Liga a 3-aUTA Arad

UTA i-a împrumutat pe Dogbey și Boateng la Minerul Ocna Dej, Obinna este foarte aproape de Lipova!





Încetul cu încetul tinerii fotbaliștii africani sosiți la UTA în această primăvară prin intermediul lui Cristian Hossu și-au găsit echipe la care să-și facă mâna. Bruce Nortey a debutat deja pentru Dumbrăvița în noul sezon al Ligii a 2-a, în timp ce Abdullahi Nasiru și David Shiaondo au fost printre cei mai buni jucători ai celor de la Progresul Pecica în meciurile de Cupă, cu Periam și Ineu. Tot sub comanda lui Stupar evoluează și Fred Nortey.

Apoi, Franklin Obinna (20 de ani, fundaș stânga) este foarte aproape de Șoimii Lipova, în timp ce astăzi, Minerul Ocna Dej a oficializat împrumuturile de la UTA până în vara lui 2024 ale ghanezilor Emmanuel Dogbey (20 de ani) și Kwame Boateng (21 de ani). Primul e un puternic vârf de careu care le-a și luat ochii clujenilor cu 6 goluri marcate într-un amical disputat pentru echipa a doua a clubului, iar Boateng joacă fundaș dreapta sau fundaș central.

Cei doi ghanezi vor fi antrenați la Dej de Dănuț Șomcherechi, care a fost și pe banca celor de la Național Sebiș, chiar înainte ca formația de pe Crișul Alb să se retragă din Liga a 3-a, în februarie 2020. Între alții, Dogbey și Boateng vor fi colegi cu Mihai Onicaș, fost internațional de tineret, Minerul Ocna având ca obiectiv participarea la barajul de promovare în Liga a 2-a.

Dejenii fac parte din seria a 10-a a Ligii a III-a și încep sezonul pe 26 august în deplasare, la Victoria Carei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button