UTA Arad

Freitas nu mai umblă noaptea prin Arad, s-a antrenat cu restul colegilor și se apropie de debutul în „alb-roșu”







După cele nouă debuturi în „alb-roșu” cu ocazia rundei inaugurale de la Galați: Roganovic, Markov, C. Mihai, Carp, Dumitrașcu, Fabry, Cooper, Leidsman și Mustacă, cu ocazia eșecului, 1-3, cu CFR Cluj, Mircea Rednic a apelat în premieră și la albanezul Marku și grecul Stroungis.


Acesta din urmă a sosit la Arad ultimul și cu toate astea a fost inclus în planuri înainte de Marcelo Freitas. Mijlocașul central brazilian a ajuns pe 10 iulie la noua sa echipă, însă doar astăzi s-a antrenat în grup, alături de coechipeirii săi. Antrenorul „roș-albilor” recunoștea că sud-americanul are probleme fizice și s-a pregătit separat cu preparatorii săi, dar după confruntarea de vineri, cu gruparea din Gruia, a mai adus în discuție un aspect: „Unor jucători le trebuie timp să se acomodeze. A venit Freitas, care și acum doarme ziua și noaptea umblă prin Arad să cunoască orașul”.


Probabil, „închizătorul” de 29 de ani și-a reglat și somnul din moment ce luni dimineață a transpirat alături de colegi în antrenamentul ce a deschis ciclul săptămânal ce se încheie sâmbătă seara (ora 18,30) cu deplasarea de la Sibiu, cu Hermannstadt. Ținând cont de faptul că Mihai nu a mai repetat jocul bun de la Galați și cu CFR-ul, iar Marku are șanse să fie titularizat, brazilianul Freitas ar putea fi o soluție pentru finalul meciului, mai ales dacă arădenii au de apărat un rezultat pozitiv.

Un comentariu

  1. Norocul nostru pentru el., ar fi ca nu prea ai ce sa faci noaptea in Arad..Au avut grija cei de la cladirea principala de pe centru de asta…
    Adevarul ca simtim 2-3 saptamani si trecerea de la ora de vara la cea de iarna si invers..d-apoi atatea ore..
    Va fi cumva!Niciodata nu a fost sa nu fie..La ce vad,paralel cu restul echipelor cu care va trebui sa luam puncte multe,ar trebui sa reusim…
    Mult succes!

    5
    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button