 puncte în spatele ei.

Pe o suprafață de joc și mai bună decât a ei, Felnacul a început ceva mai bine meciul, cu situații în dreptul lui Dancă și Pasăre, dar Mucha a fost mereu pe fază. Revenit pe gazon, Ionuț Prică a fost cel mai periculos om al lui Bogoșel. Mijlocașul ofensiv trecut și pe la UTA l-a găsit pe Țugulescu pe linia porții după ce Rusu a respins execuția lui Avrămuțiu, iar apoi chiar experimentatul portar al Victoriei i-a refuzat golul.

Rimtul bun s-a menținut și în primul sfert al reprizei secunde, fără ca cei doi portari să mai aibă intervențiile din prima parte. Avrămuțiu, respectiv Popa au creat ceva pericol, însă prea puțin pentru a rupe echilibrul.

Curticiul rămâne cu o singură victorie în 2023, cea din runda inaugurală, de la Zăbrani, după care au urmat trei remize la rând, două fără gol marcat, azi și în urmă cu o săptămână, la Pâncota. „Regretăm mai punctele pierdute etapa trecută, la Pâncota, căci acolo am fi meritat să câștigăm. Astăzi, a fost un meci destul de închis echilibrat, cu toate că cele mai mari ocazii le-am avut noi, prin Prică. Ne bucurăm că Ionuț a revenit pe gazon, suntem siguri că va și marca în etapele ce vin. Trebuie să învățăm să fim mai pragmatici, mai ales că avem destui jucători în lot care știu foarte bine ceea ce înseamnă pentru prestația echipei un gol la momentul potrivit. Ne pare puțin rău că nu am câștigat, mai ales că au fost la meci destui spectatori din zonă, căci Șimandul, Sântana sau Macea au jucat dimineață. Suntem pe locul 4, deci în grafic, nu ne rămâne decât să legăm victoriile din runda ce vine”, a spus Sorin Grec, președintele curticenilor.

Și Felnacul a legat două remize, doar că cea internă cu Nădlacul a agitat puțin apele. „Ca și atitudine, băieții s-au revanșat pentru etapa trecută, ca și realizări, în special ofensive, speram la mai mult. Până la urmă, e clar că avem o problemă la finalizare de la reluarea campionatului. Am marcat două goluri în patru meciuri, cam puțin pentru potențialul nostru. Pe de altă parte, avem o defensivă de fier, ne-a dat gol doar Nădlacul în 2023 și am mai jucat cu Socodor, Viitorul și Curtici. Trebuie să privim realitatea în ochi, la 11 puncte față de Sântana e greu să ne mai gândim la primul loc și – oricum – obiectivul stagional e prezența pe podium”, a punctat și Marius Bătrân, șeful felnăcanilor.

Formații:

Curtici: Mucha – Chiș, Calvin, Gligor, Huțanu – N. Varga (68 Blănaru) Lazea – R. Ardelean (46 Kocsis), Avrămuțiu, Prică (76 Negrea) – Lolea (68 Bonchiș). Antrenor: Costel Bogoșel

Felnac: Rusu – Mocan, Țugulescu, Istin, D. Morariu – D. Dancă (71 Moldovan) Rădulescu, S. Măgulean, Drîglă – R. Popa – Pasăre (64 Ghergar). Antrenor: Lucian Ciba

Arbitri: Dorinel Herțeg – Alina Mihoc, Flavius Dreghici

Observatori: Traian Enoiu, Marian Nedelea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button