ACB Ineu - liga 3 arhivăGloria LT Cermei

Cermeiul face două din două cu Ineul și pasează „lanterna”! R. Popa: „Fotbalul ne-a răsplătit” v.s. Sculici: „Am jucat, dar fără puncte nu are nicio valoare” + FOTO





Gloria Lunca Teuz Cermei a așteptat un întreg tur pentru a reîntâlni pe ACB Ineu pentru a obține al doilea succes stagional.  Și de această dată, „sămădăii” au marcat spre final golul de trei puncte, de această dată chiar în ultimul minut de joc, prin Radu Popa. Acesta a dus scorul la 3-2, după ce echipa sa pierduse avantajul de două goluri pe care-l luase după numai 17 minute.

Popa: „Parcă a fost un meci de box, pe contre, nimeni nu avea nimic de pierdut”

Antrenorul-jucător al Cermeiului nici nu ar mai fi trebuit să fie la echipă dacă i s-ar fi acceptat demisia după eșecul din etapa trecută cu Periamul, dar a reprimit încrederea conducerii clubului. „Am avut un început bun, cu două goluri, dar mă bucuram și mai mult dacă la 2-0 fructificam și celelalte două-trei ocazii rarisime de gol, căci, cu siguranță, era alt meci. Fotbalul este imprevizibil chiar și la 2-0, o echipă care n-are nimic de pierdut îți dă un gol și vine peste tine. În repriza a doua am cedat din minutul 65 până în minutul 80. Parcă a fost un meci de box, pe contre, nimeni nu avea nimic de pierdut. Ineul e o echipă pregătită, care poate să țină ritmul 90 de minute, dar mă bucur că am avut spirit, mă bucur că fotbalul ne-a răsplătit pentru ceea ce s-a întâmplat în celelalte meciuri și ne demonstrează încă o dată că dacă avem încredere până la final suntem răsplătiți. Nu mai știu de când nu am dat un gol așa de important, dar, sincer, mă bucuram să dea altcineva. Nici nu am vrut să intru, dar a trebuit pentru că Sîntean a simțit ceva la picior și asta a fost. Dumnezeu ne-a răsplătit pentru că am făcut meciuri bune, dar nu am avut șansă, a fost ghinion, am avut bare și toate cele. Dar, victoria de azi nu înseamnă nimic dacă nu o legăm cu alte trei puncte și cu Socodor, care e și ea acolo, lângă noi. Și eu cred că putem să câștigăm, dar numai cu o atitudine ca cea de azi”, a spus Radu Popa după meciul cu Ineul.

Sculici: „După golul doi al nostru am intrat un pic în jocul lor”

O singură etapă scăpase Ineul de „lanterna roșie” și mai îngrijorător este faptul că a cedat toate punctele în sezonul regular în fața vecinilor din Cermei. „Scorul a fost 3-2, restul nu mai contează. Am început noi prost, am făcut două greșeli repetate, nu ai voie să le faci la nivelul ăsta. După aceea, am ratat ca în curtea școlii, nepermis de mult, mai ales pentru un meci în deplasare. Totuși, am revenit în joc, am egalat. În partea a doua din prima repriză am dominat, la fel și în repriza a doua, dar nu am mai avut luciditate pentru a întoarce rezultatul. După golul doi al nostru am intrat un pic în jocul lor, pe contre și a ieșit gafa din ultimul minut când le-am dat mingea și cam asta a fost istoria. Astăzi, față de celelalte meciuri am jucat, dar degeaba, fără puncte nu are nicio valoare”, susține Cristian Sculici, antrenorul principal al celor de la ACB Ineu, care are de pregătit un nou duel arădean, cel cu Progresul Pecica, de acasă.

Gloria Lunca Teuz Cermei – ACB Ineu 3-2

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 8): Lazăr i-a pasat în careu lui Raul Țurcanu, care marchează din 8 metri lateral stânga

2-0 (min. 17): Hațegan recuperează în fața careului advers și pasează la Sîntean, care îl deschide pe stânga pe Raul Țurcanu, iar șutul acestuia din unghi lovește bara de la colțul lung și intră în plasă

2-1 (min. 41): Udrescu a șutat în blocaj și Mouhamed Toure marchează din 10 metri lateral stânga

2-2 (min. 61): Lovitură liberă de la 25 de metri uşor lateral dreapta, Fabian Nica trimite perfect și Balica este fără reacție pe linia porții

3-2 (min. 90): Centrare a lui Lazăr de pe dreapta, Vasilcin intră în careu prin dribling, pasează și Radu Popa reia de la colțul scurt în diagonală în plasă.

Formații:

Cermei: Balica – Stamorean, Ssemakula, Piț, Botaș – Hațegan, D. Lazăr – Gruiescu (60 Wilfried), Țurcanu (66 Vasilcin), Șiel (60 Bunea) – Sîntean (72 R. Popa). Antrenor: Radu Popa

Ineu: Merșca – Voștinar, Clipotă, Șerban, Bekono – Zdrențan – Miculaiciuc (60 Nica), N. Călin, Susan, Udrescu (89 Ndoye) – Toure (76 Kone). Antrenor: Cristian Sculici

Arbitri: Răzvan Lădar – Ioan Cozorici, Alexandru Turian (toți din Zalău)

Observator: Dan Miholcea (Bocşa), Ion Lupșa (Timişoara)

Galerie foto de la partida Gloria Lunca Teuz Cermei – ACB Ineu, scor 3-2











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button