UTA Arad

Postolachi, decisiv pentru performanța UTA-ei în Cupă: „Ar fi un sentiment extraordinar să ridic trofeul deasupra capului” + FOTO







FC U Craiova a suferit mult traseul Ubbink – Postolachi în startul lui 2023. Cei doi fotbaliști au conlucrat la golul de 1-1 de pe „Ion Oblemenco”, din sezonul regular, dar și astăzi la reușita ce a decis calificarea UTA-ei în semifinalele Cupei României.


La final, Virgiliu Postolachi a recunoscut că are un feeling special cu coordonatorul de joc olandez, dar și că îi convine noul post din teren, cel de „winger” dreapta. „Cu Ubbink am o relație particulară, ne înțelegem bine și în afara terenului și pe teren și ne simțim. Nici nu s-a uitat și nici nu trebuia să se uite, știa că sunt acolo și mi-a dat un assist frumos. Iar mie îmi place noua poziție pentru că-mi permite să mă mișc mai mult și să apar mai mult la finalizare. Dar pentru asta muncesc și mai mult la antrenamente. Cu toții trebuie să muncim mai mult ca să meargă lucrurile bine, avem calitate și spirit”, susține atacantul care a împărțit vestiarul cu Mbappe, Buffon sau Rabiot la PSG.


Cu golul de marți seară, internaționalul basarabean a ajuns la cota 9 goluri stagionale, al doilea în Cupă, după cel cu FCSB, decisiv pentru remiza de la Arad, din grupe: 2-2. Iar Postolachi pare că a înțeles exact ce greutate ar avea un trofeu pentru UTA. „Înseamnă mult pentru oraș, înseamnă mult pentru clubul nostru, pentru toți suporterii și vrem să scriem istoria toți împreună. să scriem istoria. Pentru mine ar fi un sentiment extraordinar să ridic trofeul deasupra capului”, a adăugat Postolachi, care a vorbit și despre starea proastă a gazonului din această seară: „E greu, e luptă, nu poți să joci un fotbal frumos, dar principalul este să câștigăm”.

Întrebat pe cine ar dori să întâlnească în semifinale, dintre Hermannstadt și U. Cluj, Postolachi adăugat dând dovadă și de o doză mare de optimist: „Noi jucăm cu oricine, nu contează adversarul. Suntem focusați pe echipa noastră, pe jocul nostru și încercăm să câștigăm filecare meci. UTA poate să câștige Cupa României și o vom câștiga”.

Laszlo Balint a vorbit din nou despre golgheterul său, care dă randament maxim pe noua sa poziție. „Mă bucur că Postolachi crește de la săptămână la săptămână, dă randament foarte bun pe o poziție pe care nici el nu credea că poate să joace. În cantonament l-am folosit prima dată în dreapta, a evoluat bine și, ușor, ușor, s-a impus pe un post pe care concurența e acerbă. Și a reușit să se impună prin cifre, căci la jucătorii de atac cifrele sunt importante. Pentru restul fotbaliștilor e important și efortul, atitudinea, abordarea, dar la atacanți cifrele vorbesc”, a spus tehnicianul UTA-ei.



Galerie foto semnată Claudia Carp de la meciul UTA – FC U Craiova 1-0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button