UTA Arad

Alertă pentru defensiva utistă: După Erico și Chindriș e aproape de forfait! Balint: „Oboseală fizică, dar și mentală”







Două meciuri pe gazonul cu probleme de la Arad la interval de nici 72 de ore unul de celălalt i-a stors de energie pe fotbaliști UTA-ei, care sâmbătă, începând de la ora 15, joacă din nou și încă un meci extrem de important în economia luptei pentru salvarea de la retrogradare. FC Voluntari e una dintre echipele cu pretenții în play-out, care se laudă și cu unul dintre cele mai bune suprafețe de joc din Superligă după lucrările de schimbare a acesteia din vara anului trecut.


Până una alta, Laszlo Balint recunoaște că echipa sa pierdut ceva din prospețimea fizică, dar și mental consumul a fost mare. „Oboseala este normală în contextul în care am jucat două meciuri foarte importante pe un teren greu. Dar, mai mult decât atât această oboseală fizică , există și o uzură mentală. Au fost două partide cu încărcătură mentală și emoțională foarte intensă, așa că din acest punct de vedere starea jucătorilor nu este precum una într-un ciclu normal săptămânal. Eu sunt recunoscător că avem parte de un parcurs bun în Cupa României, dar și că am reușit să legăm două rezultate bune. Mai mult, mă bucur că am reușit să ținem poarta intactă în ultimele două meciuri și vrem să clădim pe această încredere obținută la nivel colectiv o prestație solidă și un rezultat bun la Voluntari”, susține antrenorul „Bătrânei Doamne”.


Ieșit accidentat de pe teren, Andrei Chindriș nu s-a antrenat ieri și e incert pentru confruntarea din județul Ilfov. Dacă va absenta, stafful tehnic arădean are la dispoziție doar doi fundași centrali de meserie la dispoziție, Alex Benga și Erion Hoxhallari, cu mențiunea că albanezul se descurcă mai bine în sistemul cu trei apărători centrali. Erico da Silva e accidentat și el și ar putea reveni pe gazon de abia cu ocazia semifinalei Cupei României, cu U. Cluj. „Din păcate, Chindriș este incert. Ieri a fost menajat, nu are nimic grav, să vedem cum răspunde la antrenamentul de astăzi și de mâine. Eu sper să facă deplasarea, să ne putem baza pe el pentru că traversează un moment bun. A jucat bine atât sâmbătă, cât și în meciul de Cupă, de marți”, a mai spus Balint.

În schimb, Raul Șteau e bine și ar putea fi al doilea junior din cadrul lotului, alături de Rareș Pop. Mai rămâne de văzut dacă Balint va ține cont de consumul fizic al jucătorilor săi și va apela, poate, la unul-doi jucători care au jucat mai puțin sau chiar deloc cu FC U Craiova, iar principalii vizați sunt Anton și Otele. „Eu fac tot posibilul să aleg jucătorii cei mai în formă pentru că în acest moment asta este clar cheia. Jucătorii care au venit de pe bancă și în Cupă au intrat foarte bine. Rareș a avut acea fază cu pasă pentru Otele, care și el a intrat bine, chiar dacă a ratat acea ocazie. Același lucru spun și despre Paul Anton sau Claudiu Keșeru, toată lumea înțelege că indiferent de minutele pe care le petrece pe teren trebuie să dea totul pentru această echipă, ca să ne putem atinge obiectivele”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne”.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button