Șoimii Lipova

Lipova, peste liderul din Reșița și locul 1 face cu ochiul! Abrudean: „Victorie la limită, dar meritată” v.s. Cheregi: „Au știut ce să facă după ce au înscris”







Șoimii Lipova a spart gheața în fața Reșiței în cel mai bun moment al sezonului. După eșecurile (0-2 și 0-3) în Valea Domanului și remiza din sezonul regular de pe Mureș, 0-0, a venit ziua succesului, semnat de „închizătorul” David Pop, la ultima acțiune a primei reprize. Așadar, primul gol stagional al „șoimilor” în poarta bănățenilor aduce trei puncte imense în clasament, căci la finalul zilei Lipova e la două puncte de locul 1 al Reșiței și la 4 puncte de poziția a treia deținută de Ghiroda.



Abrudean: „Ne interesează să ajungem la baraj, indiferent că e primul sau al doilea loc”

Chiar dacă reșițenii au avut un mic plus la capitolul posesie în jumătatea adversă, ocaziile mai clare și mai multe au fost de partea lipovanilor. Chiar cu câteva secunde înainte de gol, Modan lovise bara, dar același atacant al gazdelor a mai ratat două situații imense, însă Popovici și Bulza s-au prezentat și ei periculos în careul lui Zimmermann. „Cred că am obținut o victorie meritată, chiar dacă a fost la limită. Am mai avut câteva ocazii mari, suficiente când joci împotriva celor de la Reșița, dar, din păcate, nu am reușit să le fructificăm. Important este că am reușit să câștigăm acest joc împotriva unui adversar foarte bun, cum am mai spus-o. Sunt mândru de băieți, de modul cum au interpretat această partidă.  Au fost la înălțime, le mulțumesc pentru tot ce au arătat pe teren, pentru efortul depus și vreau să continue în aceeași manieră, pentru că echipa are entuziasm, posibilități și cred că suntem pe un drum bun. Îmi era frică puțin, pentru că veneam după victoria importantă de la Ghiroda și riscam să nu ne mai concentrăm atât de mult, iar o echipă ca Reșița ne-ar fi taxat. Am insistat mult pe aspectul mental în această săptămână, s-au pregătit foarte bine, iar despre importanța acestor trei puncte nici nu are rost să mai vorbim. Pe noi ne interesează să ajungem la baraj, indiferent că e primul sau al doilea loc. Încă se poate întâmpla orice, mai sunt destul de multe puncte puse în joc. Am luat 6 puncte din două meciuri grele, cu contracandidatele directe. Avem nevoie de încă trei puncte la Criș în etapa intermediară, trebuie să ne refacem, pentru că a fost un efort considerabil și astăzi”, a spus Adrian Abrudean, antrenorul „șoimilor”.

Dacă nu au marcat atacanții a avut grijă mijlocașul defensiv, David Pop să fie omul potrivit la locul potrivit. „La acea fază a golului am avut o bară înainte, chiar mă gândeam că am am avut din nou ratare monumentală împotriva celor de la Reșița, au mai fost situații de unu la unu cu Zimmermann în meciurile precedente. David este un mijlocaș bun, a ajuns acolo la finalizare, este important că a reușit să marcheze și – până la urmă – acel gol s-a dovedit a fi cel care ne-a adus cele trei puncte”, a mai comentat „Știli”, care a vorbit și despre schimbarea lui Pamfile, un fotbalist integralist mai mereu în acest sezon. „După meciul de la Ghiroda a avut o problemă musculară. Apoi, marți nu a putut să se pregătească, a avut unele probleme de ordin personal, a fost învoit, dar și-a făcut treaba cât a putut el. Am avut variantă pe bancă, am încercat să venim și cu ceva prospețime și să conservăm rezultatul. Am reușit și băieții ce au intrat de pe margine au făcut-o foarte bine”.



Cheregi: „Dacă înscriam la ocaziile pe care le-am avut în startul meciului…Nu mă gândesc la baraj”

Reșița pierde al patrulea meci stagional, al doilea în play-off, după 0-1 și în deplasarea de la Ghiroda și Giarmata Vii. După ultimul fluier al arbitrului, „roș-negrii” s-au închis mai bine de 20 de minute în vestiar pentru o ședință la care a luat parte și președintele Cristian Bobar. „Într-adevăr, ne-am ales un moment prost să pierdem primul meci din acest sezon cu Lipova. Dacă analizăm jocul, am avut momentele noastre în care puteam lua deciziile corecte, mai ales în prima repriză. Dacă înscriam la ocaziile pe care le-am avut în startul meciului cred că era cu totul și cu totul alta evoluția jocului. Nu a mers faptul că nu am înscris, dar am avut și acea greșeală din care am primit gol. Apoi, nu am avut reacție imediată și Lipova este o echipă pragmatică, care, dacă înscrie, se închide foarte bine și greu ca să-i dai gol. La ultimul meci pe care l-am jucat acasă cu ei, în momentul în care am înscris s-au deschis și am mai marcat de două ori. Este o echipă bună, echilibrată, care se așează bine în teren în momentul în care dau gol. Pe urmă, au știut bine ce aveau de făcut. Una peste alta, țin să felicit echipa gazdă pentru victorie și mergem mai departe. Mai sunt meciuri în care putem ca să ne consolidăm ceea ce avem de făcut. Suntem echipa care rămâne pe primul loc, dar urmează meciuri grele, exact așa cum am anticipat de la început. Sunt echipe bune, echilibrate, oricine poate bate pe oricine”, a spus Călin Cheregi.

Întrebat dacă echipa sa ar fi mulțumită și cu un loc secund care să o ducă la barajul de promovare în Liga a 2-a, antrenorul reșițenilor a spus: „Nu mă gândesc la baraj, mă gândesc în primul rând la jocul care urmează, pentru că avem anumite probleme de lot care, după cum s-a văzut și azi, au fost greu de suplinit de cei care au intrat. Am suferit mult la faza de construcție, pentru că acolo avem jucători accidentați care, într-adevăr erau motorul echipei. Dar, trebuie să strângem rândurile, să mergem mai departe. Nu sunt focusat în acest moment pe loc sau pe baraj, sunt focusat pe meciul următor. Sunt încă meciuri și nu cred că poate să pună în pericol ceea ce urmează să facem”.

În intermediară, mai precis miercuri, avem parte de meciurile Reșița – Ghiroda și Crișul – Lipova.

Şoimii Lipova – CSM Reșița 1-0

Cum s-a marcat golul:

1-0 Min. 44: Modan lovește bara din stânga lui Zimmermann, faza continuă, Pop îl deschide pe Gavrilă în dreapta, acesta centrează pe jos și același David Pop înscrie cu un șut din prima pe centrul porții.

Călin

Lipova: Poiană – Petruț, Sabău, A. Popa – Gavrilă (77 Jichici), D. Pop (84 Nagy), Susan, Pamfile (62 Giosu) – Popovici, Modan (77 Clej), O. Bulza. Antrenor: Adrian Abrudean

Reșița: Zimmermann – Bărboianu, Ardei, Dudea, Fota (72 Breșneni) – Rimovecz, Velcotă (69 Dane) – Negru (46 R. Petre), Drăghiceanu, Chera – Gakou Antrenor: Călin Cheregi.

Arbitri: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt) – Doru Zamfir (Slatina – Olt), Claudiu Tudor (Craiova).

Observatori: Octavian Șovre Octavian (Satu Mare), Petru Boroș (Oradea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button