UTA Arad

Carp, fundaș central contra „șepcilor roșii”? „Cum vrea Mister, trebuie să dăm 200% vineri ca să îl ferim de emoții”







Cătălin Carp a fost o prezență constantă în echipa UTA-ei încă de la începutul actualului sezon. Fotbalistul din Republica Moldova a jucat în toate cele nouă meciuri oficiale ale „roș-albilor” și a marcat un gol în partida pierdută la Sibiu, contra lui Hermannstadt (1-2).


Arădenii au destule probleme în centrul defensivei, Markov este accidentat, Stroungis nu poate juca din cauza problemelor la inimă, iar Benga, deși apt, încă nu e 100% refăcut după problema musculară cu care s-a ales pe finalul meciului de la Sfântu Gheorghe. Așadar, sunt șanse mari ca fotbalistul de 29 de ani să fie titular în centrul defensivei în disputa de vineri (ora 18,30), cu U. Cluj. „Fiecare vrea să joace cât mai mult posibil, dar noi știm cu toții că au venit mulți jucători, e concurență și nea’ Mircea o să-l bage pe cel mai bun pe teren. Eu dau totul la antrenament, vom vedea. Ca mijlocaș eu am și marcat golul de la Sibiu, ca mijlocaș pot să merg și în atac, pot să marchez, pot să dau și pase de gol. Dar pot juca și fundaș, nu e nicio problemă, cum vrea Mister”, a spus Cătălin Carp.


La rândul său, Mircea Rednic a dat de înțeles că-l ia în calcul pe Carp pentru centrul defensivei în confruntarea de peste două zile: „Carp e o soluție, săptămâna asta el a jucat mai mult ca fundaș central la antrenamentele tactice pe care le-am făcut. Mă așteptam ca Benga să aibă probleme, pentru că el a jucat foarte mult și vine după o accidentare. Dar, Alex se antrenează normal, cu grupul și mâine sau vineri o să iau o decizie legat de cuplul de fundași cu care începem partida”.

Așadar, UTA o întâlnește vineri pe „U” Cluj, formație cu care se află la egalitate de puncte în clasament (7), cu mențiunea că arădenii au un meci în minus. Carp vorbește de necesitatea unei victorii și fără prea mari emoții pentru a-l menaja pe antrenorul Mircea Rednic, care s-a operat recent la inimă. „Ne așteaptă un meci greu, ca fiecare meci de aici, din România. Noi, din păcate, nu am luat punct sau puncte din ultimul meci, cel din deplasare cu Sepsi și eu sper că vom câștiga vineri acasă. Cei de la U Cluj au mulți jucători cu experiență, pot face aproape o echipă întreagă doar din jucătorii cu experiență. O să ne aștepte un meci foarte greu, noi trebuie să dăm totul și să câștigăm. Nea Mircea e 100% lângă noi, trebuie să facem 200% vineri, să îl ferim de emoții, avem același număr de puncte ca adversarul și pentru moment suntem acolo jos. Pentru mine, va fi o revedere plăcută cu unii jucători de la U. Cluj. Am jucat la FCSB cu Chipciu și Popadiuc, la Dinamo, cu Plamen Iliev, nu am ținut legătura cu ei, dar e o bucurie să mă reîntâlnesc cu ei”, a mai afirmat Carp.

Mâine va avea loc o ședință unde se va decide situația lucrărilor de schimbare a gazonului, dar în acest moment e foarte probabil ca meciul contra „șepcilor roșii” să fie ultimul pe care UTA îl va disputa la Arad în următoarele luni. „Din ce am înțeles e ultimul meci acasă din acest an, trebuie să dăm totul. Normal, ne va lipsi publicul arădean, dar chiar și la meciurile din deplasare am simțit publicul nostru. Au fost la Sibiu, au fost și la Sfântu Gheorghe, e ok și în deplasare cu alături de suporterii noștri” a spus fotbalistul din Republica Moldova.



Înainte de a semna cu UTA, Carp a mai evoluat în țară pentru alte patru formații: CFR Cluj, FCSB, Viitorul și Dinamo.

3 comentarii

  1. Luptati din rasputeri pt. a castiga acest meci pt. a ne face pe toti utistii fericiti.La Sepsi a-ti jucat surprinzator de bine, numai marele ghinion a facut sa nu plecati cu 1pinct de la ei. Acuma trebuie sa jucati si mai bine pt. obtinerea celor 3 puncte atat de necesare. STHAL , daca vei fi bagat in teren,sterge forma slaba in care te afli si arata ca, esti fotbalist. Va voi urmari la TV. cu multa emotie ca, de fiecare data sperand ca,ma voi bucura foarte mult pt. o victorie in fata lui U, Cluj !!! FORTA UTA Arad, FORTA BAIETII, FORTA PUBLICUL ARADEAN , V I C T O R I E !!!

    7
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button