UTA Arad

Asistența scăzută de la Sibiu îl pune gânduri pe Rednic: „Chiar nu știm unde vom juca următorul meci de acasă, o să fie o perioadă grea”







Probabil, în această seară la Sibiu, contra celor de la Oțelul, UTA a înregistrat cea mai slabă asistență la un meci considerat pe teren propriu din întreaga sa istorie. Ne referim la partide oficiale, disputate pe scena primului eșalon fotbalistic și în afara perioadei pandemiei de COVID când stadionul „Francisc Neuman” a fost închis publicului.


În tribunele „Muncipalului” din Sibiu nu au fost mai mulți de 1000 de oameni, ziua (luni) și ora (20,30) fiind și ele imposibile pentru o confruntare cu un adversar de pluton în SuperLigă, fără o tradiție deosebită. Iar concluzia lui Mircea Rednic a fost cât se poate de tristă și pe acest subiect: „Dacă am fi jucat acasă acest meci, stadionul era plin și altfel era. Asta e situația, dacă acum s-au apucat să renoveze, să facă terenul nou, ce să fac eu? Ne-am gândit că aici e autostradă și va veni mai multă lume, dar văd că nu a fost așa. Și suferim, bine e și luni și ora, o să fie o perioadă grea, dar trebuie să strângem rândurile”.


Mai mult, tehnicianul arădenilor susține că nu știe încotro o va apuca echipa sa pentru următorul meci de pe teren propriu, de peste trei săptămâni, cu FC Hermannstadt. Rednic a declarat deja că nu agreează un meci la Sibiu, cu formația…Sibiului, cu atât mai mult acum, când echipa sa a fost spulberată de Oțelul. Dar nici Oradea nu pare o variantă sigură, așa cum a sugerat conducerea UTA-ei într-un comunicat. „În momentul de față chiar nu știm unde vom juca următorul meci de acasă. Tot ce pot spune acum e că îmi pare rău pentru suporteri, care au făcut deplasarea aici. I-am dezamăgit prin atitudine și prin joc, sper să ne revanșăm la meciul următor”, a completat tehnicianul de 61 de ani al „Bătrânei Doamne”.

3 comentarii

  1. Lumea implicata e pe TV. Cine lipsește zdravăn e publicul curios, neutru de cucerit, care vine la o destindere , care umple fie ca și turiști arena europeana. Publicul de fotbal e restrâns la derbyuri și națională. Nimeni nu atrage aici acest public neutru. Nu ai cu ce. Exista o strategie la marile cluburi. Cum e și cu gazonul. Mulți cred ca el nu e decât o iarba ordinara. Am văzut la presa spaniola. E o carte groasa ca a unei nave de croaziera.!!

    4
    1
  2. Ce ati crezut ? Intr-o zi lucratoare, seara, departe de casa, fara posibilitate de transport rapid ? Puneti si voi presiune, ca si club, sa nu ne mai programeze LPF si televiziunile in zile si la ore din astea ciudate…

    6
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button