Man a cules laude după golul de generic cu Bari: ”Ce barbarie!”

Arădeanul Dennis Man a impresionat la debutul stagional în tricoul Parmei, cu ocazia succesului cu 3-0, în Cupa Italiei, de la Bari. Fostul utist a fost integralist și a închis tabela în minutul 75, cu o execuție de generic, cu călcâiul, care poate fi văzută în video-ul de mai jos.
Pe contul oficial al clubului „gialloblu” a apărut o postare în minutul 57: ”Acest Man produce haos! Va fi următorul marcator? Sperăm!”, iar după golul românului din minutul 75 a mai apărut un mesaj scurt: ”V-am spus!”.
Ulterior, au notat și comentatorii de la DAZN: ”Ce ‘barbarie’! Dennis Man, cu un golazo pe care vrei să-l vezi iar și iar”.
În fine, Parma Live a notat: ”Vrea să fie mereu protagonist, așa cum a arătat-o și în pregătire. În prima repriză, a trebuit să coboare mult și a făcut-o. În partea a doua, a creat patru ocazii mari de a marca, dar a ratat, până la acel călcâi. A inventat golul de 3-0”.
Ca în fiecare fereastră de transferuri, Man e dat ca și transferat în special la grupări din Turcia, dar arădeanul va începe un nou sezon în tricoul emilianilor. După calificarea în Cupa Italiei, pentru Parma urmează debutul în Serie B. Pe 20 august, de la ora 21:30, elevii lui Fabio Pecchia joacă pe teren propriu cu FeralpiSalo.
VIDEO golul lui Dennis Man cu Bari

