Fotbal judetean

Bîlcea: „Baza sportivă din Sântana, primul dintre proiectele tip făcute în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean și primării”







De sâmbătă, Sântana are o nouă bază sportivă la cheie, pe care a și inaugurat-o echipa de fotbal cu un succes clar, 6-0 în fața Victoriei Zăbrani, în cadrul etapei a 13-a a Ligii a IV-a Arad.


Construcția a durat doi ani și 8 luni, a costat peste 1 milion de euro, din fondurile Companiei Naționale de Investiții. Proiectul a plecat, însă, de la regretatul Adrian Lucaci și a fost susținut de precedecesorul acestuia la conducerea fotbalului județean, dar și de autoritățile arădene. „Baza sportivă din Sântana inaugurată sâmbătă face parte din proiectele tip pentru care s-a zbătut Adrian Lucaci începând cu anii 2017, 2018. Regretatul președinte al Asociației Județene de Fotbal a fost cel care a pus Aradul în fruntea listei de investiții, în primul rând la Federația Română de Fotbal. După dispariția tragică a lui Adi, Răzvan Cadar s-a zbătut ca lucrurile să meargă mai departe. Apoi, CNI a primit susținerea Consiliului Județean Arad și a primăriilor beneficiare și spun asta pentru că urmează ca și Ineul, Pecica și Aradul să aibă în curând baze sportive de acest fel. Ca și parlamentar mă voi bate mereu pentru asemenea investiții în sportul arădean, iar parteneriatul cu Federația Română de Fotbal este și el foarte important în acest sens”, spune deputatul arădean Sergiu Bîlcea, prezent la inaurarea bazei sportive din orașul Sântana.


2 comentarii

  1. Care e contributia Consiliului Judetean la ceea ce sa facut la Santana ? ZEROOOOO va spun eu. Dar ne place sa ne laudam si cu ce nu facem doar pentru simplu fapt ca eu sunt politician si trebuie sa dau bine pe sticla. Da trebuie sa dai bine pe sticla cu ceea ce faci nu cu vrajeala. Ar fi culmea ca o primarie sa zica ,,eu nu vreau un teren moca „. Eu nu vreau o investitie moca . Domnilor hai sa nu incepem campania electorala inca de pe acum . Lasa-ti sa vina craciunul prima data si anul nou . Si dupa aveti timp si de vrajeli

    7
    0
    1. Corect.Nici consiliul județean nici Primăria nu au contribuit cu nici un ban.Totul a fost finanțat de CNI.Sa nu mai zic de teren care arata jalnic,tot este denivelat,se vede de la o poștă….

      4
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button