Fotbal judetean

Deși mai stă o etapă, Păulișul e la mâna ei pentru titlul de campioană de toamnă în Liga a IV-a: „Cred că merităm, cu toate că nu e obiectiv fixat”






Mai sunt trei etape până la concluziile turului în Liga a 4-a Arad și Păulișana Păuliș e doar la mâna ei pentru titlul de campioană de toamnă. Deși și-a disputat toate partidele în deplasare, adică a folosit baza „Otto Grefner” din Șiria pentru meciurile considerate acasă, formația din Podgorie a avut un parcurs peste așteptări, cu toate că există și regrete pentru cel puțin una dintre cele două sincope ale toamnei.

Iancu: „Multă lume ne vede ca o surpriză acolo pe locul 1, dar nu e chiar așa”

Formația pregătită de Vasilică Georgiu are 10 victorii din 12 meciuri și eșecurile cu Frontiera Curtici, echipa de pe locul 2 și CS Beliu. Una peste alta, însă, parcursul Păulișanei rămâne foarte bun. „Din păcate, cu cei de la Curtici am făcut poate un meci mai putin reusit, dar cu Beliu cred ca ar fi trebuit să scoatem mai mult. In rest, am câștigat toate partidele din deplasare, inclusiv la Sânleani, cu Viitorul, producându-i acesteia singura înfrângere din campionat. Se poate spune că acea a fost o partidă cheie pentru noi, deși as zice că acest parcurs bun al echipei s-a născut chiar în prima etapă, când am întors Felnacul de la 0-1. Apoi, etapă după etapă, băieții au crezut din ce în ce mai mult în ei, au fost determinați, motivați, au muncit mult. În plus,  există și stabilitate atât financiară, cât și la nivelul băncii tehnice, iar asta se reflectă și în rezultate, dar și în jocul echipei. E important și că am reușit să-i readucem la echipă pe băieții din Timiș, Cernat și Berar, plus pe portarul Toma. Ei, alături de ceilalți jucători sosiți în vară, au ridicat nivelul echipei față de campionatul trecut și suntem unde suntem. Copiii au crescut și cresc și ei, ne ajută, începem să culegem și roadele de la satelitul din Liga a 5-a, unde am lansat ceva jucători și lucrurile se leagă. Cu siguranță, multă lume ne vede ca o surpriză acolo pe locul 1, dar nu e chiar așa. E multă muncă și planificare la mijloc, însă – până la urmă – încă nu am realizat nimic. Campionatul e încă lung și, din ce se vede, extrem de disputat”, afirmă Florentin Iancu, președintele Păulișanei.

Am fost mai mereu pe primul  loc în această toamnă, cred că am merita să rămânem acolo până la primăvară

Gruparea „alb-albastră” e una dintre cele trei (alături de Curtici și ACB Ineu II), care au parte de o rundă liberă până la pauza de iarnă, așa că e obligată să scoată 6 puncte din 6 posibile pentru a-și apăra locul 1. Iar misiunea nu e deloc ușoară, pentru că în weekend are parte de vizita celor de la „Vladi” într-un derby zonal, iar apoi merge la Sântana, pe noul teren al echipei considerate principala favorită la câștigarea campionatului. „Ar fi o greșeală să ne gândim de pe acum la meciul de la Sântana, trebuie să ne concentrăm pe partida cu vecinii noștri, care ne-au cam pus mereu probleme. Poate sunt și mai periculoși că au pierdut cu Șimandul sâmbătă, vor dori să se revanșeze rapid și ca toate echipele din campionat vor să bată liderul. Asta am observat, că noua modă în Liga 4-a, ca să zic așa, este un rezultat bun cu Păulișul, dar asta nu face decât să ne motiveze și mai mult. Chiar dacă am câștigat clar la Nădlac (n.a. 4-0), meciul nu a fost tocmai simplu, gazdele au avut ocaziile lor, puteau marca ele primele. Acum sperăm să trecem cu bine de meciul de sâmbătă, iar apoi mergem la Sântana să jucăm fotbalul nostru. Va fi ultimul meci al anului pentru noi, cu siguranță vom da totul pe un teren sintetic ce ne-ar putea încurca puțin, dar nu cred că gazdele se vor obișnui și ele prea mult cu el până la meciul cu noi. E important să avem tot lotul apt, sperăm să-l avem și pe Gabi Pop apt măcar la Sântana și mergem să ne jucam șansa ca și până acum. Sezonul asta am fost mai mereu pe primul  loc, cred că am merita să rămânem acolo până la primăvară, cu toate cu nu facem un obiectiv în sine din acest lucru. Ne bucurăm de fotbal și de ceea ce am realizat până acum”, a adăugat Iancu.

Acesta a anunțat că Păulișana va termina sezonul la Șiria și asta pentru că regazonarea terenului de la Păuliș durează mai mult decât se credea inițial. „Ne lipsește terenul nostru, o parte a suporterilor care nu pot veni mereu la Șiria, dar avem și norocul că am găsit o bază sportivă top, un teren excelent la Șiria și oameni gospodari care ne pun totul la dispoziție, în frunte cu domnul primar Bot”, a încheiat șeful Păulișului.

După 13 runde, Păulișul conduce campionatul Ligii a IV-a Arad cu 30 de puncte, urmată de Frontiera Curtici – 27 de puncte, Viitorul Arad – 26 și Unirea Sântana – 23.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button