Gloria LT Cermei

Balica susține probe în Italia, Rădulescu va apăra buturile Cermeiului cu Buziașul: „Contează și inspirația de moment, nu vrem să venim cu mâna goală”





Chiar dacă a legat la un moment dat două victorii în seria a 8-a a Ligii a III-a, Gloria Lunca Teuz Cermei era obișnuită demult cu gândul că va juca în play-out și, probabil, se va lupta până în ultimele etape pentru evitarea celor două locuri direct retrogradabile. Chiar dacă partidele cu Pecica și Peciu Nou, echipe de play-off, nu au fost pierdute clar (1-2 și 0-2), tot înfrângeri se cheamă, iar deplasarea de vineri (ora 14), de la Carani, cu Buziașul, e și ea de risc maxim.

Phoenixul profesorului Cosmin Petruescu se agață cu dinții de trenul ce ar putea duce-o pe ultima sută de metri în „careul de ași” la finalul sezonului regular. Așadar, se anunță un meci complicat pentru defensiva lui Radu Popa și a portarlui Iulius Rădulescu, care îl va înlocui pe juniorul Balica (17 ani), plecat în probe în Italia, la echipa primavera a celor de la Sampdoria. „Fiind coleg cu Radu Popa, la Periam, am acceptat să vin la Cermei, deși știam că-mi va veni mai greu rândul, căci aveam copiii înaintea mea, pe Sas și apoi pe Balica. Am apărat un singur meci, în deplasarea de la Socodor, când am pierdut 2-0, sper ca de această dată să închid poarta sau – cel puțin – să-mi ajut echipa să obțină un rezultat pozitiv. Întâlnim Buziașul în deplasare, cunosc destui jucători de acolo, în frunte cu Nicolescu. Au echipă bună, jucători experimentați, dar și tineri cu calitate. Ei se bat pentru play-off, noi suntem mai jos, dar depinde cum vom fi în ziua meciului, de inspirația de moment. Spun asta pentru că și noi avem jucători experimentați și prevăd un meci de luptă, pe o vreme cam urâtă se pare și pe un teren foarte greu. Nu vrem să venim cu mâna goală, orice punct scos în aceste ultime două meciuri ale anului vor conta foarte mult pentru noi în economia clasamentului”, susține Rădulescu, goal-keeperul de 30 de ani al „sămădăilor”.

Fără Balica, Radu Popa trebuie să-i identifice pe ceilalți trei juniori din primul „11”. Andrei Sîntean nu va putea evolua nici el nici cauza unei probleme medicale.

Formații probabile:

Buziaș: Lăpădat – Angheli, Horcea, Nicolescu, Cl. Pamfile – Grancea, Sturzu, Ferțu, Românu – Bădăuță, Pădurariu.

Cermei: Rădulescu – Balasz, Siminiceanu, Piț, Siminic –  D. Lazăr, Hațegan – Șiel, Vasilcin, Bunea – Țurcanu.

Arbitri: Dragoș Pîrîu (Curtea de Argeş) – Ioan Corb (Satu Mare), Ovidiu Timar (Oradea)

Observatori: Octavian Șovre (Satu Mare), Călin Orbonaş (Ilia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button